Unirea Principatelor Romane, celebrata la Cumpana

cumpana_-_mariana_gaju_4.jpgConsiliul Local Cumpăna, reprezentat legal de către primarul Mariana Gâju, anunţă desfăşurarea unei serii de manifestări, duminică, 24 ianuarie, dedicate împlinirii a 151 de ani de la unirea Principatelor Române.

Serbările vor începe cu intonarea Imnului de Stat al României şi cu un Te Deum, dedicat memoriei celor care au contribuit la realizarea acestui ideal. Primarul Mariana Gâju va rosti o alocuţiune în cinstea acestei sărbători, urmată de cuvântările veteranilor de război. Vor depune coroane de flori la Monumentul Eroilor din centrul comunei, Mariana Gâju, reprezentanţi ai Consiliului Local Cumpăna, ai parohiilor din localitate, ai Grupului Şcolar Cumpăna şi grădiniţelor, ai partidelor politice de pe raza comunei şi ai Postului de Poliţie şi Poliţiei Comunitare Cumpăna. Cu această ocazie, va avea loc şi o defilare în faţa Monumentului Eroilor, executată de către o subunitate din cadrul UM 0608 Jandarmi Constanţa. Cei prezenţi se vor prinde în Hora Unirii, după care vor urmări spectacolul „Hai să dăm mână cu mână", susţinut de elevi ai Grupului Şcolar Cumpăna şi de preşcolari ai Grădiniţei cu orar normal.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

redivivus

23 Jan, 2010 19:44

Cu o comuna,chiar cu o asa de frumoasa primarita,nu se face primavara.Ziua Unirii,in curand,va fi sarbatorita in cine stie ce sat.Ziarele locale,ca si cele centrale,au alte preocupari.Ce face Tusac.ce pune la cale Banias,ce a mai scris madam Mitrea si late mari evenimente.Ziua de 24 Ianuarie ar trebui sa fie un prilej de de mandrie si recunostinta,ca au existat oameni capabili sa faureasca un Stat de care astazi multi isi bat joc.Pentru idealurile sale,generatia lui Cuza a fost capabila de sacrificiu,de eroism,cu toate pacatele lor.Astazi vorbim de pacate si deloc de sacrificiu din partea politicianistilor.Cine dintre acestia au citit barem acum ,sau au revazut ideile din discursul lui Kogalniceanu cu ocazia inscaunarii lui Cuza Voda: " Doamne!mare si frumoasa iti este misia.Fii omul epocii.Fa ca legea sa onlocuiasca arbitrariul,fa ca legea sa fie tare....Fii bun pentru cei care mai toti domnii trecuti au fost nepasatori si rai.Impaca patimile si urile dintre noi....urechea ta sa fie pururea deschisa la adevar si inchisa la minciuna si lingusire....Cine este in stare astazi sa secularizeze averile dobandite prin jaf si coruptie? Cuza a vazut in taranime forta vie a Natiunii si si-a riscat tronul si viata pentru ca sa sa le dea pamant.Dar,astazi,ce vad politicianistii ticalositi in taranimea mizera si lipsita de mijloace pentru a munci pamantul care sta intelenit? Mass-media ce face?Cititi titlurile ziarului si va veti mira cum de s-a indurat redactia sa acorde cateva randuri acestui mare eveniment :ZIUA UNIRII. Politicianistii din toate partidele urasc acest cuvant. Mitrea,precum si alte subiecte de mare interes.Ziua de 24 Ianuarie ar trebui sa fie un prilej de de mandrie si recunostinta,ca au existat oameni capabili sa faureasca un Stat de care astazi multi isi bat joc.Pentru idealurile sale,generatia lui Cuza a fost capabila de sacrificiu,de eroism,cu toate pacatele lor.Astazi vorbim de pacate si deloc de sacrificiu din partea politicianistilor.Cine dintre acestia au citit barem acum ,sau au revazut ideile din discursul lui Kogalniceanu cu ocazia inscaunarii lui Cuza Voda: " Doamne!mare si frumoasa iti este misia.Fii omul epocii.Fa ca legea sa onlocuiasca arbitrariul,fa ca legea sa fie tare....Fii bun pentru cei care mai toti domnii trecuti au fost nepasatori si rai.Impaca patimile si urile dintre noi....urechea ta sa fie pururea deschisa la adevar si inchisa la minciuna si lingusire....Cine este in stare astazi sa secularizeze averile dobandite prin jaf si coruptie? Cuza a vazut in taranime forta vie a Natiunii si si-a riscat tronul si viata pentru ca sa sa le dea pamant.Dar,astazi,ce vad politicianistii ticalositi in taranimea mizera si lipsita de mijloace pentru a munci pamantul care sta intelenit? Mass-media ce face?Cititi titlurile ziarului si va veti mira cum de s-a indurat redactia sa acorde cateva randuri acestui mare eveniment :ZIUA UNIRII. Politicianistii din toate partidele urasc acest cuvant.

Articole asemanatoare

Proiectul de hotărâre pe ordinea de zi a ședinței CJ Constanța Se înființează Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor în comuna Topraisar (DOCUMENT)

22 Apr 2024 2181

CJ Constanța Se înființează Complexul de Servicii Comunitare pentru persoane cu diferite adicții. Câte locuri va avea? (DOCUMENT)

26 Mar 2024 471

Ziua Evidenței Persoanelor, marcată pe 24 martie Azi se împlinesc 103 ani de la înființarea oficială a structurilor specializate de evidență a persoanelor (DOCUMENT)

24 Mar 2024 662

Au semnat cu DGASPC Constanța Patru firme vor dota cele două case de tip familial și Centrul de Zi de Recuperare din Lumina (DOCUMENT)

06 Feb 2024 902

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, despre sprijinul urgent pentru Ucraina!

22 Jan 2024 547

Se schimbă legea privind emiterea pașapoartelor! Proiect adoptat de Guvern

04 Jan 2024 1209

Ședință a Guvernului României! Mai multe proiecte de legi și de hotărâri de guvern, pe ordinea de zi

03 Jan 2024 948

Poliţia din Berlin plănuieşte o operaţiune majoră de Revelion!

25 Dec 2023 725

Locuri de muncă Constanța Unitatea Militară nr. 02192 Constanța angajează. Iată ce trebuie să faci

14 Dec 2023 1760

Tradiţiile meselor de Ramadan, incluse în patrimoniul UNESCO

06 Dec 2023 740

Proiect Farmaciile ar putea fi amplasate la distanță de minim 500 metri una față de cealaltă

03 Dec 2023 1069

Proiectul „Închiderea Complexului de Servicii Comunitare Cristina", implementat de DGASPC Constanța

22 Nov 2023 855

DGASPC Constanța Proiect POR „Închiderea Complexului de Servicii Comunitare Orizont"

22 Nov 2023 1484

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Corneliei Maria Petcu, seful Biroului Relații Internaționale, Comunitare și Turism în cadrul Primăriei Municipiului Constanța (DOCUMENT)

17 Oct 2023 858

Achitată în primă instanță Dosarul fostei șefe a Centrului de Servicii Comunitare „Cristina”, din Constanța, se va rejudeca!

08 Oct 2023 785