Teatrul pentru Copii și Tineret "Căluțul de Mare" Constanța vă prezintă o premieră absolută!


 
  • Joi, 22 septembrie 2022, ora 13:00 spectacolul „PRINȚESA CARE SFORĂIA”, de Mihai Ignat, poet și dramaturg contemporan, piesă câștigătoare a PREMIULUI UNITER pentru „CEA MAI BUNĂ PIESĂ ROMÂNEASCĂ A ANULUI 2020” (în cadrul Galei Premiilor Uniter, ediția a 29-a, desfășurată în data de 19 iulie 2021);
  • De asemenea, editura Unitext a UNITER a publicat un volum cu piesa câștigătoare
Spectacolul cu actori este dedicat publicului, începând cu vârsta de 10 ani; regia artistică îi aparține regizorului Traian Șoimu, iar scenografia spectacolului a fost realizată de Oana Drăghici. Muzica spectacolului a fost compusă de Vlad Crețu.
 
Piesa prezintă, într-un mod plin de savoare dar și foarte spectaculos, povestea unei „Prințese Desăvârșite”, căreia „nimic nu-i lipsește, nimic nu-i prisosește”, de fapt, o prințesă mofturoasă și răzgâiată. Perfecțiunea rangului este umbrită de momente umane, obișnuite cum ar fi sforăitul și .... multe altele care dau culoare poveștii.
 
Alături de prințesă, ca în orice poveste, spectatorii îi vor întâlni pe Rege, Regină, Guvernanta, Sfetnicul, Vraciul, Prințul de Aur, Prințul Diamantelor și Prințul de Platină, cei doi Halebardieri care o păzesc cu strășnicie și, bineînțeles, un Făt-Nefrumos, care „nu e frumos – dar nici urât”.
 
În distribuție: Cătălina Oțeleanu, Inga Marcu, Adi Gheo, Clara Ghiuvelechian, Daniel Minciună, Lică Gherghilescu, Sergiu Bucur, Andrei Stroescu, Tiberiu Roșu, Dan Cojocaru, Grațian Prisacariu, Emanuel Cristoiu, Cristian Mitescu.
 
Evenimentele organizate în cadrul Teatrului pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare”sunt promovate atât pe website-ul instituției: www.teatruldelamare.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Ce spectacole vor fi puse în scenă în perioada următoare la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluțul de mare”

05 Apr 2024 496

Repartizarea unor spații către Teatrul „Căluțul de Mare” și către Centrul Cultural Județean „Teodor Burada” Constanța, pe masa consilierilor județeni (DOCUMENTE)

25 Mar 2024 1016

Știri Constanța azi Atenție, șoferi! Blocaj în trafic pe bulevardele 1 Decembrie 1918 și Alexandra Lăpușneanu (GALERIE FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1260

Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare” Constanța face angajări!

22 Mar 2024 943

Comisia pentru evaluarea managerilor instituțiilor de cultură subordonate CJC, cazate la Hotel Guci (DOCUMENTE)

15 Mar 2024 539

Au fost stabilite calendarul și comisia de evaluare a managerului de la Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare”

10 Mar 2024 603

Premiera spectacolului „Privighetoarea” la Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” din Constanța

09 Mar 2024 615

În Constanța Ce program propune Teatrul „Căluţul de mare” în săptămâna următoare

08 Mar 2024 540

Programul spectacolelor Teatrului „Căluțul de Mare” Constanța în prima săptămână de primăvară

01 Mar 2024 679

Ce notă a obținut la evaluarea anuală managerul de la Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare”(DOCUMENT)

22 Feb 2024 858

Ședință CJ Constanța Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de mare” așteaptă aprobarea bugetului pentru 2024 (DOCUMENT)

05 Feb 2024 641

Premiera „Nuntă, caut mire și mireasă” are loc săptămâna viitoare la Teatrul „Căluțul de Mare” Constanța. Ce spectacol este programat în weekend

21 Jan 2024 688

Spectacol de comedie la Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare”. Când are loc premiera „Nuntă, caut mire și mireasă” (GALERIE FOTO)

18 Jan 2024 754

Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare” „Eminescu altfel”, spectacolul care celebrează Ziua Culturii Naționale

14 Jan 2024 640

Teatrul „Căluțul de Mare” Constanța anunță un spectacol în avanpremieră. Când va avea loc

05 Jan 2024 797