Prin Societatea de Științe Istorice din România, filiala Constanța Au fost acordate Premiile „Virgil Coman“ și „Gheorghe Dumitrașcu“ (galerie foto)

Societatea de Științe Istorice din România, filiala Constanța, a acordat, pe 26 ianuarie, Premiile „Virgil Coman“ și „Gheorghe Dumitrașcu, pe anul 2016. 
 
Premiul ce poartă numele fostului șef al Arhivelor constănțene a ajuns la Dragoș Dumitru Dragomir și Luigi Frigioiu, pentru „Istoria unui sat dobrogean. De la Danachioi la Nicolae Bălcescu“ (Editura Dobrogea, Constanța, 2016), precum și la Iulia Wisoșenschi, Emil Țîrcomnicu și Cătălin Alexa, pentru „«Lecturi vizuale» etnologice la aromânii din Albania. Sarandë și Gjirokastër. Memorie, tradiție, patrimoniu (Societatea de Cultură Macedo-Română, București, 2016).
 
Premiul ce poartă numele ilustrului istoric Gheorghe Dumitrașcu a fost primit de Andreea Atanasiu-Croitoru, pentru volumul „Pagini de istorie militară“ (Editura Muzeului Marinei Române, Constanța, 2016), și Florin C. Stan - „România - Israel. Relații bilaterale (1948-1991)“ (Argonaut, Cluj-Napoca, 2016.
 
Festivitatea de premiere a avut loc la Liceul Tehnologic „I.C. Brătianu“ din comuna constănțeană Nicolae Bălcescu, fiind inclusă în cadrul simpozionului dedicat zilei de 24 Ianuarie 1859, „Alexandru Ioan Cuza - simbol al Unirii românilor”.
 
„Premiul «Virgil Coman» și, respectiv, Premiul «Gheorghe Dumitrașcu» pentru cartea de istorie - în principal dobrogenistică și aromânistică - sunt acordate, în această primă ediție, unor foști absolvenți (Dragoș Dumitru Dragomir, Andreea Atanasiu-Croitoru, Florin C. Stan, Iulia Wisoșenschi - prieteni cu Virgil și discipoli ai profesorului Dumitrașcu) ai Universității «Ovidius», autori a unor valoroase volume, pe care regretații dispăruți în mod sigur le-ar fi apreciat, mai ales că ele sunt în simfonie cu preocupări tematice ale lor. Este, totodată, un modest omagiu pe care Filiala tomitană a Societății de Științe Istorice din România îl aduce fostului președinte, în anii trecuți - Gheorghe Dumitrașcu - și fostului vicepreședinte - Virgil Coman. Premiile pe anul 2017 vor fi decernate, de asemenea în cadrul unei reuniuni cultural-științifice, în prima jumătate a acestui an. Nu mai puțin, aceste distincții se doresc a răsplăti și a încuraja cercetarea istorică, în coordonatele sale științifice și oneste, mai ales din partea tinerelor generații“, a spus, în cadrul manifestării, președintele Filialei Constanța a Societății de Științe Istorice din România, prof. univ. dr. Stoica Lascu.
 
Sursă foto: ZIUA de Constanța
 
În ianuarie 2018. Se va decerna Premiul „Virgil Coman“, instituit de Filiala Constanța a Societății de Științe Istorice din România

Societatea de Științe Istorice din România, filiala Constanța, acordă Premiul „Gheorghe Dumitrașcu“

Imagini de la eveniment. Simpozion aniversar la Liceul „I.C. Brătianu“ din Nicolae Bălcescu - „Alexandru Ioan Cuza - simbol al Unirii românilor“

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

In memoriam Virgil Coman (1973-2016) (galerie foto)

04 Aug 2018 8314

În ianuarie 2018 Se va decerna Premiul „Virgil Coman“, instituit de Filiala Constanța a Societății de Științe Istorice din România

24 Dec 2017 3336