Teatrologul Anaid Tavitian a reconstituit, într-o carte-album, fabuloasa lume a teatrului, din perspectiva scenografei Gina Tărășescu Jianu (galerie foto)


Ieri, în sala de spectacole a Teatrului pentru copii și tineret „Căluțul de mare” din Constanța am fost părtași la un moment emoționant: lansarea unui album-memorie ce are în prim plan două nume importante ale scenei constănțene, două embleme ale mișcării teatrale de la malul mării, după cum afirma directorul Bibliotecii Județene „I.N. Roman”, Corina Apostoleanu.

Teatrologul Anaid Tavitian a coordonat o carte-album dedicată reputatei scenografe Eugenia Tărășescu Jianu, o lucrare prin care se mai pune o cărămidă la temelia memoriei culturale, atât de văduvită de o istorie adevărată, din cauza absenței unor arhive.

Volumul „Eugenia Tărășescu-Jianu, Scenograf” a apărut la editura EX PONTO, tipografia INFCON, Constanța, iar costurile sale au fost suportate integral de protagonistă. Lucrarea cuprinde în paginile sale interviuri, cronici, scrisori de suflet din partea regizorilor colaboratori și foarte multe și frumoase imagini din spectacolele create de scenograful Eugenia Tărășescu-Jianu.

Jurnalistul profesionist Steliana Bajdechi consideră că din colaborarea celor două va fi restituită o memorie pierdută. „Cred că există în viața noastră, în societate, oameni care se comportă ca instituții. Sunt oameni-instituții care reușesc să ne restituie un trecut pe care îl pierdem atunci când arhivele unor instituții se pierd, atunci când unele instituții nu-și fac treaba așa cum am dori și astfel de oameni sunt astăzi aici ca să-i sărbătorim. Este vorba despre Anaid Tavitian, un secretar literar extraordinar, care încearcă și astăzi să recupereze o memorie pe care s-ar putea s-o pierdem. Și, bineînțeles, este vorba despre Eugenia Tărășescu Jianu, cea care, nu știm cum – sau poate știm –, a reușit să realizeze o lume specială în cele mai felurite manifestări artistice. Răsfoind această carte vom descoperi fantezia sa uluitoare”.
 
Tezaurizarea fabuloasei lumi a teatrului
Îndrăgită de întreaga lume teatrală constănțeană și nu numai, Anaid Tavitian povestea că această carte a apărut dintr-o simplă întâlnire prietenească, pentru că ambele artiste au frumosul obicei de a se întâlni măcar o dată pe lună pentru a sta la povești teatrale... Și astfel, la una dintre aceste întâlniri, scenografa i-a mărturisit teatrologului că și-ar dori pentru familia ei, pentru nepoții ei și pentru toți cei care o iubesc să adune între coperțile unei cărți tot ce ține de creația ei de până acum.

„Și iată că, la un an de la această întâlnire, minunea s-a întâmplat, iar contribuția mea este una modestă. Pentru că, spre deosebire de sculptori sau poeți, care-și eternizează opera în piatră sau în cuvântul tipărit, opera creatorilor de teatru, din păcate, este una fulgurantă. Și atunci noi, cei din spate, acei anonimi ai teatrului numiți secretari literari, niște cronicari modești la porțile măriei sale teatrul, avem datoria profesională sau morală de a tezauriza, de a aduna între coperțile unei cărți, spre nemurire, tot ce ține de această lume fabuloasă a teatrului. Acest volum este o declarație a mea de dragoste față de prietena mea Gina Jianu și este în același timp o reverență în fața unui creator de mirabile imagini scenice, care-și poartă marele talent cu o deosebită modestie”.

 
„Îmi doresc să se vorbească despre mine și după aceea...”
Copleșită de emoție, scenografa Eugenia Tărășescu Jianu mărturisea pentru ZIUA de Constanța:

„Această carte reprezintă pentru mine o nouă premieră în cariera mea. Eu sunt scenograf, toată viața mea am făcut spectacole, am aplaudat publicul, iar el m-a aplaudat pe mine. De data aceasta am dorit să las o mărturie după mine. Nu știu pe cine va mai interesa ce s-a întâmplat pe scenă. Arta teatrală este efemeră. Rămâne în memoria cuiva sau nu rămâne un spectacol. Sper că prin intermediul acestei cărți, de fapt un album de fotografii, cineva, cândva când se va uita va spune «Uite o imagine interesantă...». Ca să se vorbească despre mine și după aceea, cândva.

