Afacerile partenerilor lui Costan, din dosarul „Prostituate pentru politicieni" (galerie foto)

deschidere_foto_facebook.jpgFostul adjunct al Poliţiei Municipiului Constanţa, comisar-şef Adrian Nicola, despre al cărui fiu, Ştefan Radu Nicola, se spune că ar fi implicat în dosar, nu a dorit să comenteze.

Instrumentat de procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Ialomiţa, dosarul „Prostituate de lux pentru politicieni" a produs un „uragan" nemulţumiri şi necazuri pentru cei implicaţi într-un fel sau altul în caz. Conform rechizitoriului întocmit de anchetatori, inculpaţi în acest dosar sunt Valeriu Ion Tămârjan, patronul agenţiei Star Models, care se află în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa, Ştefan Radu Nicola, Gabriel Alexandru Voicu şi Cornel Relu Costan, şeful agenţiei de modeling Diva Models, care aparţine de SC Agenţia de Modele Dream Fashion SRL. Acesta din urmă este partener de afaceri, printre alţii, şi cu Valentin Bucur Oiţă, patronul SC Save & Self SRL.

prostituate___tamarjan_sursa_foto_facebook_com_08_2.jpgDupă cum am arătat şi în ediţia trecută, Cornel Relu Costan apare în SC Agri Com Holding SRL, Agenţia de Modele Dream Fashion SRL şi în European Work SRL. Agri Com Holding SRL, cu sediul pe strada Tulcei, la numărul 7, este condusă de Cornel Relu Costan sprijinit de L.E.S. şi Vasile Stambuli. Asta în timp ce în SC Agenţia de Modele Dream Fashion, cu sediul tot în Constanţa, pe strada Brizei, care deţine „Diva Models" apar Cornel Relu Costan şi Cristina Şerbănescu. Pe de altă parte, în European Work SRL, cu sediul în municipiul Constanţa, Costan este ajutat în cârmuirea firmei de asociatul său Viorel Valentin Bucur Oiţă, dar şi de Nicoleta Balaşi. Aceşti ultimi doi parteneri de afaceri ai lui Cornel Relu Costan, Oiţă şi Balaşi, patronează mai multe unităţi comerciale „cu greutate". Astfel, SC Save & Self Security SRL este condusă de Viorel Valentin Bucur Oiţă, dar şi de Nicoleta Balaşi, aceasta fiind administratorul unităţii. Firma are sediu pe raza localităţii Valu lui Traian şi punct de lucru pe Şoseaua Mangaliei. În 2007, Save & Self Security, cu zece salariaţi, a raportat o cifră de afaceri de 567.260 de lei şi un profit brut de 109.412 de lei. În 2008, cifra de afaceri a societăţii comerciale condusă de Oiţă şi Balaşi a fost de 905.654 de lei şi un profit brut de 11.385 de lei. În 2009, numărul salariaţilor a crescut până la 16, cifra de afaceri urcând până la 1.181.449 de lei, însă profitul brut a fost 0.

Fără număr, fără număr, fără număr

prostituate___tamarjan_ion_valeriu_sursa_foto_facebook_com_2.jpgO altă firmă condusă de Oiţă şi de Nicoleta Balaşi este SC Phoenix Spirit SRL, cu sediul în municipiul Constanţa. Şi această firmă este administrată de Balaşi. SC Phoenix Spirit SRL a raportat 0 lei în ceea ce priveşte datele de bilanţ aferente anilor 2007, 2008 şi 2009. Tot Nicoleta Balaşi administrează şi SC Save & Self Holding SRL, cu sediul în localitatea Valu lui Traian şi are punct de lucru pe Şoseaua Mangaliei. După cum era de aşteptat, în Save & Self Holding apare şi Viorel Valentin Bucur Oiţă. Firma, cu obiect de activitate strâns legate de activităţi referitoare la protecţie şi gardă, a declarat că în anii 2007 şi 2008 nu a înregistrat niciun leu profit, dar nici nu a pierdut vreun ban. Asta în timp ce în 2009, Save & Self Holding a înregistrat o cifră de afaceri de 699.019 lei şi un profit brut de 15.348 de lei. O altă firmă deţinută de grupul Oiţă - Balaşi este SC Muzette Escort Service SRL, cu sediul în municipiul Constanţa, pe strada Stânjeneilor. Unitatea, ce are ca obiect de activitate „baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor", se poate mândri cu mai multe puncte de lucru în municipiul Constanţa.

