Ce nu s-a spus despre ambulanţa BMW X5 din dotarea Arhiepiscopiei Tomisului

cap_1.jpg„La acest moment, serviciile ambulanţei sunt destinate exclusiv angajaţilor Arhiepiscopiei Tomisului, laici şi clerici. (...) De asemenea, şi familiile preoţilor şi angajaţilor Arhiepiscopiei pot beneficia de aceste servicii, ei solicitându-le prin intermediul Arhiepiscopiei"

Limuzina Arhiepiscopiei Tomisului, respectiv BMW-ul X5 donat de Centrul Medical Iowemed, a devenit cunoscută la nivel naţional, iar potrivit unor voci, slujitorii Domnului de la malul mării ar fi singurii din ţară care se pot mândri cu un astfel de bolid. Conform normelor în vigoare, Ministerul Sănătăţii obligă ambulanţele private să aibă inscripţionat numărul Serviciului Naţional Unic Apel de Urgenţă 112, însă autospecialele trebuie să aibă menţionate, în acelaşi timp, cu un scris mai mare, numărul serviciului privat de ambulanţă la care poate fi acesta apelat. Cu toate acestea, limuzina donată Arhiepiscopiei Tomisului nu are inscripţionat decât „112". Directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, Vasile Popescu, ne-a declarat că autospeciala BMW nu a fost înregistrată în evidenţele serviciului pe care îl conduce. La rândul său, Călin Gavrilaş, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei, susţine că maşina în cauză „este omologată A2, anume pentru pacienţii care nu necesită asistenţă în timpul transportului sau transport cu aparate, ceea ce înseamnă că nu poate fi solicitată să intervină la urgenţe".

Ambulanta.jpg

„Activitatea ambulanţei este gestionată de cei de la Clinica Iowemed, cu care avem un parteneriat încheiat la sfârşitul anului trecut, însă nu vă pot spune pe ce termen este încheiat", a mai continuat Călin Gavrilaş. Potrivit acestuia, „autospeciala este omologată A2, anume pentru pacienţii care nu necesită asistenţă în timpul transportului sau transport cu aparate, ceea ce înseamnă că nu poate fi solicitată să intervină la urgenţe". „La acest moment, serviciile ambulanţei sunt destinate exclusiv angajaţilor Arhiepiscopiei Tomisului, laici şi clerici. În acest sens, este de precizat că există şi un cabinet al clinicii care funcţionează tot pentru angajaţii Arhiepiscopiei. De asemenea, şi familiile preoţilor şi angajaţilor Arhiepiscopiei Tomisului pot beneficia de aceste servicii, ei solicitându-le prin intermediul Arhiepiscopiei. Acesta este un prim pas în cadrul parteneriatului şi intenţionăm ca pe viitor să ne extindem pe această latură, socială, să ne adresăm unui public mai larg. În prezent, ambulanţa este condusă de un şofer angajat de către Iowemed", conform lui Gavrilaş. Întrebat cum s-a ajuns tocmai la un X5 şi dacă autospeciala este înregistrată şi pusă la dispoziţia Serviciului Judeţean de Ambulanţă, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei a precizat că acestea sunt întrebări la care doar Iowemed poate răspunde. De asemenea, acesta a mai spus că BMW-ul X5 a venit gata inscripţionat de la clinica medicală. La rândul lor, reprezentanţii Clinicii Iowemed, prin recepţionerul medical Veronica Nicolae, ne-au transmis că „nu facem niciun comentariu cu privire la acest aspect", referitor la întrebările noastre legate de parteneriatul încheiat cu Arhiepiscopia Tomisului. Cu toate acestea, am încercat să contactăm, din nou, conducerea Iowemed, sens în care le-am lăsat numărul de contact, dar până la închiderea ediţiei nu au revenit cu precizări.

BMW, „mascat" 112 la mişto?

ambulanta_-_cladire_Arhiepiscopie.jpg

Specialiştii spun că, potrivit normelor în vigoare, Ministerul Sănătăţii obligă ambulanţele private să aibă inscripţionat numărul Serviciului Naţional Unic Apel de Urgenţă 112, însă autospecialele trebuie să aibă menţionate, în acelaşi timp, cu un scris mai mare, numărul serviciului privat de ambulanţă la care poate fi acesta apelat. În acest sens, este de precizat că operatorii 112 nu fac mai mult decât să redirecţioneze apelurile de urgenţă către instituţiile abilitate să intervină la intervenţiile solicitate, respectiv Jandarmerie, Poliţie sau Serviciul de Ambulanţă, operatorii 112 acţionând doar ca un filtru. Decizia privind ce echipaje vor fi trimise acolo unde au fost solicitate sau, în cazul ambulanţei, dacă va fi sau nu trimis un echipaj privat le aparţine exclusiv reprezentanţilor instituţiilor solicitate. Foarte interesant, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, Vasile Popescu, ne-a declarat că autospeciala care deserveşte Arhiepiscopia Tomisului nu a fost înregistrată în evidenţele serviciului pe care îl conduce. Iar aceasta, în condiţiile în care acelaşi purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului ne-a declarat că „noi am primit mai de mult ambulanţa, de pe la sfârşitul lunii ianuarie. Presa este cea care s-a sesizat acum".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Ciobanu Vasile

17 Apr, 2012 15:54

Teodosie, nu neg e binecunoscut cu pseudonimul Sp...dar nu puteti nega ca este unul dintre cei mai muncitori din tagma arhiereasca. Mai pe scurt fratilor...prea sfintitul 90% din timp se deplaseaza cu masina si slujeste prin tara si in eparhia dumnealui. Are nevoie de o masina sigura, rapida si sa nu fie oprit in trafic, cand sofeaza arhidiaconii Stefanel,Marinel, sau preotii consilieri ca turbatii cu 180 - 240 km/h. Salvarea este caumflajul perfect pentru a nu fi oprit in trafic. Daca inainte prin CT mai era protejat si mai dadea 2 telefoane acum, diaconii si-au cam pierdut carnetele...iar o statie nu rezolva problema...

raul

13 Apr, 2012 22:31

Nu-i problema ca TEODOSIE il trece pe numele lui si sa nu aibe mult de dezlipit la el.

Articole asemanatoare

S-a jucat barajul pentru Euro 2024 Ucraina a completat grupa României

29 Mar 2024 255

Natație Sportivii de la Atena Sport Club Constanța, multe clasări pe podium la Campionatul Regional (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 551

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. Voința Săcele, scorul etapei

27 Mar 2024 1070

Primăria Năvodari repară locul de joacă din Parcul Ion Dobre. Ce societate se va ocupa de lucrări (DOCUMENT)

26 Mar 2024 508

ISJ Constanța a inaugurat două terenuri de sport pentru elevii constănțeni (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 643

Aleșii locali vor aproba procedurile de închiriere a terenului de sport al Școlii Gimnaziale „Nicolae Titulescu” și a unei săli de clasă a Școlii Gimnaziale „Dimitrie Cantemir” (DOCUMENTE)

25 Mar 2024 465

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța vrea să obțină în instanță suspendarea hotărârii Consiliului Local Constanța prin care a fost revocat dreptul de folosință gratuită a sediului (DOCUMENT)

23 Mar 2024 1646

Clubul Sportiv Dinamo București va avea o arenă multifuncțională modernă! Câte locuri va avea arena

21 Mar 2024 470

Încălțăminte sport contrafăcută, descoperită în Portul Constanţa

21 Mar 2024 359

Prima întâlnire transnațională în cadrul proiectului Protecting Children in Sport Developing Safe and Inclusive Sport Organizations la Universitatea Ovidius Constanța

20 Mar 2024 449

Primăria a emis certificatele de urbanism Două școli și o grădiniță din Palazu Mare și Constanța vor avea săli de sport

20 Mar 2024 512

SC Agrement Sport Club SRL solicită de la Agenția de protecție a mediului obținerea autorizației de mediu, amplasat în Mamaia Sat

20 Mar 2024 306

Tulceanul Sorin Andrici stabilește un nou record pentru România în competiția din Spania

19 Mar 2024 459

UPDATE Simona Halep și-a aflat adversara de la Miami!

18 Mar 2024 650

Județul Tulcea Sportivii de performanță, susținuți financiar mai degrabă de familii

13 Mar 2024 500