#AdrianV.Rădulescu - ctitorul Cotidianul ZIUA de Constanţa, iniţiatorul recunoaşterii, post-mortem, a istoricului Adrian V. Rădulescu ca cetăţean de onoare al judeţului Constanţa

Pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, anul 2018 se încheie cu o altă mare împlinire, care se alătură tuturor celorlalte succese pe care le-a înregistrat şi le-a dedicat comunităţii constănţene, atât în plan editorial, cât şi în plan cultural, ale evenimentelor oferite.
 
De data aceasta, este vorba despre acordarea, post-mortem, a titlului de cetăţean de onoare al judeţului Constanţa istoricului Adrian V. Rădulescu, personalitate căreia ZIUA de Constanţa i-a dedicat o amplă campanie de presă, pe măsura valorii sale incontestabile.
Miercuri, 19 decembrie, Consiliul Judeţean Constanţa va acorda această distincţie la propunerea redactorului-şef al cotidianului ZIUA de Constanţa, Emilian Andrei, „în semn de recunoştinţă pentru o viaţă dedicată spaţiului dobrogean”.

A dispărut creatorul, dar îi va supravieţui creaţia

Primul moment provocat de ZIUA de Constanţa, de readucere în atenţie a complexei personalităţi a istoricului Adrian V. Rădulescu, a fost cu prilejul ediţiei 2017 a evenimentului Ziua Dobrogei, atunci când cotidianul constănţean acorda distincţia „Meritul Dobrogean“ şi medalia „Remus Opreanu“ unui număr de 10 personalităţi, între care şi celui pe care mai târziu, în luna septembrie 2018, avea să-l supranumească CTITORUL.
 
O amplă campanie în care s-au implicat personalităţi culturale importante ale României şi Constanţei, la finalul căreia ZIUA de Constanţa lansa, în premieră, filmul documentar dedicat istoricului Adrian V. Rădulescu, realizat din fonduri proprii, la Imago Studio.
 
Mai mult, şcoala din localitatea natală, Dorobanţu (judeţul Călăraşi) îi poartă numele începând cu 5 octombrie 2018, la iniţiativa lui Emilian Andrei, redactorul-şef al cotidianului ZIUA de Constanţa. Şi pentru că toate acestea trebuiau nemurite, generaţiile viitoare au posibilitatea de a-l descoperi sau redescoperi pe de-a-ntregul pe Adrian V. Rădulescu - ctitorul AICI.
 
La aflarea veştii că istoricul Adrian V. Rădulescu va primi, post-mortem, această înaltă recunoaştere din partea autorităţilor constănţene, o parte a colaboratorilor din campanie ne-au declarat: „Un gest de reverenţă pentru un mare om de merit al Constanţei şi nu numai. Pentru un om care a făcut atât de multe pentru Constanţa, merita să-i fie recunoscută valoarea cât era în viaţă, dar se uzitează şi post-mortem, ca o formă de recunoştinţă. Aşa că, decât deloc, e bine şi acum, iar ziarul dvs. merită toate felicitările!” (prof. univ. dr. Ioan Opriş, liderul cercetării muzeale româneşti).
 
„Acordarea titlului de cetăţean de onoare al judeţului Constanţa profesorului universitar dr. Adrian V. Rădulescu constituie un act de recunoaştere a meritelor pe care le-a avut în cercetarea ştiinţifică arheologică dedicată continuităţii românilor în spaţiul dintre Dunăre şi Marea Neagră, în dezvoltarea socială şi culturală a Dobrogei, în transformarea Constanţei într-un for academic şi pol al muzeisticii româneşti” (profesor asociat dr. Alexandru Ș. Bologa).
 
„Dosarul personalităţii prof. univ. dr. Adrian Rădulescu se întregeşte. Aflăm din proiectul de hotărâre al Consiliului Judeţean Constanţa că şedinţa ordinară din 19 decembrie 2018 are ca prim punct al ordinii de zi iniţiativa domnului preşedinte al respectabilei instituţii, Marius Horia Ţuţuianu, de a se acorda post-mortem titlul de «Cetăţean de onoare al Judeţului Constanţa» prof. univ. dr. Adrian Rădulescu. Prin votul lor, consilierii judeţeni vor face un act reparator faţă de o ilustră personalitate a judeţului Constanta, a Dobrogei, a arheologiei, muzeologiei şi învăţământului universitar românesc. Departe de noi intenţia de a ne alătura cârcotaşilor, dar doua întrebări sunt de neocolit: «De ce tocmai acum? De ce nu atunci când era în viaţă profesorul Adrian Rădulescu?». Personal, sunt pentru acordarea de titluri, diplome ş.a. atunci când personalitatea este în viaţă. De altfel, dacă prestigiosul cotidian ZIUA de Constanţa nu ar fi lansat şi derulat cu succes proiectul de cunoaştere şi recunoaştere largă a activităţii complexe şi meritorii a profesorului Adrian Rădulescu, probabil că nu s-ar fi ajuns la întregirea CV-ului său cu titlul post-mortem de «Cetăţean de onoare al Judeţului Constanţa». Iată, deci, un exemplu de ce poate face o presă responsabilă şi atentă cu cei ce binemerită de la comunitate. Să dăm totuşi domnului preşedinte Marius Horia Ţuţuianu şi membrilor «parlamentului» judeţului nostru aprecierea publică pentru iniţiativa şi votul ce-l vor da pentru întregirea meritorie a dosarului profesorului Adrian V. Rădulescu” (prof. univ. dr. Valentin Ciorbea).

„Gest onorant nu numai pentru cel căruia i se atribuie, post-mortem, ci şi pentru iniţiator” (Anca Constantin, fiica lui Adrian V. Rădulescu)

„Astăzi, când cei mai mulţi oameni sunt preocupaţi numai de viitor, concentrându-se pe  propria persoană şi încercând cu orice preţ să se pună în valoare, apreciez în mod deosebit pe cei care preţuiesc trecutul şi pe înaintaşi. Consider că acordarea titlului de cetăţean de onoare tatălui meu, Adrian V. Rădulescu, de către Consiliul Judeţean Constanţa este un gest onorant nu numai pentru cel căruia i se atribuie, post-mortem, ci şi pentru iniţiator.
 
Conştient de faptul că «Dobrogea constituie o parte integrantă şi unitară a vetrei carpato-danubiano-pontice, în care istoria a pulsat  cu deosebită vigoare din timpuri imemoriale», profesorul AVR şi-a concentrat studiile ştiinţifice pe ideea de a argumenta, cu dovezi convingătoare, «perenitatea şi consistenţa autohtonilor geto-daci şi români aici» în Dobrogea. Scrierile şi prelegerile lui, riguros argumentate, i-au adus aprecierea specialiştilor din ţară şi din afara graniţelor ei. A promovat, cu consecvenţă, Dobrogea şi bogatul ei tezaur arheologic, atrăgând atenţia oamenilor de ştiinţă europeni asupra acestui ţinut. Ca recunoaştere a meritelor sale, a fost membru a numeroase foruri ştiinţifice naţionale, precum Institutul Român de Tracologie, Comisia Naţională a Monumentelor Istorice, Comisia Naţională de Arheologie. Demn de menţionat este titlul de membru corespondent primit de la prestigiosul Institut German de Arheologie din Frankfurt am Main, Germania.

 
Ca fiică, pot atesta toate eforturile şi trăirile pe care le-a încercat, de-a lungul timpului, în activitatea dedicată dezvoltării şi ridicării la rang naţional a Muzeului de Arheologie din Constanţa reconstituirii monumentului Tropaeum Traiani, construirii de noi muzee, cum ar fi cele de la  Adamclisi, Histria şi Callatis, înfiinţării Universităţii «Ovidius» din Constanţa, ridicarea episcopiei din Constanţa la rang de arhiepiscopie, atribuirii unui spaţiu pentru construirea clădirii Bibliotecii Judeţene Constanţa. Au fost eforturi deosebite, dar şi realizări pe măsură. A iubit Dobrogea şi i-a dedicat întreaga activitate profesională.
Remarcabilă la tata a fost nu numai dăruirea cu care muncit, ci şi atitudinea plină de consideraţie pentru oameni, indiferent de poziţia lor pe scara socială.

 
A fost un om generos, cu un suflet mare, care merită pe deplin să fie preţuit şi să rămână în memoria culturală a societăţii.
Toată gratitudinea mea faţă de autorităţile dobrogene, care au înfăptuit acest act de recuperare a istoriei, act care pentru tineri va constitui un imbold în a-şi onora înaintaşii”.

                     
„Orice comunitate se întemeiază pe o memorie durabilă a predecesorilor săi. Realizările acestora constituie un permanent memento pentru viitor. Comunitatea tomitană se bucură de nume importante care s-au confundat cu destinul spaţiului dobrogean şi al istoriei sale. Magistrul Adrian Rădulescu este un astfel de nume care ne îndreptăţeşte să privim trecutul cu mândrie şi viitorul cu seninătate. Recunoaşterea staturii de intelectual autentic a Profesorului Rădulescu ne oferă perspectiva necesară de a merge mai departe, gândind şi clădind pentru Constanţa, Dobrogea şi dobrogeni, cu gândul la o Românie împlinită care păşeşte într-un nou centenar“ (dr. Florin C. Stan, consilier, Ministerul Afacerilor Externe). 

Sursa foto: Imaginea a fost pusă la dispoziția cotidianului ZIUA de Constanța de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța. 
 
Citeşte şi:
 
Istoria Dobrogei - personalităţi Adrian Rădulescu (1932 - 2000)
 
EVOCĂRI
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constantin Tudor, la ceas aniversar! Personalitate în politica și cultura călărășeană și important partener al cotidianului ZIUA de Constanța

14 Apr 2023 1162

90 de ani de la naștere Omagiu adus ilustrului Adrian V. Rădulescu, cel pentru care „Dobrogea a fost viața lui“

16 Aug 2022 2301

#AdrianV.Rădulescu - ctitorul La Mulți Ani, Dobrogea! Memorabila personalitate a ctitorului Adrian Rădulescu, evocată în documentarul finanţat de cotidianul ZIUA de Constanţa

14 Nov 2021 11681

În urmă cu 89 de ani, se năștea Adrian V. Rădulescu, dobrogeanul care a trăit pentru istorie și a intrat în istorie (documente)

16 Aug 2021 3904

#citeșteDobrogea Meleagurile călărășene au în Constantin Tudor un reprezentant de marcă

14 Apr 2021 2469

#DobrogeaDigitală – „Monumentul Triumfal de la Adamclisi”, de Adrian V. Rădulescu Disputele restaurării colosului arhitectonic de la Adamclisi, de-acum șase decenii

29 May 2020 4402

#DobrogeaDigitală „Monumentul Triumfal de la Adamclisi“, de Adrian V. Rădulescu, de astăzi în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța

17 Dec 2019 2891

LIVE TEXT Elevii Liceului Teoretic „Decebal” vizionează documentarul „Adrian V. Rădulescu –ctitorul“ (galerie foto + live video)

11 Dec 2019 4918

Documentarul „Adrian V. Rădulescu - ctitorul“ va fi proiectat la Liceul Teoretic „Decebal“

10 Dec 2019 2690

Lansarea documentarului „Adrian V. Rădulescu – ctitorul”, la Sesiunea științifică PONTICA 52 (VIDEO)

05 Dec 2019 5057

Nava-şcoală „Mircea“ s-a întors din marşul istoric de 93 de zile. Documentarul „Adrian V. Rădulescu - ctitorul“, vizionat pe bric (galerie foto)

08 Aug 2019 3123

LIVE VIDEO-TEXT Documentarul „Adrian V. Rădulescu – ctitorul”, proiectat la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”. Participă personalități de prim rang ale Marinei Române (galerie foto+video)

16 Apr 2019 3487

#AdrianV.Rădulescu-ctitorul Vizionare specială a documentarului „Adrian V. Rădulescu - ctitorul“, la sediul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“

13 Apr 2019 2797

Adrian V. Rădulescu - Ctitorul ZIUA de Constanța cinstește memorabila personalitate a reputatului istoric (document)

15 Mar 2019 10045

2018, un an memorabil pentru ZIUA de Constanța. În premieră, un cotidian regional, organizator de evenimente culturale de impact (galerie foto)

11 Jan 2019 2644