Radu Voinea, inginerul amintit de constănțeanul Garabet Kumbetlian în volumul „Amintiri și povestiri”

  • În anul 1963, Radu Voinea a fost ales membru corespondent al Academiei Române, primind statutul de membru titluar în 1974
  • Radu Voinea fost președintele Academiei Române din 1984 până în 1990
  • A decedat pe 11 mai 2010
 
Radu Voinea s-a născut în ziua de 24 mai 1923, în Craiova.
 
La 13 ani de la momentul decesului său, ni-l amintim pe Radu Voinea datorită carierei pe care a avut-o în inginerie și în pedagogie.
 
El a urmat cursurile școlii primare „Petrache Trișcu” din orașul natal în perioada 1929 – 1933, apoi Liceul „Frații Buzești” între anii 1933 – 1941. Radu Voinea a petrecut cinci de ani de dezvoltare academică la Politehnica din București, secția Construcții. În anul 1946, el a obținut diploma de inginer constructor.
 
După trei ani, Radu Voinea și-a susținut teza de doctorat cu titlul „Contribuții la studiul stabilității elastice a sistemelor static nedeterminate”. A obținut titlul științific de doctor inginer cu distincție „magna cum laude”, care i-a fost echivalat în 1963 de Ministerul Învățământului cu titlul de doctor docent.
 
Tot în anul acela, inginerul a fost ales membru corespondent al Academiei Române, primind statutul de membru titluar în 1974.
 
Între anii 1964 – 1967, olteanul a fost prorector al Institutului Politehnic București, iar în perioada 1972 – 1981 a fost rectorul institutului. De asemenea, în perioada 1967 – 1974, Radu Voinea a îndeplinit funcția de secretar general al Academiei Române și pe cea de președinte a Secției de Științe Tehnice din cadrul Academiei. Radu Voinea fost președintele Academiei Române din 1984 până în 1990.
 
Pe plan politic, Voinea a fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, precum și deputat în Marea Adunare Națională în sesiunile din perioada 1975 – 1989.
 
În ceea ce privește activitatea științifică, aceasta se poate concretiza în lucrări grupate asftel: tratate, lucrări științifice publicate în volume, articole științifice publicate în reviste de specialitate din țară și străinătate, comunicări publicate în volumele unor manifestări științifice internaționale și naționale, manuale didactice și culegeri de probleme publicate în edituri didactice în mai multe ediții etc.

 
În cadrul activității de cercetare științifică au fost abordate probleme de mecanică teoretică, de teoria mecanismelor, de stabilitate elastică și de dinamica autovehiculelor și mașinilor.
 

Redăm următoarele titluri științifice obținute de Radu Voinea:
  • Profesor emerit – 1972
  • Om de știință emerit - 1974
  • Membru titular al Academiei Europene de Arte, Științe și Litere – 1987
  • Doctor Honoris Causa al Universității din Timișoara și din Craiova – 1996
  • Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași și al Universității Tehnice de Construcții din București – 1998
  • Doctor Honoris Causa al Universităților din Pitești și Petroșani – 2000
  • Doctor Honoris Causa al Universității „Dunărea de Jos” din Galați – 2000
  • Doctor Honoris Causa al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava – 2001
  • Doctor Honoris Causa al Universității „Transilvania” din Brașov și al Universității „Ovidius” Constanța – 2002
 
Un alt om de știință important al României și al plaiului dobrogean, Garabet Kumbetlian, i-a dedicat lui Radu Voinea un capitol în cartea „Amintiri și povestiri”.

