Trei comedii puse în scenă la Teatrul de Stat Constanța în primul weekend al lunii februarie (galerie foto)

Vineri, 1 februarie, de la ora 19.00, se joacă din nou „CEA MAI FRUMOASĂ SOȚIE”, o piesă care a fost pusă în scenă la TSC, pentru prima dată în România, de Mihai Constantin Ranin, directorul Teatrului „Tony Bulandra” din Târgoviște. Lui îi aparțin atât regia, cât și scenografia și ilustrația muzicală.

Potrivit unui comunicat transmis de Teatrul de Stat Constanța, având titlul original „Madame est trop belle”, piesa scrisă de Eugène Labiche este o comedie de situație din lumea burgheziei pariziene, în care intriga se țese în jurul unei preafrumoase femei, curtate de toți bărbații din jurul ei.
Eugène Labiche (1815 - 1888) era considerat de admiratorii săi egalul lui Moliere, comediile lui fiind mai complexe și mai puțin grosiere decât multe alte producții de același gen. În distribuție sunt Florina Stănculeț, Liviu Manolache, Nicodim Ungureanu, Andrei Cantaragiu, Remus Archip, Andu Axente, Luiza Martinescu, Adrian Dumitrescu, Theodor Marcu, Laura Crăciun, Diana Vieriu, Cosmin Mihale și Gelu Ciobanu.
 
Sâmbătă, 2 februarie, de la ora 19.00, a fost programat spectacolul Veethoven..., făi!”, pe un text de Lana Moscaliuc şi Iulian Enache, acesta din urmă realizând şi regia. Pe scenă vor fi Lana Moscaliuc, Luiza Martinescu şi Remus Archip.
         
Pornind de la o povestire cu tâlc a lui Mihail Zoscenko, cei doi autori au dezvoltat ideea unui triunghi amoros în care găsim o lăptăreasă vulgară şi un electrician beţiv, dar și o doctoriţă anxioasă și elitistă, obsedată de Ludwig van Beethoven, de aici provenind și titlul spectacolului.
Scenografia poartă semnătura Lăcrămioarei Dumitraşcu, iar muzica este compusă de Adrian Mihai.
 
Duminică, 3 februarie, de la ora 19.00, revine „URSUL” de A.P. Cehov, un spectacol cu mare succes la public și selecționat în mai multe festivaluri, o bijuterie teatrală creată de Felix Alexa, regizorul Teatrului Național din București. Distribuţia este formată din Dana Dumitrescu, Marius Bodochi şi Marian Adochiţei.

Într-un decor ingenios, conceput de scenografa Carmencita Brojboiu și premiat, în 2017, la Festivalul Internațional de Teatru de la Oradea, un bărbat şi o femeie care au avut experienţe traumatizante cu sexul opus, hotărând, din motive asemănătoare, să trăiască singuri, se întâlnesc, se ciocnesc, aproape până la a se duela cu pistoalele, şi se îndrăgostesc în cel mai ilogic, dar omenesc fel.
 
Biletele pentru spectacolele Teatrului de Stat Constanța pot fi achiziționate și ONLINE, prin intermediul website-ului www.teatruldestatconstanta.ro .

Sursa foto: Teatrul de Stat Constanța

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Evenimente de neratat în acest weekend, la Constanța!

25 Apr 2024 561

Teatrul Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța, la Festivalul Regional de Teatru „Caragiale între trecut, prezent și... viitor”​ (FOTO)

22 Apr 2024 522

Constanța Programul Teatrului „Căluțul De Mare” în următoarea perioadă

19 Apr 2024 385

Teatrul de Stat Constanța readuce, după 50 de ani, spectacolul „Casa Bernardei Alba”, pe scena pontică

18 Apr 2024 587

Terapie prin dans pentru vârstnici. Cursuri la Constanța (VIDEO)

15 Apr 2024 503

Caravana Shakespeare vine la Tulcea

14 Apr 2024 461

Surprize pentru cei mici pregătite de Teatrul „Căluţul de mare” Constanța, în perioada următoare

12 Apr 2024 489

Autorizația de construire, emisă de Municipalitate Reabilitarea Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“ din Constanța, în linie dreaptă

11 Apr 2024 502

Servicii de verificare tehnică CJ Constanța reia licitațiile pentru construirea şi dotarea unui teatru pentru copii şi tineret în cadrul Complexului Muzeal de Ştiinte ale Naturii Constanţa!

07 Apr 2024 590

Constanța Ce spectacole vor fi puse în scenă în perioada următoare la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluțul de mare”

05 Apr 2024 499

Spectacolele pregătite de TNOB Constanța pentru această săptămână

26 Mar 2024 463

Spectacole de excepție în aprilie la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski"

25 Mar 2024 986

Programul Teatrului „Căluțul de mare” Constanța în perioada 26.03 - 31.03.2024. Lista spectacolelor

22 Mar 2024 564

„Lecție” despre Literatura română de avangardă, la Biblioteca Județeană „Ioan N Roman” Constanța

11 Mar 2024 562

Teatrul de Stat Constanța cumpără Toyota Rav4 Hybrid AWD Dynamic!

07 Mar 2024 538