Reacția managerului Daniela Vlădescu, la primirea Ordinului „Meritul cultural” „Îi felicit pe toți cei care au slujit cu dăruire și talent această instituție de tradiție și de prea mult timp încercată”


Anul acesta se împlinesc 15 ani de când soprana Daniela Vlădescu a preluat conducerea Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”, la doi ani după ce, în 2004, cele trei simboluri ale Constanței - Opera, Baletul „Oleg Danovski“ și Filarmonica „Marea Neagră“ – fuseseră desființate ca instituții de sine stătătoare și comasate sub titulatura care dăinuie și azi.
 
Ca o încununare a eforturilor sale de a ține această instituție „cu fruntea sus”, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” s-a aflat într-o listă onorantă vineri, 15 ianuarie 2021, de Ziua Culturii Naționale, când președintele României a premiat reprezentanți ai culturii românești și instituții de cultură, care și-au făcut datoria și și-au îndeplinit misiunea.
 
Managerul Daniela Vlădescu a dorit să mulțumească public pentru această distincție și a transmis redacției următorul mesaj: „Teatrul Național de Operă și Balet «Oleg Danovski» din Constanța a primit cu onoare și recunoștință Ordinul MERITUL CULTURAL în grad de COMANDOR.
Felicit pe toți cei ce au slujit cu dăruire și talent această instituție de tradiție și de prea mult timp încercată!
Mulțumesc Domnului ministru Bogdan Gheorghiu pentru încrederea acordată și Domnului vicepremier Kelemen Hunor, pentru că a salvat în anul 2010 această instituție condamnată la moarte!
Mulțumesc Domnului Președinte Klaus Johannis pentru această inițiativă care ne dă putere să trecem peste perioadele grele, sperând că avem un loc Bine susținut și Binemeritat în viețile oamenilor doritori de frumos”.
 
În urmă cu patru ani, cu prilejul aniversării a șase decenii de la momentul „nașterii”, prin decret guvernamental, a Operei constănțene, Daniela Vlădescu mărturisea: „Asupra mea cade o povară foarte grea, de a reprezenta teatrul la cea de-a 60-a de aniversare, pentru că cei mai frumoși ani au fost mult înaintea mea. (...) Eu am reprezentat tot ce a însemnat o luptă continuă și o încercare de a distruge cultura și frumusețea acestei meserii. Am reușit să existăm datorită acestor oameni care, ca și dvs., au călcat pe scenă, au slujit teatrul, și-au slujit meseria cu drag, au făcut spectacole... (...) Îmi amintesc, de când eram mică, de minunatele stagiuni estivale pentru turiștii străini, în special, care ascultau toate spectacolele lui Strauss în aer liber. Era o atmosferă de devoțiune, deoarece această muzică fermecătoare îi aduna pe toți. Am sperat că ușor-ușor ne va aduna și pe noi. Tradiția însă s-a cam pierdut. Dorim să o readucem la viață. Încercăm, prin spectacole bune și de frumusețe artistică, păstrând în același timp toate spectacolele pe care le-am regăsit în repertoriul acestui teatru și care au fost adunate cu grijă și gândite de managerii acestui teatru în decursul mandatelor, spectacole cu titluri răsunătoare de operă și operetă“.
 
Citește și:

Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“ Constanța, decorat de președintele Klaus Iohannis
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„L'heure d'or de Paris!”, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța

02 Mar 2024 554

#Dobrogea145 Daniela Vlădescu, manager al Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“ din Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

17 Nov 2023 1763

Firme Constanța Cine face parte din Consiliul de Administrație al Șantierului Naval 2 Mai

04 Jul 2023 1339

Daniela Vlădescu împlinește 66 de ani

10 Dec 2022 2598

#Dobrogea144 Daniela Vlădescu, managerul Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“ Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

17 Nov 2022 2577

Daniela Vlădescu, un nou mandat la conducerea TNOB Constanta

17 Jun 2022 1864

Daniela Vlădescu, la ceas aniversar „Sper că PLANETA se va învârti în sensul favorabil omenirii, prieteniei, iubirii și bunăstării“

10 Dec 2021 3687

Scandalul de la Teatrul Oleg Danovski din Constanţa merge la Judecătoria Constanța

16 Oct 2021 2939

Declarații Oleg Danovski jr. și Ministerul Culturii Tragedie în trei acte la Teatrul de Operă și Balet Constanța. Se cere schimbarea numelui instituției

01 Oct 2021 5034

Interviu cu Daniela Vlădescu, manager al Teatrului național de operă și balet "Oleg Danovski" din Constanța Lumea poate fi salvată doar cu Iubire și Credință

10 Dec 2020 3971

Șase spectacole ale Festivalului Internațional al Muzicii și Dansului au fost anulate Directorul Daniela Vlădescu speră în derogări pentru repetițiile la cele două premiere

04 Nov 2020 4817

O pierdere grea în lumea muzicală a României. Un mare dirijor, răpus de COVID-19

27 Jul 2020 4031

Pentru prima dată în istoria Teatrului „Oleg Danovski” Concerte oferite melomanilor de la balconul exterior – „O Sole Mio” și „Magic Swing”

06 Jun 2020 6512

S-a stins o stea a Operei Române, tenorul Florin Diaconescu. Mesajul managerului Daniela Vlădescu

15 Mar 2020 5405

Stagiunea lui Prier pe scena Teatrului „Oleg Danovski”. Nu ratați oferta de bilete din „Pachetele Iepurașului”!

02 Apr 2019 2478