Primăria municipiului Constanța a depus dosarul de candidatură pentru obținerea titlului de Capitală Mondială a Cărții UNESCO 2023

  • Primăria municipiului Constanța a transmis astăzi către Secretariatul UNESCO dosarul de candidatură pentru obținerea titlului de Capitală Mondială a Cărții UNESCO 2023, potrivit apelului de candidaturi lansat la începutul acestui an în vederea derulării unui amplu proces de selecție internațională pentru acordarea titlului.

Este pentru prima oară când municipiul Constanța depune un program de candidatură pentru desemnarea în calitate de Capitală Mondială a Cărții UNESCO.

Inițiativa UNESCO a fost lansată în 2011 pentru încurajarea culturii scrise și a lecturii. La nivel mondial, titlul de „Capitală Mondială a Cărții" se acordă pe o durată de 12 luni, începând cu Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor (23 aprilie), unui singur oraș, desemnat de UNESCO pe baza evaluării dosarelor de candidatură.

Candidatura municipiului Constanța beneficiază de o susținere internațională, națională și locală substanțială.

Candidatura municipiului Constanța a primit scrisoarea oficială de aprobare a candidaturii de către Comisia României pentru UNESCO și este sprijinită la nivel național de patru asociații naționale profesionale active (Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România / APLER, Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România / ANBPR, Asociația Bibliotecarilor din România / ABR, Uniunea Scriitorilor din România - filiala Dobrogea), cărora li se adaugă Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, de Asociația Municipiilor din România / AMR, de Asociația Națională a Orașelor și Regiunilor Istorice și de Artă / ALZIAR, precum și de numeroase edituri, fundații, asociații și publicații culturale din România precum Fundația Culturală Ideea Europeană, Editura Ideea Europeană, Editura Litera etc.

12 municipii și orașe din România sprijină candidatura orașului nostru, apreciind-o drept o candidatură care are șanse reale de a aduce, în premieră în România, titlul de Capitală Mondială a Cărții UNESCO: municipiile București, Oradea, Alba-Iulia, Vaslui, Bacău, Drobeta-Turnu Severin, Oltenița, Reghin, Râmnicu-Vâlcea, Deva, Pitești, precum și orașul Ovidiu.


Candidatura municipiului Constanța este sprijinită totodată, prin scrisori de susținere, de către 7 orașe din afara României (cu 6 dintre acestea Constanța are relații de înfrățire, colaborare și/sau parteneriat): Brest/Franța, Sulmona/Italia (orașul nașterii lui Publius Ovidius Naso), Batumi/Georgia, Turku/Finlanda, Fort Lauderdale/SUA, Novorossisk/Rusia, Kaohsiung/Taiwan. Astfel, 7 orașe din 3 continente (Europa, Asia, America) susțin candidatura municipiului Constanța la obținerea titlului de Capitală Mondială a Cărții UNESCO 2023.

Potrivit scrisorii de susținere de la Primăria orașului Brest, "Constanța reprezintă candidatura ideală la titlul de Capitală Mondială a Cărții UNESCO 2023", iar Primăria Sulmona "sprijină necondiționat" candidatura Constanței, care "îndeplinește toate condițiile pentru a substanțializa o decizie pozitivă privind acordarea acestui titlu orașului Constanța".

Toate asociațiile, municipalitățile și instituțiile publice menționate care susțin candidatura municipiului Constanța, din România și din afara țării, precum și instituțiile publice de cultură din municipiu, sunt partenerii municipiului în elaborarea programului de activități și, în cazul în care municipiul Constanța va fi desemnat în calitate de Capitală Mondială a Cărții UNESCO 2023, vor fi partenerii principali ai municipalității în implementarea programului propus.

Principalul partener local al programului de candidatură este Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman" din Constanța.

Programul de candidatură al municipiului Constanța conține 150 de evenimente culturale conexe obiectivului principal al inițiativei - stimularea culturii scrise și a lecturii. La realizarea programului au fost consultați prioritar partenerii externi și interni de mai sus ai Primăriei municipiului Constanța, care au propus includerea de proiecte și evenimente în programul de activități și și-au asumat roluri de co-organizare, parteneriat și/sau, după caz, susținere financiară și logistică a acestor evenimente. La realizarea/implementarea programului de evenimente vor participa peste 130 de instituții partenere de pe plan internațional, de la nivel național sau de pe plan local. Cca 20% din evenimente vor avea o dimensiune internațională. 20 de evenimente vor fi organizate în orașe-partenere.

Evenimentele propuse prin programul de activități se grupează în patru mari categorii de proiecte culturale integrate, în funcție de impactul preconizat al acestora: proiecte de impact mondial, proiecte de impact regional/european, proiecte de impact național și proiecte de impact local.


