Autodenunț! DNA acuză - acte false pentru construirea Spitalului municipal policlinic din Constanța! (DOCUMENT)

  • La data de 10.07.2021 Primăria Constanța a publicat în SEAP un anunț de participare, obiectul achiziției fiind „Serviciul de elaborare documentație tehnico-economică (SF, proiect tehnic pentru autorizarea lucrărilor, POE, PT și DE și altele) aferent obiectivului de investiții „Construire și dotare Spital municipal policlinic“.
  • Câteva luni mai târziu, mai precis în octombrie 2021, asocierea formată din Atlas Consulting & Proiect SRLTractebel Engineering SASC BIM Design Consulting SRLSC MC General Construct Engineering SRL, au câștigat contractul pentru realizarea studiilor necesare aferente viitorului Spital Municipal Policlinic din Constanța.
  • Potrivit DNA, odată cu demararea etapei a doua, respectiv studiul de fezabilitate și depunerea documentației pentru obținerea avizelor și acordurilor solicitate prin certificatul de urbanism, prestatorul a început să înregistreze întârzieri, ceea ce a determinat beneficiarul să aibă un rol activ și să informeze toți asociații Asocierii despre termenele depășite pentru a se găsi soluții rapide de rezolvare.
  • Cu această ocazie, spun procurorii, beneficiarul, UAT Municipiul Constanța a aflat că niciunul dintre asociați, cu excepția liderului de asociere nu știa despre semnarea contractului de prestări servicii și nu participaseră la elaborarea studiului de prefezabilitate.
 
 
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus sesizarea instanței de judecată cu acordul de recunoaștere a vinovăției unui inculpat, reprezentant al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de obținere ilegală de fonduri, participație improprie (sub forma instigării) la tentativă la folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
 
Potrivit unor surse, acordul în cauză ar fi fost încheiat cu Victor Alexandru Ciobotaru, fost acționar majoritar și administrator al companiei Atlas Consulting & Proiect SRL, cu sediul în București.
 
În iulie 2022, Victor Ciobotaru și-a cesionat părţile sociale, cu o valoare nominală de 10 lei/parte socială şi în valoare totală de 150 lei, participare la profit 75% şi participare la pierderi 75%, către Elena Ciobotaru. Totodată, s-a mai decis revocarea din funcţia de administrator a lui Victor Ciobotaru şi numirea în loc a Simonei Ciobotaru.
 
În octombrie 2021, o asociere de firme printre care se afla și Atlas Consulting & Proiect SRL a câștigat contractul pentru realizarea studiilor necesare aferente viitorului Spital Municipal Policlinic din Constanța.
 
Dosarul referitor la acord se află pe rolul Tribunalului Constanța.
 
Primul termen în cauză va avea loc la data de 25 noiembrie 2022.
 
Conform portalului instanțelor de judecată, în dosar, UAT Constanta are calitatea de parte vătămată.
 

Asta în timp ce Victor Alexandru Ciobotaru are calitatea de inculpat.   
       
Date din ancheta DNA

 
În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii DNA arată că la data 29.10.2021 Consiliul Local Constanța a adoptat Hotărârea nr.407 prin care a fost aprobat studiul de prefezabilitate aferent obiectivului de investiții „Construire și dotare spital municipal policlinic“.
 
Anterior, se mai precizează în acord, prin HCL nr.289/31.08.2021 a Consiliului Local Constanța și HCJ nr.168/28.07.2021 a Consiliului Județean Constanța terenurile identificate (....), în suprafață de 5186 m², respectiv 241286, în suprafață de 1180 m², ambele situate în municipiul Constanța, au fost transferate din domeniul public al județului Constanța în domeniul public al municipiului Constanța.
 
Sursa de finanțare a investiției
 
Foarte important de menționat - sursa de finanțare a investiției a fost Bugetul local al Municipiului Constanța dar au fost identificate și alte potențiale surse legal constituite, respectiv Planul Național de Redresare și Reziliență – PNNR, Programul Operațional pentru Sănătate - POS, Programul Operațional pentru Infrastructură Mare - POIM sau Compania Națională de Investiții - CNI.
 
