Cultura

Teatrul pentru copii și tineret „Căluțul de mare”, spectacole în deplasare cu ocazia zilei de 1 iunie

În perioada 29-30 mai, echipa Teatrului pentru copii și tineret „Căluțul de mare” va participa la Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii „Arlechino-Caravana Poveștilor” 2017, ediția a-III-a la Brașov, cu „Peter Pan”.
 
Spectacolul este o adaptare după James Matthew Barrie, regia și scenariul fiind semnate de Cristian Mitescu, scenografia de Eugenia Tărășescu-Jianu, coregrafia de Sergiu-Ionuț Anghel. În ceea ce priveşte muzica, aceasta este asigurată de Viorel Andrinoiu, spectacolul fiind adaptat pentru vârsta 4+.
 
De asemenea, în zilele de 31 mai și 1 iunie, Teatrul pentru copii și tineret „Căluțul de mare” va susține spectacole în deplasare cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, după cum urmează: miercuri, orele 09.00 și 10.30, spectacolul „O călătorie cu surprize, susținut la Cernavodă în cadrul Festivalului de teatru pentru copii și tineret organizat în această localitate, spectacol interactiv, de Aneta Forna Christu, adaptat etapei 3-10 ani, și joi, ora 19.00, spectacolul „Cei trei purceluși”, susținut la Techirghiol, în regia lui Gheorghe Balint,  muzica de Dan Bălan,  decoruri, Adrian Drăguț.



Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” îi invită în această săptămână pe cei mici la trei spectacole consacrate.

12 Dec 2018 149

Iată ce spectacole vă oferă instituțiile culturale din Constanța în acest weekend

07 Dec 2018 523

Copiii, aşteptaţi la spectacole! Programul Teatrului Pentru Copii şi Tineret „Căluţul de Mare”

07 Dec 2018 402

Spectacol dedicat zilei de Moș Nicolae, la sediul Teatrului „Căluțul de mare” din Constanța

29 Nov 2018 212

Eveniment aniversar și un spectacol în premieră, pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare”

22 Nov 2018 377

Programul Teatrului pentru Copii şi Tineret “Căluţul de mare” din Constanţa. Ce spectacole sunt programate

16 Nov 2018 380

Ce spectacole vor fi jucate la Teatrul pentru Copii şi Tineret “Căluţul de Mare” Constanţa în prima parte a lunii noiembrie?

28 Oct 2018 412

Post vacant la Teatrul pentru Copii Şi Tineret „Căluţul de Mare” Constanţa. Ce condiții trebuie îndeplinite

28 Oct 2018 556

Programul spectacolelor la Teatrul pentru Copii şi Tineret “Căluţul de mare” din Constanţa

19 Oct 2018 404

Programul Teatrului pentru Copii şi Tineret „Căluţul de mare”, în săptămâna următoare

05 Oct 2018 415

Teatrul pentru copii și tineret „Căluțul de mare” din Constanța participă la la Festivalul Internațional de Animație „Sub bagheta lui Merlin“, ediția a III-a de la Timișoara

28 Sep 2018 417

Teatrologul Anaid Tavitian a reconstituit, într-o carte-album, fabuloasa lume a teatrului, din perspectiva scenografei Gina Tărășescu Jianu (galerie foto)

24 Sep 2018 792

Eveniment editorial la Teatrul „Căluţul de mare“ Anaid Tavitian îi dedică scenografei Eugenia Tărăşescu-Jianu o carte-album

17 Sep 2018 702

Programul Teatrului pentru Copii şi Tineret „Căluţul de mare”. Iată perioada!

07 Sep 2018 304

Șoricelul KIȚ-KIȚ îi așteaptă pe copii mâine, la Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” din Constanța

07 Jul 2018 516

Teatrul „Căluțul de Mare“, în Festivalul Miturile Cetății. Ce spectacole sunt programate

22 Jun 2018 503

Copiii, invitaţi la spectacol! Programul Teatrului pentru Copii şi Tineret „Căluţul de Mare”

08 Jun 2018 441

Spectacole oferite gratuit de Teatrul pentru copii și tineret „Căluțul de mare” în Piața Ovidiu din Constanța de Ziua Copilului. Ce piese vor fi puse în scenă (galerie foto)

25 May 2018 1452

Un apropiat al unui director din Consiliul Judeţean a câştigat concursul de manager al Teatrului pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de mare”

