Avem rezultatul sondajului iniţiat de Primăria Constanţa privind investiţia din apropierea Porţii Mari a Cetăţii Tomisului! (document)

În luna ianuarie, Primăria Constanţa a lansat sondajul de opinie privind oportunitatea unei investiţii private în apropierea Porţii Mari a Cetăţii Tomisului. Timp de o lună, constănţenii au avut posibilitatea să răspundă la chestionar. Astăzi, suntem în măsură să vă prezentăm rezultatul acestui vot, mai ales în condiţiile în care pe ordinea de zi a şedinţei CLM din 28 februarie se regăseşte şi proiectul privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu construire imobil S+D+P+5-6E - locuire colectivă cu comerţ la D+P, str. Mircea cel Bătrân nr. 47A, investitor SC Black Waters SA (proiectul pe larg poarte fi consultat în secţiunea „Documente”).
 
Potrivit datelor oferite de Biroul de Presă al municipalităţii, sondajul s-a derulat în perioada 28.01.2019 - 8.02.2019. La sondaj au participat 1.724 de persoane. 70,1% (1.224 de voturi) dintre respondenţi au spus că nu sunt de acord cu o investiţie în apropierea Porţii Mari a Cetăţii Tomisului. Un procent de 0,4%(7 voturi) nu au ştiut cum să se poziţioneze în cadrul acestei consultări, în timp ce 29,5% (515 voturi) ar fi de acord cu această investiţie. Ca o concluzie, deşi au participat în număr relativ mic la sondaj, constănţenii s-au poziţionat împotriva ridicării unui bloc de locuinţe în vecinătatea monumentului istoric clasa A.


Promisiunea primarului Făgădău privind sondajul de opinie

 
Edilul-şef al municipiului Constanţa, Decebal Fădăgău, a promis că, în funcţie de răspunsul constănţenilor, le va cere consilierilor municipali din partidul pe care îl conduce la Constanţa (n.r. PSD) să voteze în cadrul şedinţei de CLM, în concordanţă cu ce vor oamenii. „În calitate de primar, voi introduce pe ordinea de zi acel proiect pentru că mă obligă legea, dar le voi cere consilierilor PSD să voteze în cadrul şedinţei de CLM în concordanţă cu ce vor oamenii”, a declarat Decebal Făgădău.
 
Dacă am traduce în fapte declaraţia primarului, acest lucru ar însemna că joi, 28 februarie, toţi aleşii PSD ar trebui să voteze împotriva proiectului „Plan Urbanistic de Detaliu construire imobil S+D+P+5-6E - locuire colectivă cu comerţ la D+P, str. Mircea cel Bătrân nr. 47A, investitor SC Black Waters SA”.
 
La rândul său, preşedintele PNL Constanţa, Bogdan Huţucă, a precizat că va solicita aleşilor locali liberali să se poziţioneze împotriva acestui proiect. Tot împotrivă va vota şi consilierul independent Andrei Popescu. „Voi vota împotriva acestui proiect”, a precizat acesta, pentru ZIUA de Constanţa.
 
Până la această oră, aleşii locali ai PMP nu şi-au făcut cunoscută opţiunea, preşedintele Claudiu Palaz afirmând că urma să se consulte cu cei trei consilieri.
 

Black Waters şi Ana Stăiculescu, iniţiatori ai proiectului

 
Vă reamintim că, în data de 25 iunie 2018, beneficiarul, Black Waters SRL, a demarat procedura informării şi consultării publicului asupra Planului Urbanistic de Detaliu - locuinţă colectivă S+D+P+5 etaje + 6 etaje, pe strada Mircea cel Bătrân nr. 47A. Beneficiarul a depus anunţul privind consultarea asupra propunerilor preliminare PUD înregistrat cu nr. 104865/25.06.2018, declaraţia de vecinătăţi nr. 104878/25.06.2018 şi fotografiile cu amplasarea panoului pe teren.
Documentaţia PUD s-a aflat în consultare în perioada (26.06.2018 - 20.07.2018), perioadă în care cetăţenii interesaţi au fost invitaţi să consulte documentaţia de urbanism disponibilă la sediul Primăriei municipiului Constanţa, Serviciul Strategii şi Planificare Urbană.
 
