Deschidere editie

Arimex Comexim 2000 SRL, la judecată cu ANPC. Reprezentanţii societăţii, despre control. Ce au solicitat magistraţilor

Arimex Comexim 2000 SRL, firma care asigură hrana zilnică a pacienţilor internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa şi la Spitalul Municipal de Boli Infecţioase Constanţa, a acţionat în judecată Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
 
Pe rolul Judecătoriei Constanţa, pe data de 13.09.2017, a fost înregistrat dosarul nr. 25445/212/2017, Secţia Civilă, având ca obiect „plângere contravenţională ANPC 0811745“. Deocamdată, nu s-a stabilit data primei şedinţe.
 
Reamintim că, în data de 30.08.2017, societatea Arimex Comexim 2000 SRL, care prepară hrana zilnică a pacienţilor internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa şi la Spitalul Municipal de Boli Infecţioase Constanţa, a fost verificată de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa. În urma controlului, comisarii CJPC Constanţa au identificat, din sutele de produse de origine animală, doar un singur produs care depăşise termenul de valabilitate (cu nouă zile).

 Ce au găsit comisarii CJPC 

„Este vorba de un lot de 106 de pachete cu şniţele din piept pui congelate, care au fost achiziţionate la data de 1.08.2017, cantitatea iniţială aprovizionată fiind de 1.000 de pachete. Aceste produse, din cauza faptului că au fost congelate la origine, dar şi a timpului scurt depăşit, aşa cum a declarat şi Horia Constantinescu, directorul CJPC Constanţa, nu erau de natură periculoasă. Precizăm însă că aceste produse erau depozitate separat, într-o ladă frigorifică, aflată într-o sală de mese, în afara blocului alimentar, urmând ca, în ziua următoare, cu ocazia inventarierii la fiecare sfârşit de lună, să fie trimise la Eco Fire Sistems, în vederea distrugerii, conform procedurilor. Precizăm că acestea erau corect depozitate, nu erau alterate, nu aveau aspect necorespunzător, culoare nespecifică, vreun miros neplăcut sau vreun indiciu că nu ar fi corespunzătoare.
 
În mod intenţionat, nu s-a precizat că într-un congelator, în depozit, a mai existat acelaşi produs, dar un alt lot, recepţionat în data de 10.08.2017, cu termen de valabilitate 2018. De asemenea, au fost găsite legume congelate în unitate, cu etichete pe care erau trecute denumirea produsului, data congelării - gem de căpşuni fabricat în mai 2017, în unitatea proprie, fără date de identificare. La acestea se adaugă două pachete de biscuiţi din 2016 şi alte patru pachete de biscuiţi expiraţi acum câteva zile. Motiv pentru care a fost întocmit proces-verbal de contravenţie. Astfel, societatea Arimex Comexim 2000 SRL a fost sancţionată cu suma de 3.000 de lei“, ne-a declarat Vergil Drăghici, administratorul societăţii.

„Nu ne-am opus niciodată vreunui control“ 

„Ne-am adresat instanţei de judecată, solicitând anularea procesului-verbal de contravenţie şi a amenzii aplicate. De asemenea, am cerut restituirea produsele confiscate. Unul dintre cele două motive pentru care am fost amendaţi este acela că noi am fi dezinformat consumatorii pe data de 29 august, când, în meniul consumatorilor, la micul dejun, era menţionat produsul «brânză feta» şi, în realitate, s-a livrat specialitate «Del Delis». Sperăm ca instanţa să constate că societatea Arimex Comexim 2000 SRL nu a dezinformat vreun consumator şi nici nu a efectuat vreo practică incorectă“, mai spune Vergil Drăghici.
 
„Celalalt motiv pentru care am fost sancţionaţi a fost pentru că în depozitul societăţii noastre s-au constatat loturi de produse utilizate în prestarea de servicii nesigure. Sperăm, de asemenea, ca, pe baza probelor pe care le va administra, instanţa să constate că aceste afirmaţii nu au sustenabilitate. În cadrul serviciilor prestate, am folosit numai produse şi proceduri sigure. În ziua următoare controlului, respectiv în data de 31.08.2017, Horia Constantinescu a declarat, pe un post local de televiziune, că blocul nostru alimentar este unul dintre puţinele unităţi verificate şi găsite conforme cu normele de igienă şi siguranţă alimentară. Este un bloc curat, ordonat, cu spaţii de depozitare corespunzătoare, bine aerisite, ventilate. De asemenea, a mai declarat că «produsele găsite erau congelate la origine, ceea ce ne duce cu gândul că acestea nu erau atât de periculoase şi că probabil este o neglijenţă».
 
Societatea noastră are implementat sistemul ISO 22000/2005 HACCP - Managementul siguranţei produsului alimentar. În cadrul acestui sistem, pentru verificarea alimentelor, în vederea prevenirii eventualelor contaminări, societatea noastră a efectuat, în perioada ianuarie - iulie 2017, peste 400 de analize ale alimentelor folosite în procesul tehnologic, la LAREX Constanţa, laborator specializat în efectuarea de analize a produselor alimentare. Adică a verificat, în medie, două alimente pe zi. În cadrul aceluiaşi sistem, în baza Programului Autocontrol, conform planificărilor anului 2017, am efectuat periodic teste de sanitaţie, de apă potabilă şi de hrană gătită.
 
