Asociaţia „Constanţa Altfel“, a senatorului Chiţac, face concurenţă campaniei „Curăţăm Constanţa Noastră“, derulată de municipalitate

Campania „Curăţăm Constanţa Noastră“, derulată de municipalitate, a început cu plantări de pomi fructiferi în zona Marvimex din Constanţa pe 29 martie a.c. şi va continua toată luna aprilie, cu mai multe activităţi.
 
Anul acesta, în cadrul programului, Primăria Constanţa nu va mai oferi material dendrologic asociaţiilor de proprietari, ca în anii trecuţi, spune Ionela Bărboi, inspector în cadrul Biroului de Presă al municipalităţii. Probabil că Primăria s-a gândit să mai facă economie în buget, de vreme ce, în perioada 2001-2017, autoritatea locală a plătit către Pomacost şi Sport Turism, pentru lucrări ce vizează spaţiile verzi, 45 de milioane de euro.
 
O medie a sumelor cheltuite anual pentru înfrumuseţarea şi întreţinerea spaţiilor verzi ale Constanţei ne indică un buget de 2,6 milioane de euro pe an. Menţionăm că cifrele sunt comunicate chiar de Primărie.
 
Revenind, „scăparea“ municipalităţii referitoare la materialul dendrologic este speculată de Asociaţia „Constanţa Altfel“, care îl are ca preşedinte pe senatorul independent Vergil Chiţac, fost candidat la Primăria Constanţa din partea PNL. Astfel, printr-un anunţ pe pagina de Facebook şi prin intermediul unor afişe amplasate strategic la avizierul asociaţiilor de proprietari, „Constanţa Altfel“ susţine că vine în întâmpinarea oamenilor gospodari şi inovatori cu un concurs cu premii pentru asociaţiile de proprietari din Constanţa care amenajează şi întreţin spaţiul verde din jurul blocurilor.
 
Eforturile depuse de constănţenii care participă la acest concurs vor fi răsplătite cu premii în valoare de 3.000 de lei, după cum urmează: premiul I - 1.500 de lei, premiul II - 1.000 de lei, premiul III - 700 de lei. Criteriile de evaluare în acordarea premiilor sunt: originalitatea, creativitatea şi implicarea cetăţenilor. Perioada de desfăşurare a concursului este 15 martie - 15 mai 2018.
 
L-am întrebat pe senatorul Vergil Chiţac care este motivaţia acestei campanii şi de unde provin banii care vor fi oferiţi drept premiu asociaţiilor de proprietari. „Normativul UE privind spaţiul verde este de 26 mp pe cap de locuitor. Spaţiul verde din municipiul Constanţa, de care înainte se bucurau locuitorii oraşului, s-a redus dramatic la maximum 13 mp. Noi ne-am propus să facem ceva pentru oraş. Până acum s-au înscris şase asociaţii în competiţie. Banii la care faceţi referire provin din fondurile asociaţiei şi vă asigur că sunt fiscalizaţi“, a declarat senatorul Chiţac.
 

Despre „Constanţa Altfel“

 
Asociaţia „Constanţa Altfel“ a primit personalitate juridică de la Judecătoria Constanţa în noiembrie 2017. Preşedintele asociaţiei este senatorul Vergil Chiţac. ONG-ul are cinci fondatori şi reprezintă şi se doreşte a fi, cel mai probabil, rampa de relansare a fostului candidat al PNL la Primăria Constanţa pe scena politică locală.
 
Citeşte şi:
 

Primăria Constanţa, puşculiţa cu bani publici Câţi bani au încasat în ultimii 16 ani de la municipalitate Pomacost şi Sport Turism pentru spaţiile verzi (documente)​

Senatorul Chiţac se reinventează ca pretendent la Primăria Constanţa Asociaţia „Constanţa Altfel“ atacă în instanţă PUZ-urile controversate! (document)


 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 545

Ședință CJC Rămâne sau nu, Consiliul Județean Constanța în Asociația de Dezvoltare Durabilă? (DOCUMENT)

21 Apr 2024 567

Mihai Lupu vrea să retragă Consiliul Județean Constanța din Asociația de Dezvoltare Durabilă (DOCUMENT)

16 Apr 2024 835

Asociație de proprietari din Năvodari, amendată de Garda de Mediu Constanța (GALERIE FOTO)

26 Feb 2024 665

La mulți ani, Gheorghe Băișan, vasluian legat de Tulcea prin intermediul învățământului

13 Feb 2024 780

Modificări în actele constitutive ale Asociației Mentalart Club Constanța

13 Feb 2024 534

Profi Rom Food SRL dă în judecată o asociație de proprietari. Dosarul, pe rolul Judecătoriei Constanța

11 Feb 2024 744

Primarul din Constanța, autorizat definitiv să desființeze instalațiile de gaze la un bloc din oraș!

02 Feb 2024 27903

Constanța O asociație din domeniul sportului și-a schimbat denumirea

01 Feb 2024 738

Felicia Ovanesian a schimbat denumirea Asociației „Liga pentru Drepturile Constănțenilor”

30 Jan 2024 955

Știri Constanța Primarul Chițac, o nouă întâlnire cu reprezentanții asociațiilor de proprietari. Ce s-a discutat

12 Dec 2023 1017

Autorizație de la Primăria Constanța pentru Euro Gaz Actual SRL din Năvodari. La ce va deservi

27 Nov 2023 703

Imobiliare Constanța Autorizație de construire pentru o asociație de proprietari. Este vizată instalația de gaze naturale

27 Nov 2023 951

LIVE TEXT Asociația Sine Qua Non sărbătorește Ziua Dobrogei prin lansarea unei cărți de istorie de peste 1.000 de pagini (FOTO+VIDEO)

14 Nov 2023 876

Remi Mincă, fostul director al AJOFM Constanța, chemat în instanță pentru situația financiară a Asociației de Calificare și Recalificare pentru Tineret

07 Nov 2023 1177