Timpan pentru lumină – vernisaj propus de Constantin Cioc, pictorul care vede sunete și aude culori

Astăzi a avut loc, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, vernisajul unei expoziții inedite, cu lucrări ale artistului Constantin Cioc.

Intitulată Timpan pentru lumină, expoziția a fost organizată în colaborare cu Asociația Culturală DAR DEVELOPMENT din București și Fundația „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Constanța.

În jurnalul său atelier, Constantin Cioc descrie expunerea timpanelor pentru lumină prin unda sonoră a culorii cu rezonanța ei, plecând de la ideea că pictura începe invariabil cu un raport simplu între două sunete-culori.

Din punctul său de vedere, sufletul uman poate fi reprezentat metaforic printr-un timpan, a cărui membrană, sensibilă la vibrația luminii, poate vedea sunetul culorilor.

Scopul itinerării expoziției este de a aduce în fața privitorului câteva obiecte din atelierul pictorului, obiecte înobilate de lumină, o lumină mistică, sacră, care te face să intuiești lângă ele icoanele reale sau imaginare care însoțesc arta întru credință a lui Constantin Cioc.

Debutul expoziției ales în ziua în care se prăznuiește Schimbarea la Față a Domnului nu este întâmplătore, ci ne duce cu gândul la uimitoarele ipostaze în care ne poate duce lumina spiritului.

La eveniment au fost prezenți și au vorbit publicului iubitor de artă directorul MINA, Sorin Marcel Colesniuc, Alexandra Brutaru, președinta Asociației DAR DEVELOPMENT și, bineînțeles, autorul expoziției, pictorul Constantin Cioc.

Expoziția temporară va putea fi vizitată, în spațiul amenajat la etajul 2 al Muzeului de Istorie și Arheologie din Constanța, în perioada 6 – 20 august 2019.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Expoziția „Timpan pentru lumină” a pictorului Constantin Cioc, la Constanța

02 Aug 2019 1947