Motto-ul candidaturii este:

"Ovidiu, ce trăieşte de mult pe ţărmul getic, / Din Tomis vă trimite-acum aceste cărţi!" (Publis Ovidius Naso), iar conceptul candidaturii mizează pe simbolurile și metaforele culturale ale relegării poetului latin Publius Naso la Tomis: "Constanța preia mesajul de rezistență al patronului său cultural Ovidius și trimite cărți către lume, în calitate de Capitală Mondială a Culturii UNESCO 2023, cu mesajul că niciodată și nicăieri cultura nu îngenunchează, nu se predă. Este un mesaj care vine din istoria umanității, din periferiile, din exilurile, din suferințele culturii, din îndoielile și crizele ei.  Constanța trimite cărți către lume, așa cum va fi făcut Ovidius în urmă cu 2.000 de ani, pentru a asigura Lumea de funcția vitală a cărții și a culturii în Cetate. Pentru a nu lăsa cartea și cultura răpuse de indiferențele noastre, de rutinele noastre, de aspirațiile facile de a evada din Galaxia Gutenberg. Constanța are experiența exilului literar - al lui Ovidius; din perspectiva acestei experiențe, mesajul transmis de Constanța în calitate de Capitală Mondială a Cărții UNESCO 2023 este că refuzăm tentația autoexilului din Galaxia Gutenberg! _Exilul deliberat din Galaxia Gutenberg (refuzul culturii, abdicarea de la carte, lectură, scris ca modele terapeutice și taumaturgice ale umanității) este nociv pentru viitorul umanității!,_ acesta este mesajul de rezistență al Tomisului, al Constanței, în calitate de viitoare Capitală Mondială a Cărții UNESCO 2023".

Axele prioritare ale candidaturii municipiului Constanța sunt: valorizarea patrimoniului cultural european ancestral (greco-latin) al Tomisului, organizarea de proiecte și evenimente focalizate tematic pe eșecurile, periferiile, crizele culturii; proiecte și programe dedicate comunităților defavorizate, cu facilități și posibilități reduse de acces la produse și servicii culturale; cultura ca formă de rezistență colectivă împotriva unei lumi în declin - proiecte dedicate educației și noilor generații; promovarea liricii mării; metamorfozele cărții și lecturii în spațiul european - promovarea istoriei literare ca formă specifică de performanță comunitară.

Din punct de vedere tematic, se are în vedere organizarea a 10 proiecte tematice paradigmatice, respectiv: _Biblioteca Mondială Virtuală a Titlurilor; Căutăm împreună mormântul lui Ovidius la Tomis!; Ambasadorii cărții; Lirica mării. Marea în marea literatură a lumii; Pontul Euxin - gardian al cărții în exil; Turistul și cartea; Reinventăm sacrul în spații profane!; Scoate cartea din sertar!; Casa lui Ovidius; Păduri semiotice libere._

Primăria municipiului Constanța mulțumește în mod deosebit tuturor partenerii săi externi și interni pentru solidaritatea manifestată și pentru sprijinul acordat în efortul comun de organizare a acestei autentice "probe de viață" a comunității culturale locale, extrem de importantă din perspectiva implementării viitoarei Strategii culturale a municipiului pentru perioada 2021-2031.

Cu astfel de "probe de viață culturală", Tomisul are șanse reale de a reveni pe harta culturală a României și își probează capacitatea de a construi solidarități și coeziuni care pot aduce, în premieră în România, inițiative UNESCO de anvergură în domeniul cultural.

Sursa foto: Primaria Municipiului Constanta

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Începe procesul de recrutare a membrilor Consiliului de Administrație al CT BUS Constanța. În prezent, administratori sunt trei liberali, reprezentantul primarului Chițac și un membru USR

19 Jan 2023 1502

Lipsă de transparență! Primăria Constanța ține la secret dosarele de candidatură pentru postul de secretar al municipiului

24 Oct 2022 1977

Primăria Constanța anunță o nouă recrutare a administratorilor Termoficare Constanța SRL

09 Aug 2022 1281

Numirile lui Bogdan Licu şi Iulianei Scântei ca judecători la CCR - constituţionale

18 May 2022 1096

Începe procesul de recrutare şi selecţie a membrilor Consiliului de Administraţie al Termoficare Constanța SRL

09 Dec 2021 1951

Biroul Electoral Județean Constanța a validat candidaturile pentru alegerile parlamentare. Un singur independent și-a depus dosarul (documente)

29 Oct 2020 3545

#alegerilocale2020 George Muhscină, oficial în competiția pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța (foto+video)

19 Aug 2020 2089

Cine sunt cei trei candidați la funcția de rector al Universității „Ovidius” din Constanța. Averile și interesele (documente)

14 Mar 2020 6890

Trei candidaţi la funcţia de rector al Universității Ovidius din Constanța. Aviz negativ pentru dosarul depus de Dănuț Epure

13 Mar 2020 2840

Interviu live Tinerii din Constanța vor să ducă marea la Iași și să se întoarcă cu titlul de Capitala Tineretului din România (galerie foto+video)

29 Aug 2019 7665

O colaborare între administraţia locală şi studenţii universităţilor de la malul mării „ComeToSEAus“, proiectul prin care Constanţa ar putea deveni Capitala Tineretului din România! (galerie foto)

07 Aug 2019 3430

Un procuror de la DIICOT şi-a depus candidatura pentru funcţia de procuror general al României

27 Mar 2019 1895

Tudorel Toader "Simple precizări! Nu a fost şi nu este nicio eroare referitoare la ordonanţa de clasare din dosarul de candidatură a lui Lazăr"

31 Oct 2018 1389

Tudorel Toader "Astăzi nu plec de la Ministerul Justiţiei până nu ofer toate răspunsurile"

30 Oct 2018 1223

Dosarul de candidatură al procurorului general Augustin Lazăr va fi publicat de ministrul Tudorel Toader

29 Oct 2018 1415