24 May 2018 3086

Programul spectacolelor la Teatrul pentru Copii şi Tineret “Căluţul de mare” Constanţa

04 May 2018 838

Lică Gherghilescu, interimar la conducerea Teatrului pentru Copii şi Tineret „Căluţul de Mare“

28 Apr 2018 1103

Programul Teatrul pentru Copii şi Tineret “Căluţul de mare” din Constanţa. Copiii, aşteptaţi la spectacol

27 Apr 2018 1282

Concurs de proiecte pentru desemnarea directorului Teatrului pentru Copii şi Tineret ,,Căluţul de Mare”

22 Apr 2018 568

Teatrul pentru Copii şi Tineret “Căluţul de mare” din Constanţa vă invită la spectacol

20 Apr 2018 733

Programul spectacolelor la Teatrul pentru Copii şi Tineret “Căluţul de mare” din Constanţa

05 Apr 2018 1327

”Capra cu trei iezi”, la Teatrul pentru Copii şi Tineret ”Căluţul de mare”

30 Mar 2018 638

Post vacant la Teatrul pentru Copii Şi Tineret „Căluţul de Mare” Constanţa. Ce condiții trebuie îndeplinite

29 Mar 2018 832

„Prințesa și broscoiul“ sărbătoresc Ziua Teatrului de Păpuși la Teatrul „Căluțul de mare“

21 Mar 2018 1131

Programul Teatrului pentru Copii şi Tineret „Căluţul de Mare” pentru săptămâna viitoare. Copiii, aşteptaţi la spectacole

09 Mar 2018 636

Spectacol anulat la Teatrului pentru Copii şi Tineret „Căluțul de Mare”

05 Mar 2018 468

Programul spectacolelor la Teatrul pentru Copii și Tineret ”Căluțul de Mare”

02 Mar 2018 494

Spectacol anulat din cauza condiţiilor meteo la Teatrul pentru Copii şi Tineret “Căluţul de mare”

28 Feb 2018 395

Spectacol anulat la Teatrul pentru Copii şi Tineret “Căluţul de mare” din cauza condiţiilor meteo

26 Feb 2018 503

Concurs de proiecte de management la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluţul de mare“ Constanţa

24 Feb 2018 942

”Prințesa și broscoiul”, în premieră la Teatrul pentru Copii şi Tineret “Căluţul de mare”

23 Feb 2018 809

Teatrul pentru Copii şi Tineret "Căluţul de Mare” vă invită la spectacol. Ce puteţi viziona

08 Feb 2018 1048

Programul Teatrului pentru Copii şi Tineret "Căluţul de Mare". Copiii, aşteptaţi la spectacole

26 Jan 2018 2804

Cine face parte din comisia de concurs pentru desemnarea noului manager al Teatrului pentru Copii şi Tineret „Căluţul de mare“ din Constanţa?

26 Jan 2018 1302

Teatrul pentru Copii şi Tineret "Căluţul de Mare” vă invită la spectacolul "Motanul încălţat"

12 Jan 2018 899

Teatrul pentru Copii şi Tineret are un nou director interimar

23 Dec 2017 1087

UPDATE. Atena Ștefănescu, noul director interimar al TeatruIui pentru Copii şi Tineret Constanţa „Căluţul de mare”

22 Dec 2017 889

Spectacolul "Iată vin colindători", pe scena teatrului Căluţul de Mare

10 Dec 2017 769

Premieră „Scufița Roșie“ se joacă, azi, cu casa de bilete închisă

26 Nov 2017 1636

Directorul Teatrului pentru Copii și Tineret "Căluțul de mare", Lică Gherghilescu, a demisionat

06 Nov 2017 1080

În această seară Recital extraordinar Sergiu Cioiu la Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare“

04 Nov 2017 1350

Premieră „Carmen, o dragoste mistuitoare“, un spectacol pentru tinerii de peste 14 ani (galerie foto)

23 Oct 2017 1719

Duminică, 10 septembrie „Răţuşca cea urâtă“ deschide stagiunea Teatrului pentru Copii

09 Sep 2017 1872

Teatrul pentru Copii şi Tineret Constanţa Festivalul „Miturile Cetăţii“ reprezentat printr-o serie variată de spectacole la Constanţa

21 Jun 2017 3674

După o premieră, Teatrul „Căluțul de mare“ pleacă cu „Mica sirenă“ la două festivaluri internaționale

13 May 2017 2032

Ce spectacole vor avea loc la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluţul de Mare"

29 Apr 2017 6193