S-a schimbat macazul

În 2007, SC Muzette Escort Service SRL, cu un număr de 30 de salariaţi, a declarat o cifrăm de afaceri de 923.245 de lei şi un profit brut de 65.004 lei. În 2008, numărul angajaţilor a scăzut la 22, cifra de afaceri a fost de 868.991 de lei şi 0 lei profit brut. Asta în timp ce în 2009, cu 18 angajaţi, cifra de afaceri a fost 437.968 de lei şi tot 0 lei profit brut. În urmă cu câteva zile, Viorel Valentin Bucur a mai „pus" de-o firmă: SC Total Security Inter Expert, care este administrată de Liliana Cotruţa. În rechizitoriul dosarului „Prostituate de lux pentru politicieni" poate fi observat şi Aurelian Vintilescu, care în 2001, a fost partener de afaceri în SC Goldagro Invest SRL cu Cornel Relu Costan. În această firmă mai era implicat şi Constantin Istrate. Nu este de omis faptul că Aurelian Vintilescu derulează afaceri cu „greutate" alături de Costea Halep. Cei doi au investit în domeniul imobiliar, dar şi în cel al cerealelor. În anul 2003, Costea Halep, Aurelian Vintilescu şi Mihăiţă (Miţu) Vasea au pus bazele SC Grain Sistem Inc SRL. Patru ani mai târziu, Miţu iese din firmă, iar în 2009 Vintilescu şi Halep devin parteneri de afaceri cu Costică Zelcă, cel care deţine unităţile hoteliere Oxford şi Malibu, şi înfiinţează SC Primo Petrol Company SRL, societate radiată. Aurelian Vintilescu mai este implicat, alături de Halep, în SC Grain Sistem INC, Grain Sistem Service şi COM Invest Structuri. Pe final, precizăm că Ştefan Radu Nicola, de 28 ani, conform unor surse apropiate oamenilor legii, este fiul fostului adjunct al Poliţiei Municipiului Constanţa, comisar-şef Adrian Nicola. Contactat telefonic, comisarul-şef Nicola nu a dorit să comenteze pe marginea acestui subiect.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

kadeo

12 Nov, 2010 09:56

dar de agentia devil models nu se aude nimic?se ocupa exact cu aceleasi lucruri.inntrati pe www.devilmodels.ro si alegeti o prostituata

justice

12 Nov, 2010 08:11

sefii poltiei si procurorii stiau si de evaziunea fiscala de la save and self dar in spate sint poltisti si de proxenetism cum stiu de clanul bairam la bordelul de pe str olteniei 5 la intrare parchet si politia municipiu- se ia spaga la greu dar dna si dga si sri si 0962 sint corupte si tac

Articole asemanatoare

Rechizitoriu pentru cunoscutul bancher Gheţea Radu Graţian! Trimis în judecată, la Constanța, pentru ucidere din culpă! (VIDEO+DOCUMENT)

24 Mar 2024 827

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, accident la Mangalia! Latura civilă, amânată pentru aprilie 2024 (VIDEO)

12 Mar 2024 712

Judecători amenințați la Constanța! „Este ca și cum Irod l-ar acuza pe pruncul Iisus cu privire la propriile lui crime!“ (RECHIZITORIU)

11 Mar 2024 900

Ce spune avocatul Adrian Cuculis Crimă într-un hotel din Mangalia! Se cere schimbarea încadrării juridice

11 Mar 2024 1570

Bărbatul acuzat că ar fi agresat măicuțele de la mănăstirea Sfânta Maria, din Techirghiol, cere să fie pus în libertate!

19 Feb 2024 775

Premieră Condamnare în primul și singurul dosar de Cyberbullying din Constanța! Decizia, atacată la instanța superioară (RECHIZITORIU)

15 Feb 2024 870

Polițiștii din Constanța au găsit două kilograme de Cannabis într-o geantă abandonată pe stradă de un cetățean speriat! (RECHIZITORIU)

07 Feb 2024 1025

Fost ministru al Justiției, Monica Macovei trimisă în judecată, la Mangalia! Primul termen, marți, 16 ianuarie 2024 (DOCUMENT)

13 Jan 2024 862

Justiție Constanța Începe procesul lui Matei Vlad Pascu, șoferul implicat în tragedia de la 2 Mai (RECHIZITORIU)

11 Dec 2023 1985

DNA l-a trimis în judecată pe Cezar Costin Stancu, fost vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie! Dosarul, amânat pentru la anul (RECHIZITORIU)

23 Nov 2023 730

Omor calificat la Tulcea! Rechizitoriu demn de filmele cu detectivi. Sentință definitivă la Constanța. Daune reduse la jumătate

14 Nov 2023 2394

Judecătoria Mangalia îi prelungeşte dreptul de circulaţie Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției (DOCUMENT)

31 Oct 2023 791

Județul Timiș Persoană arestată preventiv pentru trafic de migranți

27 Oct 2023 638

Începe judecata în Dosarul Revoluției! (MINUTĂ+RECHIZITORIU)

25 Oct 2023 1249

Cezar Costin Stancu, fostul vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie, trimis în judecată de DNA. Azi, primul termen (RECHIZITORIU)

25 Oct 2023 1086