Teodor Burada, personalitatea care a îmbinat dreptul cu muzica și a realizat monografia Dobrogei

  • Astăzi se împlinesc 100 de ani de când Teodor Burada trecea în neființă
  • A fost student la Facultatea de Drept în România, dar și în Franța
  • El a urmat și studii de vioară, susținând concerte în străinătate
  • În 1880 a publicat cercetarea folclorică de tip monografic cu titlul „O călătorie în Dobrogea”
 
Teodor Burada a fost un muzicolog, etnograf și folclorist, născut în ziua de 3 octombrie 1839.
 
Ieșean la origine, Teodor Burada a fost școlit în primii ani în casa părintească, unde a primit lecțiile elementare. Au urmat apoi doi ani în care a studiat la Academia Mihăileană din Iași, între 1858-1860.
 
Teodor Burada s-a înscris la Facultatea de Drept din cadrul Universității din orașul natal, aprofundând domeniul la Paris, unde a fost cursant din 1861 până în 1865.
 
Pe lângă Facultatea de Drept, în capitala Franței a studiat și la Conservatorul imperial de muzică și declamație, dar și la Școala de drumuri și șosele.
 
Jean-Delphin Alard, o personalitate din domeniul muzicii, l-a învățat să cânte la vioară. Astfel, studentul la drept a ajuns să susțină recitaluri de vioară la Londra (1862), Le Havre (1863), Ostende (1864).
 
În domeniul juridic, Burada a fost: judecător (Roman, 1866), președinte de tribunal (Galați, 1868), consilier la Curtea de Apel din Iași (1871).
 
Între 1877-1901, a fost profesor la Conservatorul din Iași.
 
A susținut concerte la Moscova, dar și în zonele învecinate ca: Bucovina, Dobrogea, Transilvania.

 
Cu acest prilej a adunat documente, obiecte și cântece foarte prețioase.
 

Periplele sale au stat la baza realizării lucrării „O călătorie în Dobrogea”, apărută la Iași, în 1880. Cartea este o cercetare folclorică de tip monografic a unei singure regiuni.
 
Teodor Burada a fost membru în „Junimea” (din 1878) și în Societatea de Științe și Literatură din Iași (din 1930) și director al acesteia, între 1903-1906 și 1908-1914.
 
De asemenea, a fost director al revistei „Arhiva” și colaborator pentru revistele „Convorbiri literare”, „Epoca”, „Biserica Ortodoxă Română” și „Muzica”.
 
A mai publicat volumele: „Datinile poporului român la înmormântare” (Iași, 1882); „O călătorie la Muntele Athos” (Iași, 1884); „Istoria teatrului în Moldova” (Iași, 1915) și „XII studii pentru violină” (Iași, 1915).
 
În 1923, pe 17 februarie, Teodor Burada se stingea din viață, în orașul natal.
 
Sursă text: „Dicționar de personalități dobrogene” volumul 4, de Corina-Mihaela Apostoleanu, Constanța Călinescu, Vanghele Culicea, Ion Faiter, Adriana Gheorghiu, Mariana păvăloiu, Anaid Tavitian și Eugenia Timofticiuc
 
Citește și:
#citeșteDobrogea Teodor T. Burada, fondator al muzicologiei şi folcloristicii clasice româneşti

#DobrogeaDigitală Teodor T. Burada, călător prin Dobrogea

#citeșteDobrogea In Memoriam Teodor Burada. 96 de ani de la dispariția autorului primei monografii etnofolclorice dobrogene

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” se pregătește de 1 iunie. A închiriat scenă, ecran led, suntet și lumini. Iată pentru ce sumă (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 530

Servicii artistice pentru Festivalul Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești cumpărate de Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”. Cine va concerta (DOCUMENT)

12 Apr 2024 502

Ai nevoie de permis de conducere categoria B Concurs de angajare la Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”

08 Apr 2024 781

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” Aproximativ 13.000 de euro cheltuiți pentru spectacolul lui Horia Brenciu (DOCUMENT)

06 Apr 2024 780

Spectacol pe 25 mai organizat de Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”. Cu ce firmă a încheiat contractul de servicii cultural – artistice (DOCUMENT)

05 Apr 2024 471

Studenții de la Universitatea Ovidius Constanța, în excursie de documentare

04 Apr 2024 634

Centrul „Teodor T. Burada” Constanța și-a asigurat serviciile lui Fuego pentru Festivalul Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești (DOCUMENT)

02 Apr 2024 755

Cumpărări directe Constanța Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada" a semnat cu Art By Fuego SRL. Contract, în valoare de 20.000 de lei (DOCUMENT)

29 Mar 2024 601

Constanța Zilele Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” - 6 ani de la inaugurare

29 Mar 2024 598

Spectacol de aproximativ 8.000 de euro la Constanța Centrul „Teodor T. Burada” o aduce pe artista Bibi pentru un show dedicat copiilor (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 678

Repartizarea unor spații către Teatrul „Căluțul de Mare” și către Centrul Cultural Județean „Teodor Burada” Constanța, pe masa consilierilor județeni (DOCUMENTE)

25 Mar 2024 1003

Cumpărări directe Casa Bulgărească Lipnița - Canlia, păzită de Direcția de Pază a Județului Constanța. Contractul, atribuit de Centrul Cultural Teodor „T. Burada“ (DOCUMENTE)

19 Mar 2024 521

Managerul de la Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” intră în evaluarea anuală!

10 Mar 2024 634

Constanța Eveniment de lansare a albumului foto-documentar cu titlul „Mărțișoarele Flotei Naționale Române 1913. Colecția Anghel Georgian’’

06 Mar 2024 815

Constanța Beton împrăștiat pe carosabil la intersectia străzilor Teodor Burada cu 1 Mai. Ce măsuri au luat polițiștii locali

05 Mar 2024 597