Pe parcursul derulării procedurii de informare şi consultare publică, au fost depuse solicitări, observaţii şi sesizări care vizau reglementările propuse, astfel: SNTGN Transgaz SA, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Asociaţia de Proprietari bloc MK2, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Constanţa, Ordinul Arhitecţilor din România, Filiala Dobrogea.

 
Ulterior dezbaterii, PUD-ul ar fi trebuit să intre în dezbaterea Consiliului Local Municipal. Proiectul de hotărâre cu privire la Planul Urbanistic de Detaliu - locuinţă colectivă S+D+P+5 etaje + 6 etaje a fost scos de pe ordinea de zi a CLM de două ori consecutiv.
Imobilul care face obiectul acestui PUD urmează să fie ridicat pe strada Mircea cel Bătrân nr. 47A. Iniţiatorul PUZ-ului este Black Waters SRL, iar terenul aparţine Anei Rodica Stăiculescu (moştenitoare a defunctei Verginia Brezeanu, conform contractului de vânzare-cumpărare cu încheiere de autentificare 1722/2006).


Proiectul a fost realizat de SC Design Unit / SC Desenatura Atelier de Proiectare SRL. Terenul, în suprafaţă de 296 mp, este situat în apropierea unor vestigii arheologice cercetate, consolidate şi valorificate muzeistic, datând din sec. III-VI p.Chr., epoca romană - poarta de nord-est a zidului de incintă al Cetăţii Tomis. Pentru terenul ce face obiectului prezentului memoriu a fost eliberat certificatul de urbanism nr. 2953 din 26.08.2015, emis de Primăria Constanţa. 

În luna iunie a acestui an, investitorul a reuşit să obţină de la Ministerul Culturii avizul favorabil nr. 247/U/2018. PUD-ul a fost însă desfiinţat de arhitectul-şef al municipiului Constanţa, Mihai Radu Vânturache, în cadrul Comisiei de Urbanism şi de amenajare a teritoriului.
Iată punctul de vedere al Comisiei de Urbanism şi de amenajare a teritoriului: „În cadrul Direcţiei de Urbanism s-a studiat solicitarea de emitere a avizului arhitectului-şef pentru Planul Urbanistic de Detaliu - locuinţă colectivă S+D+P+5 etaje + 6 etaje. Imobilul va fi ridicat pe strada Mircea cel Bătrân nr. 47A.
 
Concluzii:
Terenul studiat prin documentaţia de urbanism prezentată este situat în vecinătatea monumentului istoric Grupa A - Poarta principală a cetăţii Tomis - Poarta mare nord-est (la 0.87m);

Clădirea propusă este situată la 2 m de drumul de est şi la circa 3-5 m faţă de drumul de acces în Cetate şi se interpune între aceste două componente ale monumentului istoric; 

Totodată, construcţia propusă este amplasată la aproximativ 5 metri de blocul MK2, ceea ce duce la diminuarea semnificativă a vizibilităţii de pe faţadă de sud a blocului;

Realizarea investiţiei propuse nu răspunde interesului public de a proteja şi pune în valoarea monumentul istoric Poarta de nord-est (principală) a zidului de incintă al Cetăţii Tomis şi, mai mult decât atât , reduce posibilitatea conservării şi punerii în valoare a monumentului; 

Construcţia este prea masivă în raport cu dimensiunile terenului şi cu vecinătăţile, iar accesul auto este insuficient rezolvat;

