#sărbătoreşteDobrogea. ZIUA de Constanţa, partener într-un proiect în premieră Mini-interviu cu Gavril Kovacs - „Desenul este cam desconsiderat, deşi e baza oricărei lucrări şi a oricărui artist“

Cotidianul ZIUA de Constanţa este partener al proiectului cultural „Gestul în desen“ / „Desenul pe pânză“ - o expoziţie-experiment realizată de Florin Stoiciu, care va fi vernisată pe 14 iunie la Muzeul de Artă din Constanţa. În fiecare zi, până pe 13 iunie, îi veţi cunoaşte, rând pe rând, pe toţi expozanţii portretizaţi de Florin Stoiciu, prin intermediul cotidianului ZIUA de Constanţa, care vă va oferi posibilitatea nu numai de a le studia CV-ul, ci şi de a-i descoperi şi altfel, într-un scurt interviu la care au fost „supuşi” de drd. Anastasia Stoiciu, organizator al expoziţiei.


 
- Care este legătura ta cu Florin Stoiciu  şi cu expoziţia-eveniment „Gestul în desen/Desenul pe pânză”, la care participi?
 
- Mă cunosc cu Florin din 1985 când, amândoi, ne pregăteam pentru examenul de intrare în Facultatea de Arte la atelierul pictorului Aurel Nedel. Apoi am intrat la facultate, eu la grafică, Florin la pictură. În 1990 Florin s-a mutat de la departamentul de pictură la cel de grafică, ajungând să terminăm împreună studiile în clasa d-lui profesor Mircia Dumitrescu, în 1992. Apoi amândoi am avansat ca preparatori în Departamentul de Grafică. Între timp, am lucrat împreună la multe proiecte, am înfiinţat chiar şi o fundaţie (Semn), pe lângă excursii, tabere, expoziţii de grup şi alte manifestări artistice sau mai puţin. Şi continuăm! Florin este cel mai bun prieten pe care-l am. Despre expoziţia pe această temă am discutat amândoi de câţiva ani. Îmi place foarte tare idee unor expoziţii pe tema „Desenul în sine”. De multă vreme şi de către mulţi, chiar artişti, Desenul este cam desconsiderat, deşi este baza oricărei lucrări şi a oricărui artist. Mi-aş dori o expoziţie anuală care s-ar numi „Desenul în Sine“.
 
- Ce reprezintă pentru tine Constanţa? (Dobrogea)
 
- Datorită vouă, Gina şi Florin Stoiciu, Am cunoscut Constanţa. Voi m-aţi făcut să-mi placă. Mai am de săpat!
 
- Un mesaj pentru Constanţa... 
 
- Constanţa, te caut!
 

- În final, lansează o invitaţie la vernisajul de pe 14 iunie!
 
- Veniţi cu toţii să descoperiţi ce înseamnă Constanţa şi ce vă oferă! Descoperiţi un spaţiu foarte deschis pentru artişti!

 
Despre Gavril Kovacs
Este născut în Hunedoara şi, în prezent, lucrează ca profesor gradul II, Grafică, la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din Bucureşti. A ales artele pentru că „aşa a simţit” pe când era un băieţel de clasa a V-a. O colegă de gimnaziu i-a spus că există o şcoală de arte în Hunedoara, s-a înscris la şcoală şi a studiat patru ani. A urmat liceul (tot arte), pentru ca, mai apoi, să intre în branşa „universitarilor”.
A fost preparator, fotoreporter, pictor, a făcut gravură (pasiunea lui), a fost art director la agenţia de publicitate vieneză „Hager”, iar apoi a plecat în America, unde, vreme de 11 ani, a fost redactor-şef la una dintre publicaţiile destinate diasporei româneşti.
În cele din urmă, a lăsat Statele Unite pentru a sta în gazdă, în Bucureşti, unde este profesor de liceu şi unde spune că e fericit!
Trei ani, înainte de ‘90, a făcut foarte multe afişe de teatru: „Henric al IV-lea”, „Piaţeta” lui Goldoni, dar şi afişe pentru festivaluri studenţeşti, cum ar fi Festivalul de Jazz.
A mai făcut ilustraţii, copertă de carte, carte legată manual.
 