Anunț de participare, publicat în SEAP
 
La data de 10.07.2021 Primăria Constanța a publicat în SEAP un anunț de participare, obiectul achiziției fiind „Serviciul de elaborare documentație tehnico-economică (SF, proiect tehnic pentru autorizarea lucrărilor, POE, PT și DE și altele) aferent obiectivului de investiții „Construire și dotare Spital municipal policlinic“.
 
Asocierea câștigătoare
 
Câteva luni mai târziu, mai precis în octombrie 2021, asocierea formată din Atlas Consulting & Proiect SRLTractebel Engineering SASC BIM Design Consulting SRLSC MC General Construct Engineering SRL, au câștigat contractul pentru realizarea studiilor necesare aferente viitorului Spital Municipal Policlinic din Constanța.
 
Valoarea contractului a fost de 5.594.692,52 lei fără TVA, iar durata a fost stabilită pentru 48 de luni.
 
„Atestarea unor împrejurări neadevărate“
 
Potrivit DNA, în acest sens, inculpatul ar fi falsificat mai multe documente prin atestarea unor împrejurări neadevărate, pe care le-ar fi folosit la Primăria Constanța, împreună cu înscrisuri sub semnătură privată legate de nouă contracte care conțineau date necorespunzătoare adevărului (documente inexacte în sensul fictivității drepturilor și obligațiilor care decurgeau din ele, fără a fi însă false).
 
1,7 milioane de lei
 
Procurorii arată că la data de 01.11.2021 a fost emisă o factură de către liderul de asociere pentru suma de 1.729.677,02 lei reprezentând prestări servicii de prefezabilitate, care a fost achitată de către UAT Municipiul Constanța la data de 12.11.2021 cu ordinul de plată nr.1900.
 
Termene depășite
 
Odată cu demararea etapei a doua, respectiv studiul de fezabilitate și depunerea documentației pentru obținerea avizelor și acordurilor solicitate prin certificatul de urbanism, prestatorul a început să înregistreze întârzieri, ceea ce a determinat beneficiarul să aibă un rol activ și să informeze toți asociații Asocierii despre termenele depășite pentru a se găsi soluții rapide de rezolvare.
 
Cu această ocazie beneficiarul, UAT Municipiul Constanța a aflat că niciunul dintre asociați, cu excepția liderului de asociere nu știa despre semnarea contractului de prestări servicii și nu participaseră la elaborarea studiului de prefezabilitate.
 
În urma ședinței organizate în acest sens, respectivii asociați au informat Primăria municipiului Constanța că înțeleg să se retragă din asociere. Totodată au semnalat unele falsuri despre care au aflat că liderul de asociere le folosise în procedura de achiziție publică.
 
„Indicii de falsificare ale unor documente depuse“
 
Verificările efectuate de către reprezentanții UAT Municipiul Constanța au scos la iveală indicii de falsificare ale unor documente depuse.
 
Autodenunț și plângere penală
 
Ulterior, la data de 28 februarie 2022 s-a formulat prezenta plângere penală.
 
Totodată, ulterior acestui moment, la data de 08 februarie 2022, inculpatul a formulat un autodenunț la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în care și-a asumat falsificarea mai multor înscrisuri folosite în cadrul procedurii de achiziție publică, care s-a finalizat cu semnarea contractului de prestări servicii între UAT Municipiul Constanța și Asocierea privind achiziționarea Serviciului de elaborare documentație tehnico-economică aferent obiectivului de investiții Construire și dotare Spital municipal policlinic.
 
Astfel cum rezultă din cele două ordine de plată depuse de inculpat la dosarul cauzei, acesta a achitat din prejudiciul provocat bugetului local al mun.Constanța suma totală de 600.000 lei, mai arată anchetatorii.
 
