Afacerist păcălit O angajată a Finanţelor Publice din Constanţa şi un agent de pază, condamnaţi


O angajată a Finanţelor Publice din Constanţa, trimisă în judecată de procurori pentru fals intelectual şi abuz în serviciu, a fost condamnată de judecătorii Tribunalului Constanţa la un an şi şapte luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere. Tot în prezenta cauză a fost condamnat şi un agent de pază, acesta desfăşurându-şi activitatea în sediul Finanţelor Publice din Constanţa, inculpatul fiind găsit vinovat pentru trafic de influenţă în formă continuată (trei acte materiale), fals material în înscrisuri oficiale. Bărbatul a fost condamnat la pedeapsa de un an şi şase luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe durata termenului de încercare.
 
Cei doi inculpaţi (Cristian F., agent de pază, şi Carmen S., angajată a Finanţelor Publice din Constanţa) au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, prin rechizitoriul nr. 289/P/2017 din data de 3.07.2018.
 
În actul de sesizare a instanţei, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa arată că agentul de pază ar fi primit (în trei rânduri) diverse sume de la administratorul unei societăţi comerciale, care nu îşi înregistrase la timp datele de bilanţ ale firmei. Magistraţii mai arată că, în schimbul banilor, inculpatul i-ar fi spus că are influenţă asupra unor angajaţi ai Fiscului şi că îl poate ajuta să scape de amendă pentru că nu îşi înregistrase la timp datele de bilanţ ale firmei. După remiterea banilor, mai spun anchetatorii, administratorul societăţii comerciale a fost sancţionat pentru fapta sa, însă procesul-verbal ar fi fost semnat de agentul de pază, cu permisiunea celeilalte inculpate din dosar, angajată a Finanţelor Publice din Constanţa.
 
Tribunalul Constanţa a decis condamnarea agentului de pază la un an şi patru luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată (trei acte materiale) şi la alte şase luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale. Instanţa a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de un an şi patru luni de închisoare, fiind sporită cu două luni de închisoare (reprezentând 1/3 din pedeapsa de şase luni de închisoare), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de un an şi şase luni de închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere pe durata termenului de încercare de doi ani stabilit de instanţă.
 
Angajata Finanţelor Publice a fost condamnată la pedeapsa de nouă luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual şi la pedeapsa de un an şi patru luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. Tribunalul a contopit pedepsele menţionate mai sus în pedeapsa cea mai grea, aceea de un an şi patru luni de închisoare la care se adaugă trei luni de închisoare (reprezentând 1/3 din pedeapsa de nouă luni de închisoare), urmând ca inculpata să execute în final un an şi şapte luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe durata termenului de încercare de doi ani stabilit de instanţă.
 
Inculpata a fost obligată ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Constanţa, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare ce depăşeşte cinci zile, să comunice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
 
Inculpata a mai fost obligată să presteze pe parcursul termenului de încercare o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa sau la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa, care urmează a fi stabilită de Serviciul de Probaţiune Constanţa.
       
Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă, aceasta putând fi contestată la Curtea de Apel Constanţa.

 
Citeşte şi
 

Rocade cu oameni din fisc. Numire cheie la ANAF. Cine a plecat de la Constanţa şi pe ce post a fost avansat

DGA Contabilul unei primării, arestat la domiciliu pentru uzurparea funcţiei şi fals material în înscrisuri oficiale

Clasare pentru Radu Mazăre! Tribunalul Constanţa ar putea redeschide azi dosarul privind complexul imobiliar Caelia din Mamaia
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mihai Bușu, fost inspector al Finanțelor Publice Constanța, condamnat într-un dosar DNA! Unde va desfăşura cele 90 de zile de muncă în folosul comunităţii

19 May 2022 2370

Declarații de avere Averea și interesele lui Marius Dragu, președintele CA al BTT SA, soțul primei femei care a devenit preşedinte al Senatului (documente)

14 May 2021 6426

O angajată a Finanţelor Publice din Constanţa şi un agent de pază, condamnaţi definitiv după ce ar fi păcălit un om de afaceri

23 Nov 2020 1955

Administraţia Finanţelor Publice Constanţa reamintește că serviciul de programări on-line este ​operaţional

29 Jun 2020 3486

Planul de încasări, mai mare cu 11% Doiniţa Radu (AJFP) - „Dacă încasările nu se realizează voluntar, nu vom face rabat de la nicio măsură de executare silită!“

30 Jan 2020 3512

În atenţia contribuabililor persoane fizice! Anunţ de la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa

26 Jun 2019 2406

Doiniţa Radu este noul şef al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Constanţa (document)

20 Apr 2018 16236

Primăria Comunei Dobromir, județul Constanța, organizează concurs. Ce post este vacant și care sunt condițiile

17 Dec 2017 2051

Bogdan Huţucă - „11 decembrie reprezintă un pas către reforma clasei politice, a Guvernului şi a Parlamentului cu echipa PNL - Dacian Cioloş”

29 Nov 2016 6857

Un serviciu al AJFP Finanţelor Publice Constanţa se mută în sediul vechi de pe I.G.Duca

17 Nov 2016 7301

Cât de bine câştigă angajaţii Finanţelor Publice din Constanţa. Iată salariile! (document)

06 Aug 2016 13268

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi are 45 de posturi libere. 13 pentru Constanța

11 Jul 2016 7051

Încă puţin până la termenul limită pentru depunerea cererii de anulare a accesoriilor

29 Jun 2016 2208

Marian Odor renunță la statutul de funcționar public. Vrea să fie primarul municipiului Medgidia

12 Apr 2016 3366

Inspector în cadrul Agenţiei Judeţene a Finanţelor Publice Ploieşti, trimis în judecată pentru mită

03 Mar 2016 1765