Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului - SEAS a ajuns la jumătatea reprezentațiilor



Teatrul de Stat Constanța continuă Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului 2022
SEAS este un eveniment organizat de Teatrul de Stat Constanța și finanțat de Consiliul Județean Constanța. Partener principal este Primăria Municipiului Constanța.

În săptămâna a cincea, Teatrul de Stat Constanța îşi invită spectatorii la o nouă serie de spectacole:
Astăzi, marți, 2 august, de la ora 21:00, la Teatrul de Vară Soveja„Gaițele”de Al. Kiriţescu, una dintre cele mai valoroase comedii de moravuri din dramaturgia românească, o producție a Teatrului de Stat Constanța, în regia lui Lucian Iancu. Un spectacol montat cu mai mult de zece ani în urmă, dar care încă se joacă în faţa unor săli arhipline.



Joi, 4 august, de la ora 21:00 tot la Teatrul de Vară Soveja, puteţi vedea o comedie excelentă de Neil Simon,„Îmi place cum miroși”, o producție a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, în regia lui Puiu Şerban. Povestea aduce în prim plan un triunghi amoros din San Francisco-ul anilor ’60:Norman se îndrăgosteşte de Sophie, noua lor vecină şi fostă campioană olimpică la înot, însă, deşi se poziţionează politic în extreme diferite, ea îl preferă pe Andy, aşa că toată prietenia şi afacerea riscă să se „prăbuşească”. Un punct tare al acestui spectacol este garnitura excepţională de actori de la Sibiu, în frunte cu Ofelia Popii, cea care a primit de trei ori premiul UNITER pentru Cea mai bună actriţă..



Vineri, 5 august, de la ora 21:00, pe scena din Parcul Arheologic, trupa Teatrului „Mihai Eminescu" din Botoșani vine cu un spectacol ce are premise speciale de a atrage în primul rând publicul constănţean. Excepţionala trupă din nordul ţării, condusă de regizorul Andrei Măjeri, pune în pagină, cu sensibilitate, nostalgie, dar şi umor, poveştile de dragoste ale unor celebre figuri mitologice feminine, descoperind un text minunat, dar mai puţin cunoscut al lui Ovidius. Cele nouă actriţe dau viaţă EROINELOR şi ne fac părtaşi la scrisorile lor de iubire, într-un spectacol de excepţie.



Sâmbătă, la Teatrul de vară Soveja, tot de la ora 21:00 Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău prezintă spectacolul „Hamlet în sos picant” de Aldo Nicolaj, o comedie în care acțiunea se petrece în celebrul castel shakespearian Elsinore, dar nu în sala tronului, ci în bucătăria regală, personajul principal fiind masterchef-ul Froggy, care drege, din polonic, cuțite și pahare, tragedia prințului danez bântuit de himere.

 
Concomitent, Sâmbătă, 6 august, de la ora 20:00, la Parcul Arheologic, Centrul Cultural Județean „Theodor Burada” participă la SEAS 2022 cu unspectacol de folclor: Ansamblul Folcloric Profesionist „Brâulețul” și invitați - unde ACCESUL este GRATUIT, în limita locurilor disponibile.

Duminică 7 august, de la ora 21:00, în Parcul arheologic, vă invităm la spectacolul „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, tot o producție a Teatrului Național „Mihai Eminescu” Chișinău, în regia lui Alexandru Cozub. Într-un mic orășel de provincie, într-o gară în care nu opresc trenurile rapide, existența blândă  a localnicilor este răvășită de sosirea unei scântei din „lumea mare”. O străină fără bilet și fără acte, fugită din cazino, aduce cu ea parfumul subtil și periculos al distracției celor bogați. În brațele unui timid profesor de astronomie, Mona cunoaște dragostea cea mare. Cea adevărată. Cea cosmică. Și o stea primește un nume!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 300

Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat Constanța, nominalizat la Gala Premiilor Radio România Cultural

25 Mar 2024 695

„Memoria apei”, o tragicomedie excepțională, pe scena Teatrului de Stat Constanța

23 Mar 2024 668

„Casa Bernardei Alba” de Federico Garcia Lorca, noul spectacol pregătit de Teatrul de Stat Constanța (GALERIE FOTO)

17 Mar 2024 526

La Teatrul de Stat Constanța O radiografie a psihicului adolescentin, în piesa „Jocuri în curtea din spate”

10 Mar 2024 420

Originar din Constanța George Stancu și cele peste două decenii în care s-a dovedit a fi „un actor de echipă” la Teatrul de Stat Constanța

07 Mar 2024 571

Teatrul de Stat Constanța cumpără Toyota Rav4 Hybrid AWD Dynamic!

07 Mar 2024 478

Teatrul de Stat Constanța cumpără Toyota Rav4 Hybrid AWD Dynamic!

07 Mar 2024 420

Achiziții de aproape un milion de lei la Teatrul de Stat Constanța. Iată firmele câștigătoare (DOCUMENT)

05 Mar 2024 429

In memoriam Toma Caragiu, fostul actor al Teatrului de Stat Constanța, plecat prea repede din această lume

03 Mar 2024 950

Început de primăvară la Teatrul de Stat Constanța, cu „10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia”

02 Mar 2024 628

Pentru al patrulea an la rând Actorii Ramona Niculae și Ștefan Mihai, nominalizații Teatrului de Stat Constanța la Gala Premiilor UNITER

28 Feb 2024 753

Prima premieră a anului 2024 la Teatrul de Stat Constanța Sold-out la spectacolul „A douăsprezecea noapte” de William Shakespeare, montat de regizorul Andrei Șerban (GALERIE FOTO)

27 Feb 2024 756

„A douăsprezecea noapte”, de William Shakespeare, la Teatrul de Stat Constanța

25 Feb 2024 855

„A douăsprezecea noapte” de W. Shakespeare în regia lui Andrei Șerban – premieră la Teatrul de Stat Constanța

21 Feb 2024 803