Se recomandă întregirea terenului aferent monumentului istoric prin expropriere pentru cauză de utilitate publică ori schimb de teren pentru imobilele cuprinse în teritoriul delimitat de strada Mircea cel Bătrân, strada Dragoş Vodă, strada Mihail Kogălniceanu şi strada Virtuţii şi organizarea unui concurs de soluţii pentru conservarea şi punerea în valoare a monumentului istoric grupa A prin amenajarea unui parc arheologic cu gradene, zonă de spectacole şi spaţii verzi; 

Prin documentaţia prezentată se stabileşte retragerea faţă de aliniamentul terenului faţă de aleea pietonală (domeniu public) aflată în prelungirea străzii Virtuţii, ceea ce excedează prevederile art.32, alin.5 din Legea 350/2001;
În documentaţia de urbanism pe format hârtie (vezi secţiunea „documente”) sunt prezentate două memorii, care nu respectă conţinutul aprobat prin Ordinul MLPTL nr. 37/N/2000;

Deşi din punct de vedere legal documentaţia prezentată are toate avizele solicitate prin certificatul de urbanism, comisia consideră că nu este oportună avizarea favorabilă a planului de urbanism prezentat, întrucât nu respectă prevederile art.13, lit.d din Legea 350/2001: „Principalele obiective ale activităţii de urbanism sunt următoarele: protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural construit şi natural”, se arată în avizul negativ dat de Comisia de Urbanism şi amenajare a Teritoriului din care fac parte: arh. Mihai Isacov - preşedinte, arh. Ignis Nejla Duvagi, arh. Sorin Mihai Vatamaniuc, dr. Doina Păuleanu, arh. urb. Laura Smaranda Tudosie, arh. Veronica Pribeagu, arh. Radu Ştefan Cornescu, ing. Cornel Constantin Severin, arhitect-şef Mihai Radu Vânturache şi Costin Răsăuţeanu, viceprimar (n.r. acesta din urmă nu şi-a pus semnătura pe document).
 
Acest punct de vedere al Comisiei de Urbanism şi amenajare a teritoriului şi, cel mai important, avizul negativ al urbaniştilor sunt motivele care l-au determinat pe primarul Constanţei, Decebal Făgădău, să retragă de două ori de la votul consilierilor proiectul de hotărâre prin care investitorul vrea să-şi treacă PUD-ul.

Iată răspunsul ministrului Culturii, Daniel Breaz, interpelat fiind pe acest subiect de deputatul de Constanţa Robert Turcescu!  
1. Avizul nr. 247/U/2018 emis de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale este la faza de urbanism, ceea ce nu permite emiterea autorizaţiei de construcţie, aşa cum se afirmă. Pentru emiterea autorizaţiei de construire este nevoie de avizul MCIN la faze de execuţie lucrări DTAC sau PTh. În acest moment nu s-a cerut avizarea pentru niciuna dintre aceste faze. În ambele situaţii, avizul MCIN este un act preparator, decizia fiind a autorităţii publice locale.
 
2. Pe amplasamentul pe care se propune realizarea investiţiei, respectiv str. Mircea cel Bătrân nr. 47A, a fost realizată cercetarea arheologică preventivă şi, la propunerea Comisiei Naţionale de Arheologie, s-a făcut descărcarea de sarcină arheologică, astfel că amplasamentul nu mai are regimul de protecţie instituit, în baza OG 43/2000. art. 5, alin. 3. Zona este în vecinătatea unor vestigii arheologice legate de fortificaţia Cetăţii Tomis.
 
3. Comisia Naţională a Monumentelor Istorice, prin Secţiunea de Urbanism şi Zone Protejate, este forul cel mai calificat la nivel naţional să analizeze o asemenea documentaţie de urbanism şi relaţia sa cu vecinătatea fortificaţiei Cetăţii Tomis.
 
4) Conform Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, alin. II-1) art. 33 prevede: Avizele necesare pentru situaţiile prevăzute la aln. (I) lit.1-k ) se pot emite doar cu includerea propunerilor Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, respectiv a comisiilor zonale ale monumentelor istorice. Astfel, Secţiunea Urbanism şi Zone Protejate a CNN întrunită în şedinţa din data de 22.03.2018 a propus aviz favorabil pentru documentaţia în discuţie”.
 
