Audiere din Tribunalul Veneția Omul de afaceri Sorin Strutinsky, videoconferinţă de trei ore, la Înalta Curte. Ce le-a zis judecătorilor

 
  • Recent, judecătorii din Italia au respins cererea Statului Român de extrădare a omului de afaceri Sorin Strutinsky, condamnat definitiv, în iulie 2020, la Constanța, la zece ani și opt luni de închisoare.
  • Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al Constanţei, a primit în primă instanță nouă ani și zece luni ani de închisoare.
Omul de afaceri Sorin Strutinsky, apropiat al foștilor conducători ai Constanței, respectiv Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, aflat în prezent într-un penitenciar din Italia, a fost audiat ieri, 06 septembrie 2021, din Tribunalul Veneția, de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție a României, prin sistem de videoconferință, în procesul denumit generic Polaris!
 
În cele aproximativ trei ore de audiere, Sorin Strutinsky a încercat să demonteze acuzațiile DNA și să arate că este nevinovat.
 
Tot prin sistem de videoconferință a participat la proces și Radu Mazăre.
 
Noul termen a fost stabilit pentru data de 04 octombrie 2021, pentru depunerea concluziilor.
 
Cercetarea judecătorească a fost reluată după o pauză de aproximativ trei luni.
 
Până în prezent au fost acordate 11 termene de judecată în faza apelului.
 
În această cauză, Sorin Strutinsky a fost condamnat în primă instanță la șapte ani şi zece luni de închisoare, asta în timp ce Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al Constanţei, a primit nouă ani și zece luni ani de închisoare. Mai departe, Eduard Martin a primit tot în primă instanță cinci ani şi șase luni de închisoare, iar Gabi Stan, fostul viceprimar al municipiului Constanța, a fost achitat. De asemenea, ÎCCJ a mai decis condamnarea în primă instanță a SC Polaris Holding SRL la p amendă penală de 1.000.000 de lei.
 
Tudorița Tolea, Doru Aurelian Harpalete, Alina Pavel, Ghiulnihal Mutalâp și Sorina Laura Oprea, funcționari în cadrul Primăriei Constanța, la data faptelor, suspectați de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, au luat cu suspendare tot în primă instanță.  
 

Concret, Alina Pavel și Ghiulnihal Mutalâp au primit câte doi ani cu suspendare. Asta în timp ce Tudorița Tolea, Doru Aurelian Harpalete și Sorina Laura Oprea s-au ales cu câte doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare.
 
Date din rechizitori  

 
În rechizitoriul întocmit, procurorii arată, printre altele, că, „în perioada 2006-2009, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, beneficiind de ajutorul inculpatului Strutinsky Sorin Gabriel, a solicitat suma totală de peste 2.000.000 de euro şi a primit circa 1.000.000 de euro şi 2.472.303,8 lei de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, în scopul facilitării emiterii documentaţiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenţionau să le dezvolte în Constanţa“.
 
„Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanţii societăţilor respective cu o firmă controlată de inculpatul Mazăre Radu Ștefan atât direct, cât şi prin intermediul inculpatului Strutinsky Sorin Gabriel. Acesta din urmă a transmis solicitarea inculpatului Mazăre Radu Ștefan către reprezentanţii societăţilor respective şi a semnat contractele fictive de publicitate încheiate între acestea şi firma pe care o administra, contracte în baza cărora au fost ulterior primite sumele de bani“, conform rechizitoriului.
 
Mai mult decât atât, DNA arată că, „în perioada noiembrie 2006 - 2013, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, în calitate de primar al municipiului Constanţa, a participat la încheierea a 12 contracte între Primărie şi o societate controlată de el şi de inculpatul Strutinsky Sorin Gabriel, în valoare totală de peste 6 milioane de lei.
Aceste lucruri au fost posibile în condiţiile în care inculpatul Mazăre Radu Ştefan a beneficiat de foloase de la această firmă constând în promovarea imaginii şi a intereselor sale electorale“.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a fi menţinute măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.
 
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Dosarul terenurilor de la Club Castel și Complex Cazino
Radu Mazăre și Sorina-Gina Hortolomei- Moscu, achitați definitiv! Motivare (document)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Clubul de Volei Municipal Tomis Constanţa, în faliment! Dosarul, amânat la tribunalul Constanța

25 Mar 2024 553

Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky, verdict în așteptare la Curtea de Apel Constanța! Deliberările au fost prelungite

26 Feb 2024 564

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1114

Final de proces în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky! Când se va pronunța Curtea de Apel Constanța

28 Jan 2024 749

Firma deținută de Adriana Strutinsky, fosta soție a omului de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky, la judecată cu Protecția Consumatorilor. Dosarul se află pe rolul Judecătoriei Constanța

27 Jan 2024 1004

Falimentul Telegraf Advertising SRL (fosta Conpress Construct) amânat pentru luna mai 2024

25 Jan 2024 901

Curtea de Apel Constanța, termen în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky

08 Jan 2024 650

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1440

Oficial! KLD Services SRL, din Constanța, intră în insolvență! (MINUTĂ)

04 Dec 2023 1083

Justiție Constanța Dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky, amânat pentru la anul!

24 Nov 2023 765

Apropiat al foștilor conducători ai Constanței Sorin Strutinsky bagă în insolvență celebra companie KLD Services SRL!

23 Nov 2023 4700

S-a cerut falimentul SC Xenoti SRL, firmă ce deține Hotelul Flora, din Mamaia! Iată decizia Tribunalului Constanța!

08 Nov 2023 1363

Primăria Constanța a pierdut în procesul în care solicita aproape 40 de milioane de euro de la inculpații din dosarul Polaris!

10 Oct 2023 1125

Primăria Constanța, la judecată cu inculpații din dosarul Polaris! Proces cu o miză de aproape 40 de milioane de euro. Pronunțarea, azi

08 Oct 2023 2606

Municipiul Constanta cere aproape 40 de milioane de euro de la inculpații din dosarul Polaris! Judecătorii Curții de Apel, în pronunțare

29 Sep 2023 3158