Premieră la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa. Spectacol inedit în luna noiembrie

După deschiderea noii stagiuni la Casa de Cultură a Sindicatelor Constanţa, de duminică, directorul instituţiei, Gheorghe Ungureanu, le pregăteşte constănţenilor o serie de evenimente deosebite.
 
Sâmbătă, 13 octombrie, va avea loc premiera spectacolului „Soţ de vânzare”, după Mihail Zadornov, în regia lui Marius Gilea. Spectacolul este jucat în trei oameni, Maria Radu, Ana Odagiu, Marius Gilea, ceea ce îi conferă un caracter special, deoarece, potrivit directorului instituţiei, e dificil ca atât de puţini oameni să capteze atenţia publicului numeros din sală. Este o ocazie însă pentru spectatori să observe talentul actoricesc în plenitudinea sa.
 
Spectacolul face referire la eterna temă a trioului conjugal - Oxana, o tânără „modernă”, Elena Vladimirovna, stereotipul nevestei de vârstă mijlocie, care a trecut prin greutăţile vieţii, şi soţul Elenei, Andrei Vasilievici, care îşi trăieşte viaţa din plin, dar intră treptat în criza vârstei mijlocii. „Picanteria“ constă în faptul că cele două femei vor să încheie un contract de vânzare-cumpărare prin care Andrei să devină oficial bărbatul amândurora.
 
Spectacolul „Soţ de vânzare” este împărţit în trei acte şi are nenumărate răsturnări de situaţii, care vor oferi spectatorilor o seară veselă şi plină de râsete. Poate fi catalogat drept teatru românesc underground.
 
Din seria de spectacole programate la Casa de Cultură face parte şi cel intitulat „Haimanaua”, după Victor Eftimiu, în regia lui Dan Tudor, în data de 22 octombrie. Din distribuţie fac parte Dan Tudor, Tudorel Filimon, Anca Ţurcaşiu, Dragoş Ionescu, Adela Popescu şi Andrei Duban. Subiectul piesei este unul de actualitate şi de interes pentru viaţa românilor, mai ales după ultimele evenimente. Este vorba despre îmbinarea politicului cu dragostea şi tot ceea ce implică aceste aspecte. Spectatorii se pot identifica cu tipologiile de familii româneşti, dar pot observa şi cum se descurcă acestea în situaţii limită.
 
În luna octombrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor Constanţa iubitorii de muzică şi teatru mai pot viziona: pe 22 octombrie - „Astăzi, minte-mă frumos”, cu Vasile Muraru şi Valentina Fătu, „Tot ce e frumos nu piere”, concert al lui Tudor Gheorghe, acompaniat de orchestra Concertino, dirijată de Marius Hristescu, în data de 25 octombrie.
 
Pe 28 octombrie, spectacolul „Te iubesc, dar nu pe tine”, de Andreas Petrescu, în regia lui George Buzoianu, va aborda tema căsătoriei, a adulterului şi a ipocriziei în cuplu. Pe 29 octombrie, Teatrul „Ion Luca Caragiale“ din Bucureşti va prezenta premiera spectacolului „Două pe faţă două pe dos”, o comedie de moravuri, care abundă în dialoguri sarcastice şi amuzante.
 
Pe 30 octombrie este programat spectacolul „Micul prinţ”, după Antoine de Saint Exupery, în regia Ruxandrei Ştefan. Este o montare minimalistă, dedicată celor mari, care aduce la suprafaţă profunzimile celui mai citit text din literatura universală, într-o atmosferă sinceră şi intimă.
 

Un spectacol unic pentru constănţeni şi pentru publicul dornic să vadă şi altceva este cel din 3 noiembrie, denumit „Şatra”. „Pentru prima dată, Teatrul Romen din Moscova vine în România şi va juca la Casa de Cultură a Sindicatelor”, precizează Gheorghe Ungureanu. Directorul apreciază faptul că locuitorii constanţei merită să vadă un spectacol inedit la ei acasă.
 
Acesta a precizat că de şase ani urmăreşte să îi aducă la Constanţa pe cei care vor prezenta spectacolul „Şatra - Noi, ţiganii”. „Am considerat că ai mei constănţeni merită să vadă un teatru ţigănesc, cu cântece şi dansuri ţigăneşti. Sunt ţigani veritabili, cu mult aur, cu nişte costume deosebite”.

 
Directorul Casei de Cultură este mândru de ceea ce realizează pentru instituţia pe care o conduce şi pentru constănţeni. „Spectacolele din programul Casei de Cultură sunt pentru toate vârstele şi gusturile”, a conchis Gheorghe Ungureanu.
 
               
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

La Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa Tenorii Alin Stoica, Ştefan von Korch şi Vlad Miriţă concertează în turneul „3 voci magnifice”

10 Apr 2024 556

Filofteia Pletea, numită directorul interimar al Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța

13 Feb 2024 1043

În municipiul Tulcea A fost aprobat PUZ pentru reabilitarea Casei de cultură, Grădina de vară și Parcul personalităților

01 Feb 2024 862

Congresul regional al Martorilor lui Iehova revine la Constanța

30 Aug 2023 2990

In memoriam Gheorghe Ungureanu, fostul director al Casei de Cultură Constanța, ar fi împlinit vârsta de 72 de ani

14 Apr 2023 1463

Spectacolele din ianuarie 2023 la Casa de Cultură din Constanța

03 Jan 2023 2469

LIVE -TEXT Organizația Municipală a PNL Constanța se reunește în cadrul unui Comitet de Coordonare Local. Printre invitați, senatorii Alina Gheorghiu și Florin Cîțu (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Jun 2022 2037

Ședință a Comitetului de Coordonare Local al PNL Constanța. Se completează Biroul Municipal

03 Jun 2022 1210

Constanța Culturală O comedie de zile mari, despre bani și adevăruri adânc îngropate în noi

04 Apr 2022 3042

„Să readucem dragostea“ Fuego aduce concertul său aniversar la Casa de Cultură Constanța

04 Aug 2021 4645

Florin-Vasile Cîțu este așteptat, mâine, la alegerile PNL Constanța de elevii protestatari

25 Jul 2021 2470

Premieră Piesa de teatru „Tache, Ianke și Cadâr“, în regia lui Horațiu Mălăele, în Constanța

30 Jun 2021 4058

Constanța culturală Liber la teatru și la... hipnoză

04 Jun 2021 3020

Nume sonore fac parte din distribuție Premieră la Constanța. „Totul se transformă“, spectacol oglindă al zilelor noastre

21 May 2021 5398

Gheorghe Ungureanu, directorul Casei de Cultură Constanța, condus mâine pe ultimul drum

15 Apr 2021 2671