 
„Academicianul Radu Voinea s-a născut la Craiova în ziua de 24 mai 1923. Şi-a desăvârşit studiile universitare în intervalul anilor 1941-1946 la Institutul Politehnic Bucureşti, în specializarea Construcţii Civile şi Industriale.
În perioada anilor 1947-1949 a fost inginer proiectant la Administraţia Porturilor şi Căilor de Comunicaţii pe apă, unde a proiectat diferite construcţii portuare fluviale. În aceeaşi perioadă a fost şi asistent universitar în cadrul Politehnicii.
În anul 1949 şi-a susţinut teza de doctorat «Contribuţii la studiul stabilităţii elastice a sistemelor static nedeterminate» (sub îndrumarea şi conducerea ştiinţifică a profesorului Mihail Hangan) cu magna cum laude. Titlul de doctor inginer obţinut, urma să-i fie echivalat în anul 1963 de Ministerul Învăţământului cu cel de doctor docent. A parcurs apoi toate treptele ierarhiei universitare ale învăţământului superior: şef de lucrări (1949-1951), conferenţiar (1951-1963), profesor universitar (după 1963) şef de catedră (1968-1972 şi 1982-1990) şi profesor consultant (după 1993) [1], [2]. Începând cu anul 1994 a fost şi „profesor universitar asociat” al Universităţii „OVIDIUS” din Constanţa, al Academiei Tehnice militare din Bucureşti şi Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanţa.
Activitatea ştiinţifică până în 1971 a profesorului Radu Voinea, cum îi plăcea să fie numit, este descrisă pe larg în cartea lui George Şt. Andonie Istoria matematicilor aplicate clasice din România, Ed. Academiei Române Bucureşti, 1971.
În cuprinsul capitolului dedicat lui Radu Voinea, George Şt, Andonie subliniază că: «În domeniul Rezistenţei materialelor, Elasticităţii şi Plasticităţii, a adus contribuţii importante în studiul fenomenului de flambaj, în descrierea comportamentului dinamic al sistemelor static nedeterminate, al studiului stabilităţii elastice a plăcilor. În domeniul Mecanicii vibraţiilor trebuie să amintim contribuţiile Sale la extinderea lucrărilor profesorului Lalane din Lyon, cu aplicabilitate la estimarea efectelor cutremurelor asupra rotorilor din centralele nucleare, şirul unor asemenea contribuţii fiind în realitate mult mai mare.»
În calitate de conducător ştiinţific, Radu Voinea a îndrumat de-a lungul anilor peste 30 de doctoranzi şi a prezidat peste 20 de comisii pentru acordarea titlului ştiinţific de Doctor Docent. Începând din anul 1982, academicianul Radu Voinea a condus în calitate de Preşedinte şi Asociaţia Română de Tensometrie (ARTENS).
 
Citește și:
#DobrogeaDigitală Academicianul Radu Voinea, evocat de Garabet Kümbetlian

Armeanul născut la Constanța, Garabet Kumbetlian ar fi împlinit 87 de ani. A rămas în istorie ca o personalitate a ingineriei


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interviu online cu voleibalista Alexandra Spînoche, căpitanul CSM Constanța „E o plăcere să mă întorc acasă și să joc pentru orașul meu“

16 Apr 2024 1087

Volei După trei victorii cu Știința Bacău, CSM Constanța și-a asigurat prezența în Divizia A1 și pentru sezonul viitor

14 Apr 2024 561

Volei Fetele de la CSM Constanța au învins cu 3-0 Știința Bacău și în al doilea meci (GALERIE FOTO)

24 Mar 2024 764

CSM Constanța Voleibalistele, pas cu dreptul în play-out (GALERIE FOTO + VIDEO)

23 Mar 2024 718

CSM Constanța Voleibalistele, înfrângere pe terenul CSM Târgoviște

16 Mar 2024 843

CSM Constanța Voleibalistele au trecut de FC Argeș în minimum de seturi (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Mar 2024 896

UPDATE. Volei CSM Constanța a condus la seturi campioana României, Volei Alba Blaj, care s-a impus, în cele din urmă (GALERIE FOTO + VIDEO)

17 Feb 2024 1265

Miercuri, 14 februarie 2024 Voleibalistele de la CSM Constanța, meci cu Rapid București (VIDEO)

14 Feb 2024 846

Volei CSM Constanța a pierdut meciul cu CSM Lugoj (GALERIE FOTO)

12 Feb 2024 742

Volei CSM Constanța se duelează cu CSM Lugoj, câștigătoarea Cupei României. „Cu Dinamo, nu a fost ziua noastră“

09 Feb 2024 803

Voleibalistele de la CSM Constanța, înfrângere cu CS Dinamo București (GALERIE FOTO)

07 Feb 2024 732

CSM Constanța Voleibalistele au învins în minimum de seturi Știința Bacău. Băieții au condus în deplasare campioana Arcada Galați (GALERIE FOTO)

03 Feb 2024 1043

CSM Constanța Voleibalistele, meci în Sala Sporturilor „Simona Amânar“ cu ultima clasată. Fanii, invitați la spectacol

02 Feb 2024 994

Voleibalistele de la CSM Constanța au pierdut meciul cu CSM București. „Plusul de experiență a făcut diferența“ (GALERIE FOTO)

01 Feb 2024 818

Victorie mare, în deplasare, pentru voleibalistele de la CSM Constanța!

21 Jan 2024 929