Aproximativ două decenii de închisoare în dosarul lui Dănuţ Căpăţînă, fostul manager al Spitalului de Urgenţă Constanţa (minută + rechizitoriu + referat propunere arestare)

 

Judecata în dosarul în care fostul manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Dănuţ Căpăţînă, este acuzat de tentativă la infracţiunea de abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie, cu consecinţe deosebit de grave, a luat sfârşit.
 
Mihaela Vlăşceanu, magistrat al Tribunalului Constanţa învestit cu soluţionarea cauzei, a dispus menţinerea încadrării juridice stabilite prin rechizitoriu. Astfel, magistratul i-a condamnat pe Dănuţ Căpăţână la pedeapsa închisorii de patru ani şi patru luni, pe Mihai Corneliu Stănculescu la pedeapsa închisorii de doi ani, pe Micu Renato Cristea la pedeapsa închisorii de doi ani şi şase luni, pe Violeta Androne la pedeapsa închisorii de doi ani şi şase luni, pe Gheorghe Antohi la pedeapsa închisorii de doi ani şi şase luni, pe Mărioara Furnică la pedeapsa închisorii de un an, patru luni şi 80 de zile şi pe Carmela Endora Gherghina la pedeapsa de trei ani şi şapte luni de închisoare - după contopirea cu alte pedepse mai vechi.
 
Totodată, Mihaela Vlăşceanu l-a obligat pe fiecare inculpat la plata sumei de 4.900 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.

Acuzaţiile fiecărui condamnat

Mihai Corneliu Stănculescu, şef al Serviciului Achiziţii din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa la acel moment, este acuzat de tentativă la infracţiunea de abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie, cu consecinţe deosebit de grave.
 
Mai departe, Renato Micu Cristea, angajat în cadrul SC Agrodec SRL Techirghiol şi prestator de servicii de administrare în domeniul sanitar către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, este bănuit de tentativă la infracţiunea de abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie, cu consecinţe deosebit de grave, şi fals intelectual.
 
Viorela Androne, director financiar-contabil în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa la data mediatizării cauzei, a fost trimisă în judecată pentru tentativă la infracţiunea de abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie, cu consecinţe deosebit de grave, şi fals intelectual. În sarcina lui Gheorghe Antohi, angajat în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, s-au reţinut tentativa la infracţiunea de abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie, cu consecinţe deosebit de grave, şi fals intelectual.
 
Carmela Endora Gherghina, la data presupuselor fapte consilier juridic în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a fost suspectată de tentativă la infracţiunea de abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie, cu consecinţe deosebit de grave, şi fals intelectual, iar Mioara Furnică, economist în cadrul Serviciului Achiziţii al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a fost acuzată de tentativă la infracţiunea de abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie, cu consecinţe deosebit de grave, şi fals intelectual.

„A încălcat dispoziţiile legale“

„În calitate de membri ai comisiei de evaluare din cadrul spitalului, în aceleaşi împrejurări, inculpaţii Cristea Micu Renato, Androne Violeta, Stănculescu Mihai Corneliu, Antohi Gheorghe şi Gherghina Carmela Endora au încălcat în mod repetat şi deliberat dispoziţiile legale în materia achiziţiilor publice şi atribuţiile de serviciu specifice care le reveneau în procesul de evaluare a ofertelor. La rândul său, inculpata Furnică Marioara, cu ocazia participării, la data de 20.10.2010, în calitate de membru al comisiei de evaluare din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, la şedinţa de deschidere a ofertelor, în locul inculpatului Stănculescu Mihai Corneliu, a încălcat dispoziţiile legale în materia achiziţiilor publice şi atribuţiile de serviciu specifice care îi reveneau în procesul de evaluare a ofertelor“, potrivit DNA.

„Au fost inserate date nereale“

Conform procurorilor, la data de 20 octombrie 2010, cu ocazia derulării primei etape a procedurii de atribuire prin dialog competitiv a contractului de concesiune a serviciului de producţie, distribuţie şi monitorizare oxigen medical, Cristea, Androne, Antohi, Gherghina şi Furnică, în calitate de preşedinte şi, respectiv, membri ai comisiei de evaluare a ofertelor din cadrul spitalului, au întocmit şi atestat, prin semnătură, conţinutul procesului-verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor din aceeaşi dată. În cuprinsul documentului mai sus precizat, continuă procurorii Anticorupţie, „au fost inserate date nereale din care reieşea faptul că ofertantul SC RMB Inter Med Solutions SRL Bucureşti ar fi depus toate documentele necesare pentru calificarea în etapa următoare a procedurii (inclusiv certificatul constatator emis de O.R.C. privind posibilitatea de a efectua activităţi din codul CAEN 2011, lista principalelor servicii similare prestate în ultimii trei ani şi autorizaţia de funcţionare specifică pentru activitatea de producţie, distribuţie şi monitorizare oxigen medicinal)“. Şi asta deşi „aceste înscrisuri nu existau la dosarul prezentat de către ofertantul mai sus menţionat“, au precizat oficialii DNA.
 

În prezent, Dănuţ Căpăţînă este cercetat, în stare de arest preventiv, de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, pentru luare de mită, în formă continuată. Căpăţînă a fost arestat preventiv de Florentina Ivăncioiu, din Tribunalul Bucureşti, fost magistrat al Judecătoriei Constanţa.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.