Platformele civice „Verde Urban“ şi „Constantiana” propun că întreaga zonă să facă subiectul unui concurs internaţional de arhitectură şi peisagistică privind amenajarea întregului spaţiu dintre străzile Mircea cel Bătrân, Mihail Kogălniceanu, Dragoş Vodă şi bloc MK2, ulterior acestea putând fi supuse dezbaterii publice după o informare corectă şi eficientă a tuturor celor interesaţi.
 „Cu investiţii ce pot fi realizate din diverse fonduri europene sau alte granturi dedicate prezervărilor patrimoniale, Poarta Mare a Cetăţii Tomis ar putea fi ridicată 2 metri, consolidată, restaurată şi ar deveni un important punct de atracţie arheologică pentru oraş. Ar putea fi şi mai mult decât atât în cadrul unui spaţiu aerisit şi plin de verdeaţă în care turnul dinspre mare să se transforme chiar în punct de belvedere. Poterna - ieşirea secretă - destul de rar întâlnită la astfel de vestigii, pusă în valoare cum se cuvine, ar fi doar ea în sine o atracţie pentru turişti sau pentru copiii Constanţei”, susţin reprezentanţii celor două ONG-uri.
 
Nu în ultimul rând, consilierul local Mihaela Andrei a venit şi ea cu o propune adresată autorităţii locale. Acesta a înregistrat la secretariatul CLM Constanţa, pe 21 ianuarie a.c., un proiect de hotărâre privind necesitatea şi oportunitatea conservării şi punerii în valoare a monumentului istoric „Poarta Mare de intrare în Cetatea Tomisului”.
 
Potrivit expunerii de motive, alesul local propune: igienizarea locului, curăţarea acestuia de buruieni, conservarea, reîntregirea şi restaurarea elementelor drumului roman, realizarea unui sistem de protecţie a vestigiilor şi prin acoperirea acestuia cu sticlă, astfel încât acest loc să nu mai fie supus zilnic degradării umane şi naturale. Totodată, alesul local propune CLM ca proiectul să beneficieze de iluminat interior şi exterior, mobilier urban şi panouri informative, astfel încât toţi cetăţenii municipiului Constanţa şi turiştii aflaţi pe litoral să ştie că acolo există un monument de o valoare inestimabilă pentru istoria Constanţei.
 

Citeşte şi:

 

Propunerea societăţii civile Concurs internaţional de arhitectură pentru perimetrul străzilor Mircea cel Bătrân - Mihail Kogălniceanu - Dragoş Vodă


Cum explică Ministerul Culturii avizul pentru investiţia din apropierea porţii zidului de incintă al Cetăţii Tomis - „Decizia aparţine autorităţii publice locale!“ (documente)
 

Platformele civice „Verde Urban“ şi „Constantiana“ lansează o dezbatere în mediul online pe problema patrimoniului municipiului Constanţa

Ce va face primarul Decebal Făgădău cu votul dumneavoastră din cadrul sondajului privind oportunitatea investiţiei din apropierea Porţii Mari a Cetăţii Tomis?

 
Consilierul local Mihaela Andrei (PNL), proiect pentru punerea în valoare a monumentului istoric „Poarta Mare de intrare în Cetatea Tomisului“ (document)
 
Primăria Constanţa a lansat sondajul de opinie privind oportunitatea investiţiei din apropierea Porţii Mari a Cetăţii Tomis (documente)

Decizie istorică la Constanța „Se recomandă întregirea terenului aferent monumentului istoric prin expropriere (...) și punerea în valoare a Porții Mari a Cetății Tomis“! (documente)
 
Poarta Mare a Cetăţii Tomis Investitorul Black Waters SRL şi proprietarul terenului, Ana Rodica Stăiculescu, scrisoare deschisă către primarul Făgădău (document)
 