„Obținere ilegală de fonduri“
 
În concret, potrivit DNA, fapta inculpatului care a folosit la Primăria Constanța, cu ocazia încheierii și executării contractului de achiziție publică nr.(.....)/07.10.2021, având ca obiect Serviciul de elaborare documentație tehnico-economică aferent obiectivului de investiții Construire și dotare Spital municipal policlinic, finanțat prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență, mai multe documente falsificate, cu efectul obținerii pe nedrept de fonduri din bugetul local al UAT Constanța, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de obținere ilegală de fonduri.
 
Apoi, fapta inculpatului care a determinat reprezentanții mun.Constanța ca, în viitor, să folosească, fără vinovăție, aceleași documente falsificate la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru a obține decontarea sumelor achitate în temeiul contractului menționat din fonduri provenite de la bugetul general al UE, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de participație improprie (sub forma instigării) la tentativă la folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
 
Apoi, faptele inculpatului care a falsificat prin atestarea unor împrejurări neadevărate, următoarele înscrisuri sub semnătură privată, legate de nouă contracte care conțineau date necorespunzătoare adevărului (documente inexacte în sensul fictivității drepturilor și obligațiilor care decurgeau din ele, fără a fi însă false) încheiate de societate: (....) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (...) (64 acte materiale).
 
Un an și opt luni de închisoare, suspendare
 
În prezența apărătorului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv
 
- 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea unor drepturi.
 
Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Constanța.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea acordului de recunoaștere a vinovăției spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
În secțiunea Documente poate fi citit integral acordul de recunoaștere a vinovăției.
 
Despre Atlas Consulting & Proiect SRL
 
Potrivit datelor oficiale, Victor Alexandru Ciobotaru a figurat în Atlas Consulting & Proiect SRL, cu sediul în București, asociat (75%) și administrator, iar în prezent apare doar în Geodata Solutions SRL, cu sediul tot în București.
 
Potrivit RECOM, asociații Atlas Consulting & Proiect SRL sunt acum Elena Ciobotaru, cu 75 %, Lixandru Oana Cristina, cu 15 % și Ion Dinu Cosmin, cu 10 %.
 
Din 20 iulie 2022, administratorul firmei este în prezent Elena Ciobotaru.
 
Conform datelor oficiale, la data de 20 iulie 2022, Victor Ciobotaru, cu un capital social de 75%, Lixandru Oana Cristina, cu 15%, și Ion Dinu Cosmin, cu 10%, în calitate de asociaţi ai societăţii Atlas Consulting&Proiect SRL, au hotărât cesionarea de către asociatul Victor Ciobotaru a unui număr de 15 părţi sociale, cu o valoare nominală de 10 lei/parte socială şi în valoare totală de 150 lei, participare la profit 75% şi participare la pierderi 75%, către Elena Ciobotaru. Cesiunea s-a făcut în baza contractului de cesiune de părţi sociale încheiat la data de 20.07.2022.
 
Ca atare, Ciobotaru Elena a devenit asociat al societăţii Atlas Consulting&Proiect SRL, cu un aport la capitalul social de 75%, participare la profit şi pierdere.
 
Totodată, s-a mai decis revocarea din funcţia de administrator a lui Victor Ciobotaru şi numirea în funcţia de administrator a Simonei Ciobotaru, pe o perioadă de 5 ani.
 
Decizia – luată în 20 august 2022 – a fost publicată în Monitorul Oficial partea a IV-a cu numărul 3745 din data de 06 septembrie 2022.
 
Contracte publice  
 
Compania Atlas Consulting & Proiect SRL a încheiat 100 contracte de achiziții publice în valoare totală de 17.267.140,59 lei.
 
La Constanța, potrivit Confidas.ro, Atlas Consulting & Proiect SRL s-a ocupat de elaborarea documentației tehnico-economică (SF, proiect tehnic pentru autorizarea lucrărilor, POE, PT și DE și altele) aferent obiectivului de investiții „Construire și dotare Spital municipal policlinic“, contractul fiind încheiat în octombrie 2021.
 
