Premiul revistei „Pharmaceutics“ pentru anul 2021 Academicianul Victor Voicu, vicepreședinte al Academiei Române și președinte al Secției de științe medicale din Academia Română, premiat recent

  • Premiul a fost acordat pentru articolul Mathematical Modeling of Release Kinetics from Supramolecular Drug Delivery Systems ““, publicat în anul 1019 și disponibil la adresa: https://doi.org/10.3390/pharmaceutics11030140
Acad. Victor Voicu, vicepreședinte al Academiei Române și președinte al Secției de științe medicale din Academia Română, a fost premiat recent, alături de un colectiv de specialiști români și italieni, de prestigioasa publicație științifică „Pharmaceutics“.

Premiul a fost acordat pentru articolul Mathematical Modeling of Release Kinetics from Supramolecular Drug Delivery Systems ““, publicat în anul 1019 și disponibil la adresa: https://doi.org/10.3390/pharmaceutics11030140

Anunțul a fost făcut de prof. dr. Yvonne Perrie, redactorul șef al revistei „Pharmaceutics“.

Autorii articolului premiat sunt: Constantin Mircioiu, Departamenttul de Matematică Aplicată și Biostatistică, Facultatea de Farmacie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“, București Victor Voicu, Departament de farmacologie Clinică, Toxicologie și Psihofarmacologie, Facultatea de Medicină, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“, București Valentina Anuța, Departamentul de Chimie F izică și C oloidal ă , Facultatea de Farmacie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“, București Andra Tudose, Departamentul de Matematică Aplicată și Biostatistică, Facultatea de Farmacie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“, București Christian Celia, Departamentul de Farmacie, Universitatea „G. D’Annunzio“, Chieti–Pescara, Italia Donatella Paolino, Departamentul de Medicină Clinică și Experimentală, Universitatea „Magna Græcia“, Catanzaro, Italia Massimo Fresta, Departamentul de Științe ale Sănătății, Școala de Farmacie, Universitatea „Magna Græcia“, Catanzaro, Italia Roxana Sandulovici, Departamentul de Matematică Aplicată și Biostatistică, Universitatea „Titu Maiorescu“, București Ion Mircioiu, Departamentul de Biofarmacie și Farmacocinetică, Universitatea „Titu Maiorescu“, București

Sursa foto-text: acad.ro.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Istoria Dobrogei - Bibliografie Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

20 Apr 2024 1195

Constanța Certificat de urbanism pentru Academia Română! Iată ce investiție va realiza

12 Apr 2024 407

Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” Constanța In memoriam Șerban Papacostea, reputatul academician care a fost deținut politic la Canal

05 Apr 2024 748

Academia Română la aniversare! Se împlinesc 158 de ani de la înfiinţare

02 Apr 2024 550

Un elev de la Colegiul “Mircea cel Bătrân” Constanța, a obținut medalia de argint la Olimpiada Internațională Interdisciplinară Științele Pământului (FOTO)

24 Feb 2024 1367

Eveniment "Anton Pann" la Biblioteca Academiei Române, cu prilejul Zilei Culturii Naţionale

13 Jan 2024 746

Născut la Constanța In memoriam Nicholas Georgescu Roegen, savantul care și-a atins apogeul în America

29 Oct 2023 1114

75 ani de la moartea dr. Constantin I. Angelescu, longeviv ministru-reformator al Instrucțiunii Publice

25 Oct 2023 993

Originar din Constanța Scriitorul Ion Coja împlinește 81 de ani

21 Oct 2023 1132

Academia Hagi și ACS Premier Iași au devenit cluburi partenere. Care a fost prima acțiune comună

16 Oct 2023 1098

Constanța Antrenorul Eddy Năstase s-a căsătorit. Elevii săi de la Academia Hagi i-au făcut o frumoasă surpriză (GALERIE FOTO)

08 Oct 2023 5942

Originar din Tulcea Alexandru Ciucurencu, pictorul cu titlurile de Maestru Emerit al Artei și Artist al Poporului

27 Sep 2023 1642

Ion Pacea, pictorul a cărui artă a fost expusă la Constanța și în mari orașe din străinătate

06 Sep 2023 1253

Ministrul Mediului Dialog între Academia Română și Guvern pentru conservarea urşilor bruni şi asigurarea protecţiei oamenilor

04 Sep 2023 823

Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, mesaj de Ziua Limbii Române. „Nu poţi fi român dacă nu vorbeşti româneşte, dar poţi vorbi, scrie şi citi frumos româneşte fără să fii român“

31 Aug 2023 905