Mai mult, societatea noastră este inclusă în Programul Strategic Naţional de Monitorizare către ANSVSA, DSVSA Constanţa. În baza acestui program, ANSVSA recoltează, periodic, probe de hrană în vederea verificării conformităţilor.
Beneficiarul nostru, SCJU Constanţa, verifică respectarea meniului pe fiecare dietă, prepararea hranei, numărul de calorii, cantitatea şi calitatea preparatelor, întocmind fişa de monitorizare, pregătire şi livrare hrană.
 
Timp de zece ani nu s-a întâmplat să fie vreo neconformitate, vreun preparat necorespunzător. O demonstrează şi toate controalele ANSVSA şi DSP, efectuate în decursul acestor zece ani, în urma cărora nu au fost găsite nereguli. În tot acest timp, mai bine de zece ani, nu ne-a preocupat decât să oferim celor aflaţi în suferinţă numai produse şi servicii de calitate. Oare altă societate comercială face atâtea teste? Suntem vigilenţi, avem grijă de sănătatea pacienţilor, cărora le oferim alimente sigure. Comparativ cu alte spitale de stat, meniurile oferite de noi pacienţilor sunt cele mai diversificate şi mai săţioase. Pacienţii primesc carne cel puţin de două ori pe zi! Nu ne-am opus niciodată vreunui control sau vreunei verificări. Sunt utile şi bine-venite, dacă sunt corecte. Atunci când presa primeşte numai anumite imagini de la inspectorii CJPC chiar în timpul desfăşurării unui control, cu mult înainte de a se întocmi procesul-verbal, când se transmit informaţii mincinoase opiniei publice, cu scopul de a te discredita, este scandalos! În ceea ce ne priveşte, în toţi aceşti ani, i-am determinat, i-am convins pe cei aflaţi în suferinţă să nu mai vină cu mâncare de acasă, căci hrana pe care o primesc este proaspătă, sigură şi bună, ca şi cea de acasă“, a punctat Vergil Drăghici.

Citeşte şi:

UPDATE Arimex Comexim 2000 SRL, amendată cu 3.000 de lei de CJPC Constanţa. Iată ce spune administratorul Petre Preda

Arimex Comexim 2000 SRL, oficial despre controalele efectuate de comisarii CJCP „Salutăm acest control. Nu au fost constatate nereguli grave, ci unele minore“

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Pacienţii constănţeni au marcat Unirea Principatelor Române. Meniu tradiţional oferit de Arimex Comexim 2000 SRL

25 Jan 2019 1622

Păstrăv, tochitură dobrogeană, vrăbioară de viţel, plăcintă cu mere Ce mâncăruri vor primi pacienţii constănţeni în noaptea dintre ani, prin grija Arimex Comexim 2000 SRL

31 Dec 2018 1206

Revoltător Ridicată de Arimex Comexim 2000 SRL, troița din curtea Spitalului Județean Constanța, vandalizată pentru a doua oară

30 Dec 2018 441

Sarmale, friptură de purcel și cozonac Meniu tradițional de Crăciun, pregătit de Arimex Comexim 2000 SRL pentru pacienții constănțeni

25 Dec 2018 682

Troița din curtea Spitalului Județean de Urgență Constanța, ridicată de Arimex Comexim 2000 SRL, vandalizată

20 Dec 2018 422

În perioada sărbătorilor de iarnă Arimex Comexim 2000 SRL şi Moş Crăciun au pregătit zeci de surprize pentru pacienţi (galerie foto)

12 Dec 2018 762

Arimex Comexim 2000 le face o surpriză bolnavilor din Spitalul Judeţean, de Moş Nicolae! Cei mici vor primi cadouri

06 Dec 2018 829

Meniu cu bucate tradiționale, oferit de Arimex Comexim 2000 SRL, de 1 Decembrie, pacienților constănțeni

01 Dec 2018 892

Meniu de zile mari, oferit pacienţilor din Constanţa de către Arimex Comexim 2000 SRL, de Sfântul Apostol Andrei

30 Nov 2018 941

Friptură de purcel, piept de pui la cuptor, mămăliguţă cu brânză Meniu delicios, oferit de Arimex Comexim 2000 SRL pacienţilor din Constanţa (galerie foto)

08 Nov 2018 1369

Piept de pui la tavă, mămăliguță cu brânză de vaci, calamar la cuptor Arimex Comexim 2000 SRL, meniu de sărbătoare pentru pacienții constănțeni

27 Oct 2018 1070

Asociaţia „Suflete deschise“ şi Arimex Comexim 2000 SRL, alături de familia micuţului decedat după ce a fost lovit de o maşină la Valu lui Traian

24 Sep 2018 2353

Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa a semnat cu Arimex Comexim 2000 SRL. Firma va livra hrană pacienţilor

21 Sep 2018 1224

Arimex Comexim 2000 SRL şi Asociaţia „Suflete Deschise“, alături de copiii care locuiesc la Casa „Speranţa“

25 Aug 2018 1391

Arimex Comexim 2000 SRL şi Asociaţia Suflete deschise se ocupă de înmormântarea minorului din Făclia decedat într-un accident rutier

21 Aug 2018 939