Tenorul constănţean Vasile Moldoveanu - „Toată viaţa m-am perfecţionat, dar tehnica cântului am deprins-o de la Dinu Bădescu“ (III) (video)

În ediţiile anterioare, vă prezentam primii paşi pe care artistul constănţean Vasile Moldoveanu i-a făcut în drumul consolidării carierei sale de tenor. Născut pe 6 octombrie 1935, la Constanţa, într-o casă din strada Ing. Titus Cănănău, astăzi, strada Salcâmilor, Vasile Moldoveanu a urmat cursurile Liceului „Mircea cel Bătrân“. După câţiva ani petrecuţi în corul Operei constănţene, decide să susţină examenul de admitere la Conservatorul de la Bucureşti. 
 
„În Teatrul liric de la Constanţa erau mulţi artişti buni, veniţi din multe colţuri ale ţării. Una dintre sopranele de succes era doamna Magda Dimitriu Bîrlad, o personalitate a artei interpretative româneşti, care avea faima că luase lecţii de canto cu celebrul Beniamino Gigli. Astăzi, ea este cunoscută ca fiind mama Margaretei Pâslaru. Dar a fost şi fiica unui mare artist plastic, Dimitriu Bârlad, autorul mai multor sculpturi din Constanţa, printre care bustul în bronz al lui Ioan N. Roman. Am pregătit cu ea aria Ducelui de  Mantua din opera «Rigoletto» de Giuseppe Verdi, «La donna e mobile». Am dat proba ca în transă, am trecut-o şi am reuşit“, povesteşte maestrul Vasile Moldoveanu.
 
„Iată-mă student la Conservatorul bucureştean, la clasa marelui Octav Enigărescu, unul dintre cei mai mari baritoni români! Un om excepţional, în plenitudinea vârstei, a carierei, cu un palmares deosebit. Era generos cu noi, studenţii, apropiat, afectuos. Dar se simţea nevoie unor studii mai aprofundate şi astfel am avut şansa să lucrez în particular cu tenorul Dinu Bădescu, căruia îi port un mare respect, cea mai mare dragoste. Era abia ieşit dintr-o umilitoare şi dură închisoare politică, înfierat, precum alţi mari artişti, de mulţimea adusă cu forţa la înscenările proceselor publice. Dar avea studii de specialitate în Italia, cântase în cea mai valoroasă garnitură de solişti lirici români, triumfase pe scenele mari ale Europei.
 
Pentru mine, Dinu Bădescu a fost cel de la care am învăţat cel mai mult. Toată viaţa m-am perfecţionat, dar apropierea de tehnica cântului am deprins-o de la Dinu Bădescu.
 
Suferise mult, el, unul dintre pilonii Operei române, fusese ridicat în zorii zilei şi arestat, făcuse pe nedrept cinci ani de închisoare politică. Îmi povestea despre atrocităţile văzute în închisorile comuniste, despre ororile unui regim care distrugea personalitatea umană. Probabil că atunci am simţit că trebuie să mă protejez, asigurându-mi cariera în alte condiţii. El mă încuraja, îmi lăuda vocea spunându-mi că este excepţională, trebuie doar să-mi găsesc steaua“, îşi aminteşte tenorul.
 
Licenţa a luat-o la Conservatorul „Ciprian Porumbescu“ cu opera „Boema“ de Puccini. Îşi invitase şi fratele la spectacolul-examen şi acesta, bucurat şi surprins în acelaşi timp, a înţeles ce talent are Vasile, cât de deosebit este de el, inginerul, omul lucrului exact, palpabil. „Am plecat acasă, la Iaşi, plin de bucurie, înţelegând abia atunci ce reprezintă  muzica, cât de frumos cântă fratele meu!“

Vasile Moldoveanu a cântat pe scena Operei naţionale din Bucureşti  din anul 1966 până în 1972. Debutase cu rolul Arlechin din opera „Paiaţe“ de Leoncavallo, având apoi alte câteva roluri de referinţă. A cântat în total în 22 de opere, în general în roluri secundare, dar şi în câteva roluri principale: Rinuccio („Gianni Schicchi“), Rodolfo („La bohème“), Il Duca di Mantova („Rigoletto“), Ernesto („Don Pasquale“), sau Tamino („Die Zauberflöte“ - care este şi ultimul său spectacol în România, susţinut pe data de 23 iunie 1972).
 
De asemenea, apare şi pe primele discuri de operă de la Electrecord, în roluri secundare („La Traviata“, „Samson et Dalila“, „Carmen“). Cunoscuse succesul de scenă, gustul aplauzelor, aprecierile criticii de specialitate.
 
Dar steaua lui Vasile Moldoveanu răsărită la Bucureşti a strălucit nu acasă, cum s-ar fi cuvenit, ci în străinătate. O audiție cu un faimos impresar, Victor Vladarski, agentul de scenă al lui Dinu Bădescu, și o invitație prin Agenţia Română de Impresariat Artistic în Germania. Ajuns acolo, își dă seama de toate piedicile care li se puneau artiștilor români și hotărăște să aleagă libertatea.
 
Vom continua să vă prezentăm, în ediţiile viitoare, calea aleasă de artistul constănţean care urma să devină, după multe sacrificii, unul dintre cei mai apreciaţi tenori ai lumii.
 
Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:

soprana florenta marinescu

08 Oct, 2015 09:36

Demersul Dvs este remarcabil! Sunt impresionata sa citesc lucruri pe care chiar nu le stiam despre unul dintre cei mai culti interpreti lirici din ultimul secol.Ma tem ca orasul nostru nu este pregatit pentru o astfel de informatie si nu are timp pentru artistii lui adevarati si recunoscuti. Multi alti solisti valorosi, de talie internationala, au servit scena lirica constanteana si au pierit in anonimat si nepasare fata de munca lor.Omagiile mele, celor care va ganditi sa salutati arta!

Din aceiași categorie

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea: Valerian Petrescu (galerie foto)

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea: Valerian Petrescu (galerie foto)

41580
Istoria unei cărţi din fondul documentar Dobrogea de ieri şi de azi: „Cenuşa visărilor noastre“, de Horia Roman (galerie foto)

Istoria unei cărţi din fondul documentar Dobrogea de ieri şi de azi: „Cenuşa visărilor noastre“, de Horia Roman (galerie foto)

42249
Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea: Dragoş Alexandrescu (galerie foto)

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea: Dragoş Alexandrescu (galerie foto)

43244
Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea: Petre Diaconu (galerie foto)

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea: Petre Diaconu (galerie foto)

41461
Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea: Dr. Horia Slobozeanu (galerie foto)

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea: Dr. Horia Slobozeanu (galerie foto)

51148
Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea: Enache Puiu

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea: Enache Puiu

52807
Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea: Dumitru Galavu (galerie foto)

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea: Dumitru Galavu (galerie foto)

54266
Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea: Valeriu Cheluţă-Georgescu (galerie foto)

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea: Valeriu Cheluţă-Georgescu (galerie foto)

49577
UPDATE 7. A ajuns pe faleză: La invitaţia cotidianului ZIUA de Constanţa, tenorul Vasile Moldoveanu se porneşte spre locul natal, Constanţa! (galerie foto+video)

UPDATE 7. A ajuns pe faleză: La invitaţia cotidianului ZIUA de Constanţa, tenorul Vasile Moldoveanu se porneşte spre locul natal, Constanţa! (galerie foto+video)

6766
La invitaţia cotidianului ZIUA de Constanţa: Tenorul Vasile Moldoveanu revine, astăzi, acasă

La invitaţia cotidianului ZIUA de Constanţa: Tenorul Vasile Moldoveanu revine, astăzi, acasă

5168
Daniela Vlădescu, directorul TNOB, despre întoarcerea acasă a tenorului Vasile Moldoveanu

Daniela Vlădescu, directorul TNOB, despre întoarcerea acasă a tenorului Vasile Moldoveanu

7338
Tenorul constănţean Vasile Moldoveanu în presa internaţională - „Este suveran. Are forţă şi temperament“

Tenorul constănţean Vasile Moldoveanu în presa internaţională - „Este suveran. Are forţă şi temperament“

5429
Peste 220 de spectacole: Activitatea muzicală a tenorului Vasile Moldoveanu după plecarea definitivă din România (document)

Peste 220 de spectacole: Activitatea muzicală a tenorului Vasile Moldoveanu după plecarea definitivă din România (document)

5066
„Vasile Moldoveanu este un triumf al artei lirice româneşti“ (galerie foto)

„Vasile Moldoveanu este un triumf al artei lirice româneşti“ (galerie foto)

4555
Mesajul unei mari artiste lirice a Constanţei, Aida Abagief, către tenorul Vasile Moldoveanu (galerie foto)

Mesajul unei mari artiste lirice a Constanţei, Aida Abagief, către tenorul Vasile Moldoveanu (galerie foto)

5180
Ioan Roman îşi aşteaptă la Constanţa fostul coleg: „Eram convins că Vasile Moldoveanu va deveni un remarcabil tenor de operă“ (VII)

Ioan Roman îşi aşteaptă la Constanţa fostul coleg: „Eram convins că Vasile Moldoveanu va deveni un remarcabil tenor de operă“ (VII)

2789
Tenorul Vasile Moldoveanu se întoarce în orașul natal după şase decenii de exil

Tenorul Vasile Moldoveanu se întoarce în orașul natal după şase decenii de exil

4261
UPDATE 6. Vasile Moldoveanu a fost la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”: Celebrul tenor a dat autografe directorului TNOB şi viceprimarului Decebal Făgădău: Eveniment organizat în cinstea maestrului Vasile Moldoveanu (galerie foto + v

4502
UPDATE 5. Aplauzele nu se mai opresc pe scena TNOB: Maestrul Vasile Moldoveanu, în Portul Constanţa (galerie foto+video)

UPDATE 5. Aplauzele nu se mai opresc pe scena TNOB: Maestrul Vasile Moldoveanu, în Portul Constanţa (galerie foto+video)

3981
În cinstea tenorului Vasile Moldoveanu: Concert spectaculos la TNOB „Oleg Danovski“ din Constanţa (galerie foto + video)

În cinstea tenorului Vasile Moldoveanu: Concert spectaculos la TNOB „Oleg Danovski“ din Constanţa (galerie foto + video)

4973