Alertă la Cumpăna O stradă de pe malul Canalului s-a surpat. Case în pericol (galerie foto)

O porţiune de circa de 30 de metri din strada Dunării, tronsonul cuprins între strada Prelungirea Canalului şi strada Ştefan Cel Mare, din comuna Cumpăna, situată pe malul Canalului Dunăre - Marea Neagră, s-a surpat acum două săptămâni. Oamenii care locuiesc pe strada Dunării sunt disperaţi când se gândesc la ce li se poate întâmpla.
 
Primăria şi Consiliul Local al Comunei Cumpăna trag un semnal de alarmă şi fac apel la Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile Constanţa, care ar trebui să se ocupe de consolidarea falezei ce a luat-o la vale. Deocamdată, autoritatea publică locală Cumpăna a oprit circulaţia pe strada Dunării, iar decizia finală trebuie să o ia CN AMP Constanţa.
 
„Nu putem sta nepăsători. Am făcut adrese către CN ACN Constanţa şi către Ministerul Transporturilor. Vedem că, la trei metri distanţă de porţile caselor, această stradă se surpă. Cândva, aici a fost un drum de exploatare a Canalului Dunăre - Marea Neagră, care are piatră în la un metru jumătate în adâncime. Nu ştiu ce se întâmplă, dar acea piatră s-a fisurat. Am trimis mai multe adrese către CN APM Constanţa şi ni s-a răspuns că au fost luate măsuri pentru asigurarea malului stâng. Nu ştiu ce măsuri au fost luate, dar nu văd nici piatră adusă aici, nici stabilopozi, nimic din ceea ce se poate folosi la consolidarea malului. Acum două săptămâni fisura era mult mai departe de casele oamenilor. Acum, iată, jumătate de strada chiar s-a lăsat. Ieri era la acelaşi nivel. Cel puţin 30 de gospodării sunt pe această stradă. Vom anunţa, din nou, Ministerul Transporturilor. Dar îmi este teamă ca această falie să nu cadă cu totul. Ferească Dumnezeu de o furtună cu 60 de litri de apă pe metrul pătrat. Noi nu avem ce face. Nu avem utilaje, nu avem specialişti, constructori, materie primă“, a declarat primarul ec. Mariana Gâju.
 
La rândul său, viceprimarul comunei Cumpăna, Florin Neagu, a precizat că, deocamdată, situaţia este monitorizată: „Am băgat o ruletă în fisură şi se pare că este mai adâncă de trei metri. Noi monitorizăm această situaţie şi facem apel către locuitorii comunei ca să nu mai circule cu maşinile pe această stradă. Vă rugăm să nu circulaţi pe această porţiune de drum, acolo unde au apărut fisuri ce pot pune în pericol siguranţa rutiera şi a cetăţenilor. Începând di 2 mai 2019, se vor executa urgent lucrări de protecţie şi consolidare a malurilor în zona respectivă“.
 
Ieri, la faţa locului a ajuns şi Daniel Georgescu, directorul Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile SA. „Sunt probleme cu pânza freatică şi se pare că ar fi nişte fisuri. Cu ajutorul companiei RAJA se va scana malul pentru identificarea acumulărilor de apă. Mâine dimineaţă (azi - n.r.) se va începe forarea unor canale de drenaj pentru a elibera apele acumulate. S-a făcut o evaluare şi vom începe lucrările de consolidare a malului“, a punctat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, Daniel Georgescu, directorul Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile SA.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Constanța Sorin - Daniel Nicolae, secretar general la Primăria Cumpăna, averea și interesele (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 507

Primul transport de mobilier Dotări pentru unitățile de învățământ din Cumpăna, județul Constanța. Un pas important în educație (FOTO)

13 Apr 2024 819

CS Victoria Cumpăna Luptătoarea Ioana Lorelay Jinga a urcat pe podium la Cupa României (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 834

Primăria Cumpăna, județul Constanța, demarează proiectul „Consolidare, Extindere, Modernizare, clădire corp A – Liceul Tehnologic Nicolae Dumitrescu, Cumpăna”

09 Apr 2024 546

Comunitatea musulmană a comunei Cumpăna a participat la tradiționala Cină de Iftar – Masa Prieteniei

08 Apr 2024 590

Primăria Cumpăna, județul Constanța, dezvoltă un parc industrial în zona de vest

27 Mar 2024 671

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 20 de medalii în Serbia, la „Trophy of Novi Sad“. „Continuați să atingeți stelele!“ (GALERIE FOTO)

25 Mar 2024 734

Primăria Comunei Cumpăna închiriază un spațiu cu destinaţia desfăşurării unor activităţi medicale

23 Mar 2024 605

Locuri de muncă Constanța Primăria comunei Cumpăna angajează îngrijitor copii. Detalii

15 Mar 2024 713

Locuri de muncă Constanța Primăria Cumpăna angajează. Detalii

15 Mar 2024 868

Constanța Continuă lucrările la Centrul Civic din comuna Cumpăna

14 Mar 2024 846

Eveniment de gală la Restaurant Zorile Primăria Cumpăna organizează o petrecere dedicată femeilor din localitate! (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Mar 2024 935

Știri Constanța Parteneriatul ”Cumpăna Verde” debutează cu activități de plantare puieți de copaci la Cumpăna (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 625

Asfalt Dobrogea SRL a bătut palma cu Primăria Cumpăna. O parcare nouă va fi executată în zona blocurilor ANL (DOCUMENT)

29 Feb 2024 696

Știri Constanța Un pas important pentru învățământul din Cumpăna. Contract semnat pentru furnizarea de mobilier, materiale didactice și echipamente digitale

27 Feb 2024 726