În decembrie 2021, Atlas Consulting & Proiect SRL a avut în grijă actualizarea studiului de fezabilitate - construire pavilion clinic pneumologie III, autoritatea contractantă fiind Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanta.
 
În august 2022, Atlas Consulting & Proiect SRL a prestat servicii de elaborare a documentatiei tehnice pentru realizarea investitiei „Ansamblul arhiva“, tot pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța.
 
Pentru anul 2021, Atlas Consulting & Proiect SRL, cu zece angajați, a declarat o cifră de afaceri de 2.529.019 lei, cheltuieli de 1.549.179 de lei și un profit net de 1.181.795 de lei.
 
Despre Geodata Solutions SRL
 
Potrivit Confidas.ro, Geodata Solutions SRL a încheiat patru contracte de achiziții publice în valoare totală de 433.714,77 lei, autoritățile contractante fiind Județul Neamț și Orasul Pucioasa.
 
Asociații Geodata Solutions SRL sunt, potrivit confidas, Victor – Alexandru Ciobotaru și Roxana Elena Predoiu. Pentru anul trecut, fără niciun angajați, Geodata Solutions SRL a declarat o cifră de afaceri de 0 lei, cheltuieli de 124 de lei și o pierdere de 68 lei.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
UAT Constanta, parte vătămată
Afacerist din București, acord de recunoaștere a vinovăției la DNA

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anăstase Caraiola, acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA Constanța! Condamnare

28 Mar 2024 560

Acord de recunoaștere a vinovăției la DNA în cazul spitalului municipal din Constanța! Când se va pronunța Curtea de Apel Constanța

11 Mar 2024 418

DNA, acord de recunoastere a vinovăției cu Laura Bobeș, fost șef al Serviciului Resurse Umane din Primăra Constanța! Tribunalul, în pronunțare (DOCUMENT

25 Feb 2024 4730

Ce au găsit procurorii DNA într-un coș de gunoi Viorela Mirabela Călin, fost consilier juridic superior în Primăria Constanța, acord cu procurorii DNA! Ședință importantă azi la Tribunalul Constanța (DOCUMENT)

19 Feb 2024 1471

Zi importantă pentru DNA Constanța! Este vizat dosarul Spitalului Municipal din Constanța (DOCUMENT)

14 Feb 2024 820

DNA a încheiat al doilea acord de recunoaștere a vinovăției cu Cristina Cabrancea, fost inspector școlar pentru învățământ primar din ISJ Constanța

18 Dec 2023 1117

Oficial! Iulia Cabrancea, fost inspector școlar din ISJ Constanța, acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA

18 Dec 2023 1109

Exclusiv! Mihai Lupu, președintele CJC, clasare de la DNA! Ermil Chelariu și Adrian Roșu, trimiși în judecată. Caraiola Anăstase a încheiat acord

14 Dec 2023 2230

Două angajate din cadrul Primăriei Constanța au încheiat acord de recunoaștere a vinovăției cu DNA

08 Dec 2023 12174

DNA, dosar penal în cazul Spitalului Municipal din Constanța! Totul s-ar putea decide azi (DOCUMENT)

15 Nov 2023 1410

DNA Constanța a retrimis la tribunal acordul cu Iulia Cristina Cabrancea, fost inspector școlar!

10 Nov 2023 1095

Primarul Constantin Smeu (PNL), condamnare după acordul de recunoaştere a vinovăţiei cu Parchetul European

31 Oct 2023 925

Faliboga Lucian Dorel, fost inspector școlar în ISJ Constanța, condamnat! A făcut acord cu Andrei Bodean, șeful DNA Constanța

11 Oct 2023 4204

Știri justiție Constanța Medic condamnat în Dosarul vaccinărilor false de la Mangalia. A făcut acord cu procurorii DNA

10 Oct 2023 912

Condamnare în Dosarul vaccinărilor false de la Mangalia! Suspecta a bătut palma cu procurorii DNA Suceava!

25 Sep 2023 1044