Deschidere editie

AEC şi CJC merg în instanţă Subvenţia la transportul judeţean pentru elevi şi studenţi, tranşată abia în 2019! Va crește abandonul şcolar?

Zilele trecute, Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) a cerut demisiile preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Horia Marius Ţuţuianu, şi pe cea a vicepreşedintelui Claudiu Palaz, pe care îi acuză de „acţiuni lipsite de responsabilitate şi asumare, aceştia continuând să administreze într-un mod defectuos serviciul public de transport, fapt ce cauzează prejudicii grave tuturor elevilor şi studenţilor din judeţ“.
 
Ieri, în şedinţa Consiliului Judeţean Constanţa, elevii, prezenţi în număr mare în sala „Remus Opreanu“, au adus din nou în discuţie proiectul privind subvenţionarea de către CJC, în proporţie de 50%, a transportului în judeţ pentru elevii şi studenţii care învaţă în altă localitate decât cea de domiciliu. Aceştia au şi un reprezentant juridic, în persoana lui Alexandru Bajdechi, şi el fost preşedinte al AEC.
 
Nemulţumirea reprezentanţilor elevilor din Constanţa este mai veche, în luna august asociaţia acţionând în instanţă Consiliul Judeţean Constanţa, în vederea rezolvării întregii situaţii. Procesul se află în desfăşurare, întâmpinarea fiind trimisă zilele acestea, după cum se arată într-un comunicat al asociaţiei.
 
Preşedintele CJC, Horia Ţuţuianu, a precizat că nu pot fi acordate deocamdată aceste subvenţii, iar secretarul judeţului, Mariana Belu, a explicat şi motivul: „Vechea conducere a CJC nu a încheiat la momentul potrivit cu operatorii de transport şi contracte de delegare de gestiune. Acest lucru nu este posibil până anul viitor, când aceste contracte vor fi înnoite. Abia atunci vom putea stipula în caietele de sarcini pentru noile licitaţii şi această obligaţie a operatorilor. Până atunci, doar UAT-urile din judeţ pot acorda această subvenţie”, a spus Mariana Belu.
 
Ţuţuianu a mai avut un mesaj pentru AEC: „Prin atitudinea lor şi jignirile repetate aduse conducerii Consiliului Judeţean, reprezentanţii elevilor din Constanţa nu demonstrează decât o lipsă de maniere şi respect faţă de o instituţie publică. În plus, tensiunea publică generată de AEC prin declaraţii bombastice nu conduce decât la crearea unei situaţii de conflict total, nejustitficată”.
 
La rândul său, vicepreşedintele CJC Claudiu Palaz a ţinut să sublinieze că solicitarea pentru subvenţionare este nelegală. „Este o cerere nelegală. Pe raza fiecărei localităţi, primarul reglementează situaţia, noi nu avem cum să facem ceea ce cere Asociaţia Elevilor“, a spus Claudiu Palaz.
 
Asociaţia Elevilor Constanţa a mai invocat ieri, prin vocea preşedintelui Mihai Tănase, faptul că lipsa de implicare a autorităţilor judeţene ar putea contribui la creşterea ratei abandonului şcolar, în special în mediul rural, unde multe familii nu îşi permit cheltuiala cu abonamentul lunar de care are nevoie copilul pentru a merge la şcoală în altă localitate. De asemenea, potrivit AEC, în judeţul Constanţa, în mediul rural, procentul de abandon şcolar în rândul copiilor este de 8 puncte, fapt negat de preşedintele Ţuţuianu.
 
Reamintim că, luna trecută, la începutul şedinţei de Consiliu Judeţean, liberalii au retras în calitate de iniţiatori un proiect de hotărâre care prevedea acordarea reducerii la transportul judeţean pentru elevi.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decebal Făgădău - „Plătim 15.000 de burse. Din semestrul II al anului viitor, analizez să creştem cuantumul acestora“

01 Nov 2018 568

Asociația Elevilor din Constanța ”Consiliul Județean Constanța are șansa de a intra în legalitate, aprobând reducerile de 50% la transportul județean pentru elevi și studenți!”

16 Aug 2018 784

Asociaţia Elevilor din Constanţa a depus plângeri împotriva autorităţilor locale

15 Aug 2018 639

Elevii constănțeni îi cer premierului Viorica Dăncilă să își ceară scuze. Iată motivul!

28 Apr 2018 1267

„AEC nu este o asociație împotriva profesorilor“

02 Mar 2018 1771

Regretele liderului elevilor constănţeni

01 Mar 2018 638

Asociația Elevilor din Constanța cere Primăriei Constanța majorarea burselor pentru elevi și asigurarea pazei în școli

12 Feb 2018 770

Doar 37 de primării constănţene acordă burse şcolare elevilor

15 May 2017 1268

Vin bursele pentru elevii din municipiul Constanţa

09 Dec 2016 2255

AEC, îngrijorată cu privire la cuantumul redus al burselor școlare propuse de Primăria Constanța

27 Oct 2016 915

Federaţia Tinerilor din Constanţa s-a întâlnit cu conducerea Consiliului Judeţean Constanţa

