Programe educative, propuse de Muzeul de Artă Populară Constanţa


Adaptat condițiilor provocatoare ale prezentului, programul „Atelierul de acasă”, propus de Muzeul de Artă Populară Constanţa, este dedicat elevilor, cadrelor didactice, părinţilor și, în general, iubitorilor de tradiţii şi obiceiuri româneşti.
 
În fiecare an, cu prilejul sărbătorilor tradiționale, instituția muzeală iniția activități interesante, menite să stimuleze creativitatea celor mici și să-i apropie de artă și tradiții. Din cauza restricțiilor impuse de pandemie, s-a găsit o formulă ingenioasă, aceea de a invita copiii (şcolari cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani) să participe, de acasă, la mai multe ateliere, organizate pe parcursul întregului an.
 
Activităţile propuse vor avea tematici legate de sărbătorile de peste an, iar copiii vor avea ocazia de a expune pe simezele muzeului obiectele confecţionate de ei, de acasă.
 
Și pentru că se apropie marea sărbătoare a Învierii, primul atelier va purta titlul „Motive decorative tradiţionale pe ouă”.
 
„În luna aprilie, vă provocăm să fiţi meşteri populari pentru o zi şi să realizaţi un ou pictat şi, însoţit de o etichetă cu numele vostru, şi să îl aduceţi la muzeu pentru a putea fi inclus în expoziţie.
Tot ce aveţi nevoie este un ou din polistiren de dimensiune medie, un băţ de frigăruie, o pensulă, tuburi de acuarele cu multe culori şi multă imaginaţie.”
Așa sună invitația organizatorilor, care așteaptă creațiile originale până pe 23 aprilie 2021. Copiii participanţi vor fi răsplătiţi cu diplome şi cu recunoaşterea meritului de a fi mici creatori care îşi expun lucrările într-o expoziţie dedicată lor şi găzduită de muzeu.
 
De asemenea, pe site-ul și pe pagina de Facebook a Muzeului se pot regăsi motive decorative tradiționale, care să le inspire creația micilor artiști amatori.
 
 

Sursa foto: captura youtube/tvr cultural
 
Citește și:


Expoziție temporară la Muzeul de Artă Populară din Constanța „Dragobetele - sărbătoarea iubirii la români. Simbol și mesaj”
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce calificativ a primit la evaluarea anuală managerul Muzeului de Artă Populară Constanța (document)

08 Apr 2021 454

Expoziție temporară la Muzeul de Artă Populară din Constanța „Dragobetele - sărbătoarea iubirii la români. Simbol și mesaj”

24 Feb 2021 2051

Intrare liberă, vineri, la Muzeul de Artă Populară Constanța

14 Jan 2021 5628

Ziua Culturii Naționale, celebrată și la Muzeul de Artă Populară Constanța

14 Jan 2021 2137

Muzeul de Artă Populară Constanța amână concursul pentru supraveghetor muzeu

17 Sep 2020 1026

Ce calificativ a primit la evaluarea anuală managerul Muzeului de Artă Populară Constanța (document)

04 Apr 2020 2901

Muzeul de Artă Populară Constanța suspendă orice activitate cu publicul

12 Mar 2020 1127

Călătorie în timp, la Muzeul de Artă Populară din Constanța

10 Mar 2020 2919

Ateliere dedicate Mărţişorului, la Muzeul de Artă Populară

17 Feb 2020 3421

Scoarţe româneşti din patrimoniul Muzeului de Artă Populară Constanţa

12 Feb 2020 3711

Îndeplinind toate criteriile, nu puţine la număr, Muzeul de Artă Populară Constanţa a fost acreditat de Ministerul Culturii

10 Jan 2020 2286

Muzeul de Artă Populară Constanţa a fost acreditat de Ministerul Culturii

09 Jan 2020 2635

Obiceiuri de Anul Nou - predicţii de sănătate şi bunăstare în vechile practici populare

31 Dec 2019 2672

Nașterea Mântuitorului - tematica lunii decembrie la Muzeul de Artă Populară Constanța

17 Dec 2019 2141

Muzeul de Artă Populară din Constanţa invită copiii la ateliere de creaţie

28 Nov 2019 2157