Prof. Marian Petcu, lansare de carte "polemică" la Constanţa - "Biserica Ortodoxă Română comercializa robi" (galerie foto)

Ieri, la Universitatea „Ovidius” din Constanţa, prof. univ. dr. Marian Petcu şi-a lansat două volume foarte importante pentru cei care studiază Ştiinţele comunicării, intitulate „Sociologia luxului” şi „Studii şi cercetări de istorie a publicităţii”, ambele apărute la editura Tritonic. Evenimentul a reunit deopotrivă cadre didactice ale universităţii şi studenţi.
 
„Este un foarte bun prieten al nostru. În urmă cu trei ani, şi-a lansat la Constanţa un alt volum. Lucrările dumnealui se constituie în zece teme de istorie a jurnalismului. Sperăm ca într-o zi să îi putem conferi domnului profesor şi un titlu mai mare. Vă mulţumesc că sunteţi alături de noi!”, a precizat Cristina Tamaş, decanul Facultăţii de Litere a Universităţii „Ovidius”.

„Prezenţa ta aici este darul nostru de Crăciun”

„Mărturisesc că sunt foarte geloasă în acest moment, pentru că venisem să spun că domnul profesor Marian Petcu este cel mai vechi prieten al meu din comunitatea academică, dar iată, toată lumea şi-l revendică. În cercul nostru de prieteni, profesorul Petcu este cunoscut sub două apelative: i se spune «enciclopedistul», pentru că îl întrebi orice şi îţi răspunde imediat. Cred că ar putea participa la orice concurs de cultură generală. I se mai spune şi «omul cu idei» pentru că, slavă Domnului, are destule şi le-ar putea înregistra la OSIM pentru a le ţine sub proprietate. Marian, prezenţa ta aici este darul nostru de Crăciun!”, a precizat, în cadrul evenimentului, Aurelia Lăpuşan, profesor universitar şi istoric.

Volumele completează colecţia de Comunicare a editurii

„Domnul profesor este un prieten vechi al editurii. Colecţia noastră de media este fondată şi din «vina» domnului profesor. Mă bucur că domnul profesor s-a întors la dragostea dintâi: colecţia de Comunicare, care, din 1999 şi până acum, a acumulat peste 100 de titluri. Editura noastră are peste 90% din producţie carte academică. Colecţia de Comunicare este cea mai veche, alături de Sociologie şi Istorie”, a declarat managerul editurii Tritonic, Bogdan  Hrib.
 
„O discuţie despre lux pare să fie cunoscută tuturor, dar, aşa cum demonstrează acest volum, luxul este încă insuficient cunoscut.  Este un prim demers iniţiat de prof. Marian Petcu de a privi detaşat luxul. Şi cu o privire critică, nu doar cu fascinaţie. Trebuie să înţelegem fenomenul luxului cu implicaţiile sale sociale, economice, culturale şi spirituale”, a spus prof. Ana Maria Munteanu.

„Cartea este polemică. Spune foarte multe lucruri care nu s-au spus”

„La facultatea unde predau, există trei specializări: Jurnalism, Relaţii publice şi Publicitate. Eu am propus un curs de Istoria publicităţii, care nu se mai predase, şi am verificat chiar pe Internet. Am găsit o cărticică, intitulată «Carte de blesteme pentru cei care fac lux», scrisă la 1872, în română, în chirilice. Am găsit că acest curs s-a mai predat la o şcoală de bijutieri din Franţa”, a afirmat prof. univ. dr. Marian Petcu.
 
Unul dintre subiectele volumului este blestemul. Potrivit autorului, din cercetările făcute, blestemul devenise o instituţie reglementată. Conţinutul blestemelor l-a şocat pe Marian Petcu. Astfel, bărbaţii erau cei blestemaţi dacă îndrăzneau să poarte anumite stofe, culori, accesorii, şi nu femeile, ele fiind predispuse la lux.
 
„Cartea este polemică. Spune foarte multe lucruri care nu s-au spus, din motive binecuvântate. Prin urmare, cartea va fi atacată. Este o cercetare de antropologie a consumului. Cea de-a doua carte (n.r. „Studii şi cercetări de istorie a publicităţii”) are legătură cu istoria publicităţii din România şi se referă exclusiv la spaţiul românesc. Citind presa veche, am avut surpriza să găsesc un anunţ de mică publicitate care suna cam aşa: «Vând ţigancă de casă. Ştie toate lucrurile femeieşti şi e cuminte.» Uneori, avea şi preţ. Nici profesorii nu-mi spuseseră că în România s-a practicat comerţul cu sclavi”, a  mai declarat prof. Marian Petcu.
 
Potrivit autorului, comercializarea de robi s-a practicat până în anul 1856, când a fost promulgată legea care interzicea această activitate. „Puteai să îţi cumperi un ţigan. Îl căutai la dantură ca pe cai şi făceai ce voiai cu el. Puteai să-i tai o mână, puteai să-i tai un picior, puteai să-l ucizi. Nu ţi se întâmpla nimic. Puteai să-i faci cadou unei prietene un ţigan de 30 de ani şi să facă ce doreşte cu el. Biserica Ortodoxă Română era cea care comercializa robi”, adăugat prof. univ. dr. Marian Petcu.
 
După întâlnirea cu studenţii de la secţia de Jurnalism a Facultăţii de Litere a Universităţii „Ovidius”, evenimentul a continuat cu o masă rotundă, la care au participat jurnalişti din presa locală, organizată la iniţiativa cotidianului ZIUA de Constanţa.

Despre Marian Petcu

Marian Petcu este profesor în cadrul  Departamentului de Antropologie culturală şi comunicare din Universitatea din Bucureşti.  Este doctor în sociologie şi predă la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a aceleiaşi universităţi. A publicat mai multe cărţi, printre care: „10 teme de istorie a jurnalismului” (2012), „Istoria jurnalismului şi a publicităţii în România” (2007), „Jurnalist în România - istoria unei profesii” (2005), „O istorie ilustrată a publicităţii româneşti” (2002), „Sociologia mass-media” (2002), „Tipologia presei româneşti” (2000), „Puterea şi cultura - o istorie a cenzurii”, (1999).  
 
Marian Petcu a fost distins cu mai multe premii, dintre care amintim Premiul „Nicolae Iorga”, conferit de Societatea de Ştiinţe Istorice din România în 2013, şi Premiul naţional „Valeriu Branişte”, pentru cercetarea istoriei presei, conferit de Asociaţia Română de Istorie a Presei în aprilie 2013.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Astăzi, 17 martie 2024, e ziua de naștere a lui Ștefan Petcu. Fostul mare fotbalist a ajuns la 67 de ani

17 Mar 2024 1445

Haltere CSM Constanța Surorile Gabriela și Adelina Petcu, pe podium la Bascov. Au fost selecționate în programul „Speranțe Olimpice“

13 Mar 2024 538

Interviu online cu voleibalistul Eric Petcu, de la CSM Constanța „Inițial, a fost doar o joacă, iar în timp a devenit o pasiune“

15 Feb 2024 1773

CSM Constanța volei Convocare pentru Eric Ștefan Petcu la lotul național de juniori III (GALERIE FOTO)

19 Dec 2023 947

UPDATE. CSM Constanța Pe podium! Micile sportive Adelina și Gabriela Petcu, surori, au moștenit pasiunea pentru haltere a tatălui lor (GALERIE FOTO)

22 Nov 2023 1110

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 11 aprilie 2023

12 Apr 2023 1841

Legenda faristă Ștefan Petcu a dat lovitura de start a meciului cu CSA Steaua București (GALERIE FOTO)

08 Jul 2022 2100

Fost căpitan al Farului Constanța Cristi Petcu, amintiri de la barajul de poveste cu FCM Bacău. „Nu ni se dădea nicio șansă!“

25 May 2022 5348

Internaționalul Iustin Doicaru, fiul fostului fotbalist Radu Doicaru E golgeterul și căpitanul echipei Farul U-15. „Vreau să-mi depășesc tatăl“

30 Apr 2022 6861

Retrospectivă 2021 Decese în sportul de pe litoral. De la un tânăr de 18 ani, la Traian Petcu, seniorul atletismului constănțean

01 Jan 2022 6925

Constanța Cros în memoria lui Traian Petcu, în cadrul Săptămânii Europene a Sportului

17 Sep 2021 2283

Editorial Odihnește-te în pace, nea Traian!

07 Aug 2021 4339

Farul Constanța. Amintirile lui Nicu Perifan Stadionul care gemea de lume, fotbaliști mari și promisiunea tatălui lui Gică Hagi

06 Aug 2021 7558

Doliu în sportul constănțean A murit, la 97 de ani, Traian Petcu, legendă a atletismului

05 Aug 2021 4298

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 14 iulie 2021

15 Jul 2021 2458