18 Jul 2016 1378

AEC – singura organizație de tineret din Constanța membră a Consiliului Tineretului din România

07 Jul 2016 954

Asociația Elevilor din Constanța are un nou birou de conducere

29 May 2016 1827

UPDATE AEC solicită Ministrului Educației demiterea de urgență a Gabrielei Bucovală. Ce spune şefa ISJ

26 May 2016 2333

AEC se opune în continuare organizării „Zilei Copilului“ la Constanţa şi îl avertizează pe Decebal Făgădău

06 Apr 2016 1616

AEC, solidară cu protestele organizate de elevii din Franța

18 Mar 2016 1042

Comunicat de presă Asociația Elevilor din Constanța

07 Mar 2016 795

Sunt vizaţi peste 9.500 de beneficiari Asociaţia Elevilor din Constanţa - „Bursele acordate de Consiliul Local ar trebui majorate“

07 Mar 2016 1598

Asociația Elevilor este nemulțumită de cuantumul burselor școlare

06 Mar 2016 1143

Mărul discordiei - manualele gratuite pentru elevii de liceu Asociaţia Elevilor din Constanţa, la judecată cu Ministerul Educaţiei

12 Feb 2016 2160

AEC a acționat în instanță ministerul educației, în problema manualelor școlare pentru elevii din ciclul liceal superior

11 Feb 2016 945

Asociația Elevilor din Constanța a depus o acțiune îndreptată împotriva MENCȘ la Curtea de Apel

11 Feb 2016 996

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) cere suplimentarea finanțării învățamântului în municipiul Constanța cu 7 milioane de lei

28 Jan 2016 657

Asociaţia Elevilor Constanţa, pusă pe fapte mari Vrea decontarea integrală a navetei elevilor şi tarife reduse cu 75% la muzee

26 Jan 2016 2045

Asociația Elevilor din Constanța vrea manualele gratuite pentru elevii din ciclul liceal superior

25 Jan 2016 1379

La propunerea AE Constanța, elevii ar putea beneficia de 50% reducere la transport

04 Jan 2016 1064

Exclusivitate UPDATE 3 - Asociaţia Elevilor din Constanţa se delimitează public de protestele de la Constanţa!

07 Nov 2015 2267

AEC condamnă evenimentele petrecute la Școala nr. 2 din Valu lui Traian

14 Oct 2015 1220

AEC consideră că sumele acordate pentru bursele școlare trebuie mărite

13 Oct 2015 885

Elevii cer pedepse drastice pentru colectarea fondului școlii

24 Sep 2015 1064

Comunicat de presă Elevii cer pedepse drastice pentru colectarea fondului școlii Consiliul Național al Elevilor (CNE) și Asociația Elevilor din Constanța

24 Sep 2015 632

În prima zi de școală, AEC lansează indexul accesului la educație în județul Constanța

12 Sep 2015 964

Asociația Elevilor din Constanța, împotriva modificării structuii anului şcolar 2015-2016

11 Sep 2015 1032

În urma demersurilor AEC, elevii din municipiul Constanța vor beneficia de burse școlare

09 Sep 2015 787

Urmare a demersurilor comune CNE-AEC Elevilor din clasele a XI-a şi a XII-a li s-au promis manuale din această toamnă!

30 Aug 2015 973

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) se declară dezamăgită de atitudinea ISJ față de reprezentanții asociației

24 Aug 2015 664

AEC se declară dezamăgită de atitudinea ISJ față de reprezentanții asociației

24 Aug 2015 1224

Ce se întâmplă cu manualele școlare gratuite? Nemulţumiri ale elevilor din Constanţa

19 Aug 2015 1017

Nouă nemulţumire a Asociaţiei Elevilor din Constanţa

08 Aug 2015 1193

Este oficial Asociația Elevilor din Constanța a dat în judecată Consiliul Local

25 Jul 2015 998

Informare de presă Asociația Elevilor din Constanța

21 Jul 2015 804

Azi se vor adresa instanţei Elevii constănţeni luptă în continuare pentru burse

21 Jul 2015 1430

Informare de presă Asociația Elevilor din Constanța

20 Jul 2015 632

AEC se adresează instanţelor în problemele decontării navetei elevilor şi a burselor şcolare

20 Jul 2015 1050

Asociația Elevilor din Constanța a găsit explicația Inexistența sprijinului autorităților locale și lipsa burselor, vinovate de rezultatele de la Bac

07 Jul 2015 1188

AEC salută declaraţia ministrului Educaţiei privind debutul mai devreme al anului şcolar

26 Jun 2015 1192

AEC dorește ca școala să înceapă mai devreme, iar Ziua internațională a elevului să se sărbătorească în școli

17 Jun 2015 719

AEC a transmis Ministerului Educației o serie de modificări la structura anului școlar viitor

17 Jun 2015 1556

Asociația Elevilor din Constanța a organizat gala aniversară "AEC - 2 ani de reprezentare", cu ocazia împlinirii a 2 ani de la înființare.

15 Jun 2015 699

Asociația Elevilor din Constanța organizează gala aniversară AEC - 2 ani de reprezentare

11 Jun 2015 630