21 Mar, 2018 00:00
2348
Mirela STÎNGĂ
Marionetiștii din întreaga lume sărbătoresc pe 21 martie Ziua Teatrului de Păpuși. Această zi specială va fi marcată și la Constanța, la Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare“, în această miercuri, de la ora 10.00, prin musicalul pentru copii „Prințesa și broscoiul“.
Acesta este cel mai nou titlu din repertoriul teatrului constănțean, care a fost primit cu entuziasm încă de la prima reprezentație.
Scenariul și regia spectacolului, o adaptare după povestea Fraților Grimm, sunt realizate de
Cristian Mitescu, scenografia este creată de
Eugenia Tărășescu-Jianu, iar muzica poartă amprenta creativă a compozitorului
Viorel Andrinoiu,
Ionuț Sergiu Anghel fiind cele semnează coregrafia.
În rolurile titulare se află
Arina Cojocaru și
Grațian Prisacariu, alături de care evoluează
Daniela Vlad,
Lică Gherghilescu,
Clara Ghiuvelechian,
Daniel Minciună,
Tiberiu Roșu și
Andrei Stroescu.
Cu alte personaje de poveste, de această dată însă de sorginte autohtonă, micii spectatori se vor întâlni duminică de la orele 10.00 și 11.30. Este vorba despre „Fata babei și fata moșneagului“, o adaptare după Ion Creangă.
Sursa foto: Facebook - Teatrul „Căluțul de mare“
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: