Ziua Limbii Române, marcată la Constanța cu o seară de muzică și poezie


 
În această seară, în cadrul Nocturnelor de muzică și poezie dobrogeană, un proiect gândit pentru a fi permanentizat în toate anotimpurile, chiar dacă a fost inaugurat în contextul Serilor de Vară ale Teatrului de Stat Constanța, suntem invitați să onorăm Ziua Limbii Române ascultând poezie și bucurându-ne de prezența poeților și a actorilor care le vor interpreta cu talent versurile.

Aşadar, de la ora 20:30, în curtea din spate a Teatrului, pregătiţi-vă pentru o întâlnire de suflet, cu invitaţii speciali ai Asociaţiei Kulturale, partener cu TSC în acest proiect. Va fi prezent Jean Lorin Sterian, născut în 1975, la Constanţa, poet de prestigiu, dar și regizor și performer.

Actorii Teatrului de Stat Constanța – Cristina Oprean, Laura Crăciun, Andrei Bibire, Adrian Dumitrescu – vor recita din lirica lui, dar și din poeziile regretatului George Vasilievici, ale poetelor Amelia Stănescu şi Iulia Pană. Momentele lirice vor fi „asezonate” cu intermezzo-uri muzicale în registrul jazz-ului, protagoniști fiind vocalista Ioana-Teodora Spînu și contrabasistul Michael Acker.

Nocturna va fi moderată de regizorul Erwin Șimșensohn. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. În caz de vreme rea, Nocturna se va muta în interiorul teatrului.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Cântec și poezie de dragobete”, la Biblioteca Panait Cerna din Tulcea

15 Feb 2024 449

Colegiul Economic Mangalia găzduiește un recital de jazz și poezie cu ocazia Zilei Îndrăgostiților

01 Feb 2024 694

Biblioteca Județeană Constanța oferă spre împrumut o colecție de CD-uri cu opera și viața lui Mihai Eminescu

12 Jan 2024 757

Ziua Culturii Naționale Recital de poezie și jazz la Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” Năvodari

11 Jan 2024 946

Originară din Constanța Scriitoarea Daniela Varvara, la ceas aniversar

12 Dec 2023 852

Născut la Constanța Gheorghe Chivu, artist pasionat de pictură și de poezie

01 Dec 2023 868

Mihaela Meravei lansează două volume de poezie la Biblioteca Județeană Constanța

28 Nov 2023 648

A murit poeta Angela Marinescu. „Vocea ei a reformat poezia de până la ea“

03 Nov 2023 1721

Originar din Constanța Scriitorul Ion Coja împlinește 81 de ani

21 Oct 2023 1044

Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța organizează Festivalul Național de Poezie ART.POETICA@OVIDIUS

03 Oct 2023 773

Marin Mincu, poetul ce a publicat volume atât în țară, cât și în Italia. Anul trecut a fost declarat post-mortem Cetățean de Onoare al județului Constanța

27 Aug 2023 1042

Bogdan Ghiu împlinește 65 de ani. Scriitorul și-a petrecut copilăria și adolescența la Constanța

05 Jul 2023 1100

Constantin Bejenaru împlinește 76 de ani. Viața scriitorului notabil pentru literatura dobrogeană

03 Jul 2023 1330

In memoriam Gheorghe Bogorodea, scriitor ce a publicat la edituri din Constanța și Tulcea

03 Jul 2023 1204

#ConstanțaEsteBine O duminică de început de iulie și cu o zi înainte de luna plină

02 Jul 2023 1091