Se împlinesc 104 ani de la ocuparea Constanței de către trupele germano-bulgare




Data de 9 octombrie/22 octombrie rămâne în istoria Constanţei drept o dată înscrisă cu negru.

Este momentul în care, în anul 1916, în plină desfășurare a Primului Război Mondial, Constanța este ocupată de trupele germano-bulgare.

Anul acesta, se împlinesc 104 ani de la momentul căderii Constanței în mâinile trupelor germano-bulgare.

Istoricii spun că barbariile la care au fost supuși locuitorii orașului de la mare nemafiind cunoscută anterior pe aceste meleaguri.

În timpul regimului, Constanța a reprezentat o sursă continuă de materii prime pentru trupele germano-bulgare.

Se arată în documentele vremii, citate pe Techirghiol.com, că:

„«Scopul principal»„ al prezenţei etapelor germane în Dobrogea era procurarea de cereale şi de materii prime pentru industrie, mai ales pentru cea de războiu. Din oraşul Constanţa Turcii, după tratat, trebuiau să încarce 33.000 tone de cereale; iar grânele din provincie erau destinate să acopere nevoile armatei a treia bulgare şi numai prisosul să se dea Turcilor. In Constanţa Bulgarii făcură mari dificultăţi, aducând învinuirea că Turcii încarcă mai multe cereale decât li se cuvine; prin sate ei deveniră din ce în ce mai nervoşi, acuzând pe Germani că transportă pe Dunăre· şi în vagoane cereale pentru ei. ·spre a dovedi lipsa de temeiu a acestor bănueli, Germanii acordară, in cele din urmă, Bulgarilor posibilitatea de a le controla transporturile“


Ocupația germano-turco-bulgară în Constanța a durat din 22 octombrie 1916 până la înfrângerea Bulgariei, în septembrie 1918.

Explicație foto: Soldați germani în Constanța, la Statuia lui Ovidiu

Sursa foto: Techirghiol.com

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cum va fi vremea în zilele următoare, în Dobrogea?

25 Apr 2024 236

Baschet CSM Constanța a cedat dramatic în primul meci cu BC CSU Sibiu

25 Apr 2024 308

Reguli de circulație, jocuri și desene la Constanța. Întâlnire între polițiști și copii (FOTO)

25 Apr 2024 223

Știri Constanța Un bărbat a ajuns în Penitenciarul Poarta Albă. Motivul pentru care va petrece șase luni după gratii

25 Apr 2024 320

Din Coreea de Sud, la Constanța. Klaus Iohannis a aterizat pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu

25 Apr 2024 518

Știri Constanța Trei copii au plecat de acasă, noaptea. Mama minorilor a fost sancționată

25 Apr 2024 368

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa face angajări!

25 Apr 2024 375

Știri Constanța „Un patruped maltratat...așa a fost sesizarea“. Proprietarul, reținut (FOTO)

25 Apr 2024 377

Firme Constanța Un nou administrator în cadrul Medical See SRL

25 Apr 2024 312

Evenimente de neratat în acest weekend, la Constanța!

25 Apr 2024 582

Firme Constanța Gammadyne PVC Fabrik SRL își deschide un nou punct de lucru

25 Apr 2024 305

Termoficare Constanța SRL anagajează. Ești interesat?

25 Apr 2024 428

Ședință interinstituțională pentru siguranța școlară în județul Constanța

25 Apr 2024 365

Undă verde de la Municipalitate Imobilul ridicat de Primavera Campus SRL în municipiul Constanța, în zona Campusul Universitar, va fi modificat

25 Apr 2024 249

Ședința CLM Negocierile s-au încheiat. Cât va plăti în următorii trei ani Primăria Constanța pentru spațiile utilizate în City Park Mall? (DOCUMENT)

25 Apr 2024 310