Reeditarea albumului de colecție „Serviciul Maritim Român – Printre sute de catarge”, scoasă la licitație de CNAPMC (galerie foto)


Anul trecut, la împlinirea a 125 de ani de la crearea primei instituții naționale de navigație maritimă, reputatul colecționar dobrogean Gabriel-Octavian Nicolae, inventivul comandor (r) dr. Marian Moșneagu, realizatorul rubricii „Lumea marinarilor”, găzduită de cotidianul ZIUA de Constanța, și împătimitul de istorie inginer Gheorghe Stănescu au editat un album de colecție aniversar „Printre sute de catarge. Serviciul Maritim Român 1895 – 1945”.
 
Aseară s-a încheiat licitația lansată de Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime" SA Constanța pentru reeditarea acestui album de colecție, care va fi acordat la nivel diplomatic și reprezentanților porturilor și companiilor străine cu ocazia organizării evenimentelor de promovare, precum și a altor activități de reprezentare a companiei la nivel local, național și internațional.
 
În valoare de 12.000 lei, oferta declarată câștigătoare va fi oferta cu prețul cel mai scăzut, care îndeplinește cerințele caietului de sarcini.
 
Cele aproximativ 180 de cărți poștale, fotografii-document, portrete de lupi de mare, siluete de nave, imagini portuare, expresive detalii constructive și instantanee de călătorie, hărți, documente de arhivă, pliante și afișe promoționale completează cromatic firul cronologic al evocării, atașând poveștilor în sine parfum de epocă și pertinente informații statistice din epoca de salutară dezvoltare și benefică afirmare a Serviciului Maritim Român.
 
„Prima etapă din epopeea navală a Flotei Maritime Comerciale din componența Serviciului Maritim Român”
Apărut la Editura Academiei Oamenilor de Știință din România, albumul beneficiază de girul academic al profesorului univ. dr. Valentin Ciorbea, membru corespondent al acestei prestigioase instituții: „Când doi mari maeștri ai cartofiliei românești, Gabriel-Octavian Nicolae și George Stănescu, își unesc forțele pentru a așeza între coperți imagini ale navelor maritime românești și personalităților Serviciului Maritim Român, succint prezentate de textele comandorului dr. Marian Moșneagu, rezultatul este noul album omagial din seria «Povești marinărești», o remarcabilă realizare.
 
Distinse cititor, când vei lua în mână frumoasa carte «Printre sute de catarge. Serviciul Maritim Român (1895-1945). Album omagial editat la 125 de ani de la înființare», care poartă marca designerilor echipei lui Adrian Dobârleanu de la imagient.ro, vei avea bucuria de a cunoaște prima etapă din epopeea navală a Flotei Maritime Comerciale din componența Serviciului Maritim Român, redată de valoroasele piese din colecțiile de ilustrate adunate cu multă grijă de Gabriel-Octavian Nicolae și George Stănescu.
 
Parcurgând filă cu filă albumul, la sfârșitul „voiajului,” vei putea spune: un frumos act de cultură și recuperare istorică.
 

Cu urarea „Bun cart înainte!”, albumul, în ediție bilingvă, va avea cu certitudine ecoul scontat în rândul tuturor marinarilor, români și străini, și a tuturor celor ce iubesc Marea și Marina”.
 
Din cuvântul celor trei autori

„Nașterea, mărirea și dispariția Serviciului Maritim Român reprezintă o pagină de istorie autentică din trecutul glorios al Marinei Române. O cronică episodic studiată și rareori invocată ca argument solid pentru potențialul nostru uman, comercial și managerial. O istorie din epoca romantică a navigației românești, evocată adesea cu nostalgie de lupii de mare din primele generații de temerari navigatori pontici”.
 
Pasionații acestui gen de croazieră imagologică sunt invitați să răsfoiască albumul filă cu filă, să repereze detalii, chipuri și înscrisuri adesea insolite, să se lase atrași de magia unui periplu imaginar, și să se întoarcă în timp, împreună cu autorii, la anul de grație 1895, momentul lansării la apă a primei companii de navigație a tânărului stat român independent – ne previn cei trei virtuali căpitani.
 
Vom fi desigur tentați să urmărim, cronologic, demersurile întreprinse de autorități, de la setul celor peste 20 de decrete și legi speciale emise între 1887 și 1945, consistentele alocații bugetare și comenzile făcute în străinătate, la entuziastele botezuri de nave și grandioasele serbări navale anuale. […].
 
Dar, lăsându-vă domniilor voastre plăcerea de a face noi conexiuni și de a identifica adevărații eroi ai Serviciului Maritim Român, vă invităm, dragi cititori, să luăm împreună calea Bosforului, să purcedem în Arhipelag, să trecem pe lângă stâncile Gibraltarului și să adulmecăm cu nesaț briza Atlanticului”.

Citește și:

Un album aniversar de colecție, ca o croazieră memorabilă - „Printre sute de catarge. Serviciul Maritim Român 1895-1945”
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice Constanța Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului investește în lucrări la trei imobile (DOCUMENT)

28 Mar 2024 325

Teren de aproximativ 4.000 mp scos la licitație de Primăria Cernavodă, județul Constanța

28 Mar 2024 343

Licitații Constanța Îmbunătățirea securității la Școala Gimnazială Nr. 1 Limanu prin sistem de supraveghere video IP (DOCUMENT)

28 Mar 2024 328

Licitații Tulcea Ce firmă va livra carne la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului?

28 Mar 2024 316

Decizia asociaților, publicată în Monitorul Oficial Aliment Murfatlar SRL scoate la licitație un teren, situat în zona Inel I din Costanţa

27 Mar 2024 455

Construirea noului CET antrenează licitații după licitații. Primăria Constanța caută supervizori !

27 Mar 2024 406

Licitație organizată de primăria Valea Nucarilor pentru infrastructura rutieră din satul Agighiol, contestată la CNSC

27 Mar 2024 333

Decizie CNSC Software Imagination & Vision SRL a contestat o licitație organizată de Portul Constanța!

27 Mar 2024 360

Canalele Dunăre - Marea Neagră și Poarta Alba - Midia Năvodari se modernizează în vederea creșterii siguranței navigației (DOCUMENT)

27 Mar 2024 471

Complexul de creștere a porcilor Crinsuin din comuna Pecineaga, județul Constanța, scos la licitație. Bunul, evaluat la peste 3 milioane de euro

26 Mar 2024 574

Primăria comunei Saligny, județul Constanța, licitație pentru sistematizarea și construirea de șanțuri colectoare

26 Mar 2024 346

Licitații Constanța. Primăria a atribuit un nou contract care vizează reabilitarea Colegiului Mihai Eminescu (DOCUMENT)

26 Mar 2024 335

Licitații Constanța Confort Urban SRL, licitație de 3 milioane de euro pentru achiziția de pavele (DOCUMENT)

26 Mar 2024 483

Unitatea Administrativ Teritorială comuna Poarta Albă organizează licitaţie publică pentru mai multe terenuri intravilane

26 Mar 2024 283

Licitații Constanța Primăria Techirghiol investește în lucrări de reparație și întreținere curentă a unor străzi asfaltate (DOCUMENT)

25 Mar 2024 643