Anul viitor împlinesc fix 50 de ani de când exist în aceste trei instituții teatrale din Constanța: Operă, Balet, Păpuși și Teatrul dramatic. Am funcționat în toate inegal, mai mult la Teatrul dramatic, aproape foarte mult la Teatrul de păpuși, mai puțin la Teatrul de Operă și Balet. E o viață de om... 50 de ani. Așa că nu pot să spun care mi-a plăcut mai mult. Eu am încercat să pun în această carte imagini din cele mai importante momente care au fost pentru mine mult mai multe. Chiar și spectacole cu multe premii pe care nu le-am cuprins în această carte. Există și o parte scrisă, dar după părerea mea imaginea este cea mai importantă”.

 
Sentimente de restriște față de respectul pentru valorile locale

Scriitorul Ovidiu Dunăreanu nu și-a putut reprima sentimentul de restriște vizavi de editarea acestei cărți pe banii... protagonistului.

Este enorm de mult de spus despre scenograful Eugenia Tărășescu Jianu și nu cred că noi, în câteva cuvinte vom schița întreaga personalitate a acestui om admirabil. Dar domnilor și doamnelor, suntem printre puținele orașe în care aceste lucrări bio-bibliografice, ale unor mari personalități care trăiesc aici, nu le fac cei în drept. De la Chișinău la Timișoara, de la Oradea la Sibiu, Brașov, Galați, până în partea aceasta spre București, Craiova, sunt foruri speciale, biblioteci, chiar teatrele care primesc bani și își aduc în față galeria marilor personalități care le-au slujit și care le-au dat identitate. La Constanța se întâmplă o dramă. Marile personalități numai în condițiile în care au bani își permit să vină la niște edituri și să scoată asemenea cărți. Este jenant, pentru că dincolo, în timp, activitatea, opera, creația, forța aceea, magma teribilă pe care acești oameni o aprind între noi sau pentru timpul în care au trăit se epuizează, se estompează, trece în uitare și își vor aduce foarte puțini oameni aminte de ei”.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Actrița Agatha Nicolau împlinește 84 de ani. Zece ani de carieră i-a petrecut la Teatrul Dramatic Constanța

07 Feb 2024 801

„Un actor cerebral de mare sensibilitate” Lucian Iancu, fost actor și director al Teatrului Dramatic Constanța, la ceas aniversar

02 Feb 2024 3394

Personalități Constanța La mulți ani, Anaid Tavitian! Personalitate emblematică în lumea teatrului constănțean

12 Jun 2023 1823

92 de ani de la nașterea actorului Amza Pellea, portretizat de Anaid Tavitian în revista „Teatrul”

07 Apr 2023 4237

La mulți ani, Lică Gherghilescu! Fondatorul Teatrului pentru Copii și tineret „Căluțul de mare” Constanța împlinește 62 de ani

07 Mar 2023 2593

„Am scris acest volum pentru a salva memoria actorului” Universitatea „Ovidius” Constanța, gazda lansării unei lucrări scrise în amintirea lui Vasile Cojocaru

24 Feb 2023 1290

LIVE VIDEO-TEXT Volum despre memoria actorului Vasile Cojocaru, lansat la Universitatea „Ovidius” Constanța, în Sala Senatului (FOTO)

24 Feb 2023 1992

Constanța culturală Emoție și prieteni, la evenimentul editorial prilejuit de apariția volumului „Agatha Nicolau - Din Dragoste“

20 Jun 2022 2399

LIVE VIDEO+TEXT Volumul „Agatha Nicolau - Din Dragoste“, lansat la Biblioteca Județeană IN Roman din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 Jun 2022 2079

Volumul „Agatha Nicolau - Din Dragoste“, lansat la Biblioteca Județeană IN Roman din Constanța

15 Jun 2022 1605

Constanța culturală Expoziție și evocări emoționante a unor armeni de seamă din Constanța (galerie foto)

13 Jun 2022 2988

Constanța culturală La mulți ani, draga noastră Anaid!

11 Jun 2022 2018

LIVE TEXT. Constanța Volumul „O viață așa cum s-a nimerit”, de Virgil Andriescu, lansat la Sala Teatrului de Operă și Balet Oleg Danovski (GALERIE FOTO)

13 May 2022 2985

#Dobrogea 143 Meritul dobrogean pentru Grigore Sălceanu. Operele lui Grigore Sălceanu jucate pe scena teatrului constănțean

25 Nov 2021 2904

#citeșteDobrogea Despre Acterian Arșavir-Nazaret, omul supranumit „martorul secolului“

27 Aug 2021 3346