Cultura

Unităţi militare din judeţul Constanţa decorate cu Medalia Comemorativă Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului

În Monitorul Oficial Partea I numărul 878/31.X.2019 a fost publicat Decretul numărul 781 privind Conferirea Medaliei Comemorative Centenarul Războiului  pentru Întregirea Neamului.

Astfel, în baza actului normativ la care facem referire, „În semn de apreciere pentru contribuţia avută la păstrarea vie a memoriei faptelor de arme şi a sacrificiului uman consemnat în Războiul pentru Întregirea Neamului, ducând mai departe tradiţiile istorice ale celor care şi-au făcut datoria faţă de Patrie”, preşedintele României a semnat decretul prin care se conferă Medalia Comemorativă Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului mai multor unităţi militare, asociaţii naţionale militare, muzee, şi instituţii care au demonstrat că au avut procupări în acest sens.

Printre cele cărora li s-a conferit Medalia Comemorativă din judeţul Constanţa sunt:

- Brigada 9 Mecanizată Mărăşeşti;
- Batalionul 911 Infanterie Capidava;
- Batalionul 341 Infanterie Constanţa;
- Comandamentul Flotilei Fluviale Mihail Kogălniceanu;
- Muzeul Naţional al marinei Române Constanţa;

Decretul este semnat de preşedintele României Klaus Werner Iohannis şi contrasemnat de premierul Vasilica-Viorica Dăncilă.

Descrierea Medaliei Comemorative "Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului"

Medalia Comemorativă „Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului” este o piesă de formă circulară cu diametrul de 37 mm. În partea superioară a medaliei sunt ataşate două elemente de prindere, orientate în plan vertical şi unite printr-o bară, amplasată în plan orizontal, prin care se trece panglica.
Fiecare element are formă octaedrică, cu muchiile uşor bombate, redând unul dintre segmentele care compun „Coloana Infinitului” de la Târgu Jiu, operă a sculptorului Constantin Brâncuşi. În cele două capete, fiecare element este completat prin câte o mică sferă, având diametrul de 1 mm, înălţimea totală rezultată fiind de 10 mm. Bara care uneşte cele două elemente are 22 mm.

Mai citeste şi

A fost publicată în Monitorul Oficial Legea privind Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului (1916-1918) şi Centenarul Marii Uniri



Pe avers, medalia are pe margine un model continuu, în formă de funie, alcătuit prin repetarea simbolului infinitului (∞), model care are lăţimea de 2 mm. Această reprezentare a funiei are reliful săpat în medalie. Suprafaţa câmpului este uşor concavă, redând în planul principal „Arcul de Triumf” din Bucureşti, puternic reliefat şi având înălţimea de 24 mm, iar în planul secund reversul însemnului Medaliei „Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918” (varianta care a fost bătută cu anii „1916-1919”), acesta din urmă redat sub forma unui relief foarte puţin profilat, relief săpat în medalie, având cele patru extremităţi pornind chiar din marginea suprafeţei câmpului. Reprezentarea grafică este aceea prevăzută în Anexa nr. 1 A, care face parte integrantă din prezentul act normativ.

(3) Pe revers, medalia are suprafaţa câmpului plană. Partea superioară a câmpului este săpată în adâncime, având marginea de sus arcuită în paralel cu marginea medaliei, iar marginea inferioară orizontală, înălţimea maximă a părţii săpate în adâncime fiind de 11 mm; în interiorul acesteia este redat un şir de munţi deasupra cărora zboară, către stânga, o acvilă cu aripile desfăcute, redată natural, ţinând în cioc o cruce cu braţele egale şi piciorul alungit. Restul medaliei conţine inscripţia, redata prin sapare, în adâncime, cu litere majuscule, pe cinci rânduri orizontale: „CENTENARUL / RĂZBOIULUI / PENTRU / ÎNTREGIREA / NEAMULUI”; înălţimea literelor este de 3 mm. În partea inferioară a medaliei este redat, tot în adâncime, anul „2018”; înălţimea cifrelor este de 2 mm. Reprezentarea grafică este aceea prevăzută în Anexa nr. 1 A, care face parte integrantă din prezentul act normativ.

(4) Panglica este din rips moarat, cu lățimea de 35 mm și cu înălțimea aparentă de 55 mm, având pe spate un sistem de prindere. Suprafaţa panglicii este roşie, având pe margini, de la interior către exterior, câte o bandă galbenă şi una albastră, late de câte 2 mm. Intensitatea cromatică este: albastru cobalt, galben crom şi roşu vermion.

(5) Medalia este confecționată prin presare din tombac, argintat şi patinat.

(6) Cutia si etuiul sunt confecţionate din înlocuitor de piele de culoare alb-bej, fiind căptuşită cu pluş alb în interior, respectiv cu mătase albă pe partea interioară a capacului. Cutia are o închizătoare metalică, precum şi, în interior, un sistem de prindere, pentru a preveni alunecarea medaliei. Pe capacul cutiei sunt imprimate, în foiţă aurie, stema României, precum şi, sub aceasta, denumirea completă a medaliei.

 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

A fost publicată în Monitorul Oficial Legea privind Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului (1916-1918) şi Centenarul Marii Uniri

23 Apr 2018 3526

#sărbătoreşteDobrogea Ioan N. Roman - „Le iubim pentru că sunt ale noastre şi pentru conştiinţa clară a drepturilor ce avem la stăpânirea lor“

06 Nov 2017 1457

Președintele României cere reexaminarea Legii Centenarului. Ce erori s-au strecurat în titlul legii

24 Oct 2017 833

Eroii neamului, pomeniţi la Constanţa (galerie foto)

30 May 2014 2544

Ziua Eroilor, sărbătoare naţională a poporului român În amintirea celor care s-au jertfit pe câmpul de luptă pentru libertate

29 May 2014 1531