Bogdan Huţucă, interpelare către ministrul Culturii pentru protejarea monumentului Poarta Cetății Tomis. „Nu mai avizați distrugerea istoriei Constanței!“
 
Constănţeanul supărat Reprezentanţii Asociaţiei de Proprietari MK2 din Constanţa, revoltaţi de ideea unei investiţii lângă Poarta Mare a Cetăţii Tomis
 
Raportul de consultare a PUD-ului iniţiat de Black Waters SRL, publicat de municipalitate Bloc de şase etaje pe strada Mircea cel Bătrân, deasupra plajei Modern (galerie foto+document)
 
De la transport pe apă, la imobiliare Imobil de şase etaje, ridicat de Black Waters SA pe strada Mircea cel Bătrân (document)
 
Cât pe ce să se ridice un bloc peste Poarta Cetăţii Tomis, de lângă plaja Modern, ascunsă sub buruieni, peturi şi nepăsare (galerie foto)
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Societatea care intenționa să construiască lângă Poarta Mare a Cetăţii Tomis, la judecată cu CLM Constanța

18 Mar 2024 1057

Firme din Constanța. Decizii ale acţionarilor Black Waters. Intenționau să ridice un bloc lângă Poarta Mare a Cetății Tomis

01 Aug 2023 1204

UPDATE. Imobiliare Constanța Consilierii locali cu excepția celor de la PSD au votat respingerea investiției de lângă Poarta Mare a Cetăţii Tomis a celor de la Black Waters SA (DOCUMENT)

31 Jul 2023 1259

Știri din Constanța Investitorul Black Waters SA și proprietarul terenului de lângă Poarta Mare a Cetăţii Tomis au formulat plângeri la DNA! (DOCUMENTE)

30 Jul 2023 3146

Constănțeanul supărat Cazul de pe strada Mircea cel Bătrân, nr 47A. – „Primarul Chițac îi îndeamnă pe consilierii locali să voteze aprobarea respingerii PUD-ului pentru locuința colectivă cu spații comerciale“.

30 Jul 2023 10514

Stiri Constanța. Consiliul Local, obligat de instanță să ia o decizie în privința investiției de lângă Poarta Mare a Cetăţii Tomis a celor de la Black Waters SA (DOCUMENT)

25 Jul 2023 5019

Black Waters SA a închiriat un teren de la Primăria Ostrov. Cât plătește pe lună

30 Oct 2022 3545

Acționarii Black Waters SA au decis contractarea unui credit de investiții important în cadrul programului IMM Invest

06 Aug 2021 1725

Schimbare de sediu social. Firma din Constanța a asigurat serviciul de pilotaj în porturile de la malul mării

28 Jul 2021 2344

Zi importantă pentru serviciul de pilotaj maritim! Ce se va întâmpla azi la Administrația Porturilor Constanța

06 Jan 2021 3392

Pilotajul, încotro?! Florin Goidea, directorul APC - „Nu ne jucăm cu Portul Constanța! Situația care s-a perpetuat nu va mai putea continua“

05 Jan 2021 4020

Poarta Mare a Cetăţii Tomis, salvată de CLM! S-a deschis Cutia Pandorei! Primăria vrea să recupereze şi să pună în valoare toate siturile arheologice din Constanţa

01 Mar 2019 4959

Primăria Constanţa a lansat sondajul de opinie privind oportunitatea investiţiei din apropierea Porţii Mari a Cetăţii Tomis (documente)

25 Jan 2019 7567

Poarta Mare a Cetăţii Tomis Investitorul Black Waters SRL şi proprietarul terenului, Ana Rodica Stăiculescu, scrisoare deschisă către primarul Făgădău (document)

21 Nov 2018 5033

Decizie istorică la Constanța „Se recomandă întregirea terenului aferent monumentului istoric prin expropriere (...) și punerea în valoare a Porții Mari a Cetății Tomis“! (documente)

12 Nov 2018 7052