Semnal editorial Volumul „Reviste dobrogene ale României Mari“ restituie istoria publicisticii autohtone

Indiferent că ne mai convine sau nu la ora actuală, până la apariţia „epidemiei” fake news, presa a jucat un rol extrem de important în cadrul procesului de modernizare a societăţii dobrogene, astăzi constituind depozitarul unor veritabile dovezi ale parcursului evenimentelor ce au marcat devenirea provinciei dintre ape.
 
„Întâile publicaţii din Dobrogea, numai decât după 1878, trebuiau să fie oficiale, sau cu foarte mult material oficial. Oraşele abia se aşezau şi glasul de opinie, care e ziarul, n’avea încă pentru cine să se ridice”. Astfel descria Emil Bucuţa, în volumul „Dobrogea cincizeci de ani de vieaţă românească”, debutul presei dobrogene.
 
De la primul ziar „Steaua Dobrogei”, apărut la mijlocul anului 1879 la Tulcea, şi până astăzi, peisajul jurnalistic dobrogean a cunoscut o adevărată „furtună” de publicaţii, unele epuizate într-un număr altele extrem de longevive. Cu atât mai mult, demersul celor trei autoare ale volumului recent lansat la Biblioteca judeţeană „I.N. Roman”, intitulat „Reviste dobrogene ale României Mari” - Corina Apostoleanu, Luminiţa Stelian, Angela Anca Dobre - este salutar şi demn de apreciat. Un demers pe deplin îndreptăţit cu cât ele păstoresc un patrimoniu ce nu trebuie lăsat pradă... depozitării, ci resuscitat şi adus în atenţia tuturor celor interesaţi să-şi cunoască mai bine devenirea.
 
O cuprinzătoare radiografie asupra „Presei în viaţa culturală dobrogeană (1878-1944)” deschide volumul, de peste 250 de pagini, tipărit la Editura Ex Ponto, care oferă o retrospectivă asupra patru mari publicaţii: revistele „Arhiva Dobrogei” şi Analele Dobrogei”, respectiv „Revista dobrogeană” şi „Pontice” (pe care le puteţi accesa pe site-ul instituţiei, în forma digitalizată).
 
Lucrarea „Reviste dobrogene ale României Mari” este parte a proiectului cultural „De la regional la național: reviste dobrogene ale României Mari, în perioada interbelică“, propus spre finanţare Administrației Fondului Cultural Național (AFCN) de către Biblioteca Judeţeană „I.N. Roman” Constanţa. Anul trecut, în luna iunie, ca urmare a câştigării acestei finanţări, Corina Apostoleanu, directorul bibliotecii constănţene, afirma că obiectivele majore ale acestui proiect vor fi prezervarea digitală şi promovarea patrimoniului cultural dobrogean, prin intermediul mediilor electronice, respectiv digitalizarea unei valoroase colecţii de reviste dobrogene, ce va putea fi consultată de utilizatori, online, volumul bibliografic întregind acest travaliu.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Consilierii județeni din Constanța se întrunesc pentru a aproba actualizarea indicatorilor tehnico – economici pentru reabilitarea Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” (DOCUMENT)

16 Apr 2024 316

Ședință CJ Constanța Sumă de peste patru milioane de euro alocată pentru reabilitarea Bibliotecii Județene. Este vizată creșterea eficienței energetice (DOCUMENT)

14 Apr 2024 483

Ziua Internaţională a Rock and Roll-ului, marcată de Biblioteca Județeană Constanța

06 Apr 2024 402

LIVE Text Fostul ministru de Externe, Adrian Cioroianu vine la Biblioteca Județeană Constanța, în cadrul unei mese rotunde (Galerie FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 723

Expoziție dedicată „Zilei Cărții și Dreptului de autor” la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța. Care este tematica acesteia (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 379

Biblioteca Județeană Constanța Masă rotundă cu Angelo Mitchievici și Adrian Cioroianu, prilejuită de lansarea jurnalului fostului ministru de Externe

02 Apr 2024 557

Arta goblenului! “Pictură” cu acul, la Biblioteca Județeană Constanța (GALERIE FOTO)

01 Apr 2024 453

LIVE Încep conferințele Dilema la Constanța. Ce subiecte sunt prezentate în prima zi (Galerie FOTO)

28 Mar 2024 663

Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța Trei seri de conferințe Dilema la malul mării. Care este tema acestei ediții

26 Mar 2024 603

LIVE TEXT Vernisaj despre fotografiile lui Virgil Nicolau la MINA Constanța (FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 742

LIVE TEXT+VIDEO Eveniment editorial la Biblioteca Județeană Constanța Volumul „Enciclopedie. Centenarul Războiului de Întregire și al Marii Uniri (2014-2020)” (FOTO)

22 Mar 2024 661

Vernisajul expoziției „Virgil Nicolau–Fotograful Constanței și Mamaiei de altădată” va avea loc MINA Constanța

20 Mar 2024 515

Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, gazda Conferințelor Dilema la Constanța

19 Mar 2024 461

LIVE Decernarea premiilor filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România și a premiilor revistei Ex Ponto, la Biblioteca Județeană Constanța (Galerie FOTO+VIDEO)

16 Mar 2024 1021

Lansare literară de excepție Aurelia Lăpușan prezintă romanul „Flori de busuioc” la Biblioteca Județeană Constanța

13 Mar 2024 819