Citeşte şi:

Cotidianul ZIUA de Constanţa, partener într-un proiect cultural în premieră „Gestul în desen“ / „Desenul pe pânză“ - o expoziţie-experiment ce resuscitează viaţa artistică a Constanţei

„Gestul în desen“ / „Desenul pe pânză“ - Argument expoziţional (document)

„Gestul în desen“ / „Desenul pe pânză“ - un festival al artei la Constanţa (document)


#sărbătoreșteDobrogea. ZIUA de Constanța, partener într-un proiect în premieră Mini-interviu cu Emil Fronescu - „Sper să mă ridic un pic spre ștacheta meșterilor de pe simeze“

#sărbătoreșteDobrogea. ZIUA de Constanța, partener într-un proiect în premieră Mini-interviu cu Gheorghe Fărcașiu - „«Gestul în desen», o manifestare cu participanți ai vieții artistice foarte diferiți“ (document)

#sărbătoreșteDobrogea. ZIUA de Constanța, partener într-un proiect în premieră Interviu cu acad. Mircia Dumitrescu - „Florin Stoiciu repune în discuție o dilemă firească - un desen pe pânză este pictură sau grafică?“ (document)


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Retrospectivă 2019. Evenimentele marca ZIUA de Constanța au resuscitat viața cultural-istorică a urbei

02 Jan 2020 3308

Lucrările medicului-artist Monica Stoian Grasa, faţă în faţă cu publicul hunedorean „Geometria Inocenţei“ vorbeşte despre simbolurile unei alte dimensiuni

28 Sep 2019 4120

Revenit pe simezele Art Gallery Constanța Pictorul Eugen Raportoru se autodescrie - „Îmi văd de treabă și tind să ajung foarte sus!“ (galerie foto)

19 Sep 2019 2735

La Art Gallery Constanţa Finisaj urmat de vernisaj Eugen Raportoru

16 Sep 2019 3005

Expoziția „Gestul în desen“, la Muzeul de Artă Vizuală din Galați Dan Basarab Nanu, director - „Pentru Florin Stoiciu, «totul» pare simplu“ (galerie foto)

26 Jul 2019 3898

La Muzeul de Artă din Constanța Expoziția „Gestul în desen / Desenul pe pânză“ - un regal artistic din care ne putem „înfrupta“ cu toții (galerie foto+video)

15 Jun 2019 6437

LIVE TEXT La Muzeul de Artă din Constanța ni se dezvăluie „Gestul în desen“ a renumitului artist plastic Florin Stoiciu (galerie foto+LIVE Video)

14 Jun 2019 5360

Astăzi, de la ora 13, la Muzeul de Artă Vernisajul expoziţiei-eveniment „Gestul în desen/Desenul pe pânză“

14 Jun 2019 5100

#sărbătoreşteDobrogea. ZIUA de Constanţa, partener într-un proiect în premieră Mini-interviu cu academicianul Răzvan Theodorescu - „Marea expoziţie a lui Florin Stoiciu vă îndeamnă la visare“

13 Jun 2019 2623

#sărbătoreşteDobrogea. ZIUA de Constanţa, partener într-un proiect în premieră Interviu cu dr. Doina Păuleanu - „Expoziţia «Gestul în desen» va fi un adevărat spectacol plastic“

13 Jun 2019 4311

#sărbătoreşteDobrogea. ZIUA de Constanța, partener într-un proiect în premieră Mini-interviu cu Mihai Tugearu - „«Gestul în desen» ne oferă ocazia să ne expunem creațiile într-un mod inedit“

12 Jun 2019 3774

#sărbătoreşteDobrogea. ZIUA de Constanţa, partener într-un proiect în premieră Mini-interviu cu Aurel Vlad - „Florin Stoiciu ne scoate în muzee şi aprinde lumina pe lucrările noastre“ (document)

12 Jun 2019 3947

#sărbătoreşteDobrogea. ZIUA de Constanţa, partener într-un proiect în premieră Mini-interviu cu Ion Tiţoiu - „«Gestul în desen» este o provocare pentru mine şi pentru invitaţii lui Florin Stoiciu“ (document)

12 Jun 2019 4668

#sărbătoreşteDobrogea. ZIUA de Constanţa, partener într-un proiect în premieră Napoleon Tiron, despre „Gestul în desen“ - „Secunda include gestul, iar gestul are o semnificaţie spirituală, ducând fiinţa la întrebări“

11 Jun 2019 4157

#sărbătoreşteDobrogea. ZIUA de Constanţa, partener într-un proiect în premieră Mini-interviu cu Cristian Tarbă - „Florin a reuşit să strângă laolaltă un număr de artişti senzaţionali“ (document)

11 Jun 2019 3260