Avertisment pentru Primăria Constanţa de la Consiliul Concurenţei. Contractele pentru iluminatul festiv au crescut de la an la an. Jaf pe aceste contracte în 2017 şi 2018

Consiliul Concurenţei recomandă autorităţilor locale să compatibilizeze contractele pentru serviciul de iluminat public, din punctul de vedere al duratei, cu prevederile legislaţiei în domeniu, respectiv cu Legea nr. 51/2006, luând în considerare investiţiile pe care operatorul este obligat să le facă, potrivit unui comunicat al instituţiei, remis la începutului acestei săptămâni.
 
Aceasta este una dintre recomandările făcute de autoritatea de concurenţă în urma derulării anchetei sectoriale pe piaţa serviciilor publice de iluminat existente la nivelul municipiilor reşedinţă de judeţ din România. De asemenea, autoritatea de concurenţă recomandă autorităţilor publice locale să acorde o importanţă mai mare modalităţii de elaborare a documentaţiilor de atribuire şi alegerii criteriilor de participare, astfel încât să nu fie influenţat, incorect, rezultatul licitaţiilor.

În ceea ce priveşte iluminatul festiv în perioada analizată, sumele plătite de municipii au fluctuat destul de mult în ultimii ani: 24,6 milioane lei în 2016, 35,3 milioane lei în 2017 şi 31,6 milioane lei în 2018.
În cadrul analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că sumele alocate de fiecare municipiu pentru iluminatul festiv au fost destul de mari, chiar peste 50% din valoarea totală a contractelor anuale pentru serviciile de iluminat public.

Astfel, în anul 2016, pe primele locuri s-a situat municipiul Galaţi, cu 77% din suma totală anuală aferentă întregului serviciu de iluminat public în municipiu, adică 1,8 milioane lei, urmat de Buzău, cu 72% (946.000 lei), şi Vaslui, cu 60% (897.000 lei). În 2017, în clasamentul municipiilor care au alocat iluminatului festiv cele mai mari procente raportate la valoarea contractelor de iluminat public se află Constanţa şi Ploieşti, cu 87%, reprezentând 9 milioane lei, şi, respectiv, 1,5 milioane lei. În anul 2018, clasamentul este condus de Buzău, cu 88% din suma plătită anual pentru iluminat public (1,6 milioane lei), urmat de Constanţa, cu 87%, reprezentând 5,1 milioane lei.

În Bucureşti, iluminatul festiv a costat 5,1 milioane lei în 2017 şi 12,9 milioane lei în 2018, reprezentând 4,7% şi, respectiv, 18,6% din valoarea anuală a serviciilor de iluminat public.
 

Preţurile pentru iluminatul festiv au crescut în fiecare an

 
Reamintim că în 2015 contractul „Execuţia lucrărilor de racordare la reţeaua de iluminat public, inclusiv montarea şi demontarea unor produse constând în instalaţii de iluminat ornamental de sărbători, în municipiul Constanţa“ a fost atribuit societăţii Luxten Lighting Company SA, din Bucureşti. Valoarea contractului atribuit a fost de 1.341.848,46 de lei fără TVA.  
 

În 2016, iluminatul festiv în perioada sărbătorilor de iarnă a golit conturile municipalităţii cu aproape 4 milioane

 
Şi în 2016, Primăria municipiului Constanţa a organizat o procedură publică pentru atribuirea contractului „Iluminatul festiv pe perioada sărbătorilor de iarnă“. Valoarea estimată a fost iniţial de 3.927.750,9 lei, aşa cum reiese din anunţul nr. 170003/22.09.2016, iar obiectul contractului îl constituie închirierea sistemelor de iluminat festiv în perioada sezonului - „Iluminatul festiv pe perioada sărbătorilor de iarnă“.

Cât a cheltuit Primăria Constanţa în 2017 pentru iluminatul festiv pentru sărbătorile de iarnă

 
În 2017, Primăria Constanţa a alocat pentru iluminat festiv, ornamente, ghirlande luminoase, lucrări de cablare şi conexiuni electrice suma de 5.042.017 lei. După finalizarea licitaţiei, valoarea totală finală a contractului a fost de 4.800.000 de lei, criteriul de atribuire fiind cel mai bun raport calitate - preţ. Societatea Luxten a câştigat licitaţiile pentru loturile I, II şi III. În total, Luxten Lighting Company şi-a adăugat în vistierie aproximativ 1.066.000 de milioane de euro, din bugetul municipiului Constanţa.
Numai iluminatul festiv - lot III - pentru parcul Tăbăcărie, zona „Ţara Piticilor“ din Constanţa (Orăşelul Copiilor), operat în 2017 de SC Luxten Lighting Company SRL, a fost de 959.107 lei fără TVA.

 
Vă reamintim că, potrivit Registrului Comerţului, acţionarii Luxten Lighting Company SA sunt Olimpia Moica, Ionel Pepenică, Claudiu Nicolae Rădulescu şi Listă Persoane Fizice şi Juridice. Persoane împuternicite sunt Dumitru Sorescu, membru în directorat, Olimpia Moica, membru în consiliul de supraveghere şi vicepreşedinte, Claudiu Nicolae Rădulescu, membru în consiliul de supraveghere şi preşedinte al consiliului de supraveghere, Maria Monica Bucur, membru în directorat şi preşedinte al directoratului, Silvian Şerbănescu, vicepreşedinte al directoratului, şi Andrei Vlad Rădulescu, membru în consiliul de supraveghere. Obiectul de activitate al firmei vizează „lucrări de instalaţii electrice“.
 

1,3 milioane de euro a plătit municipalitatea pentru iluminat festiv şi în 2018

 

Primăria Constanţa a semnat în luna noiembrie 2018 contractele de furnizare privind achiziţia de produse pentru iluminat festiv. 5.719.858 de lei, undeva la 1,3 milioane de euro, a plătit municipalitatea către două firme pentru asigurarea iluminatului de sărbători în municipiul Constanţa, în „Ţara Piticilor“ - parcul Tăbăcărie şi în Piaţa Ovidiu, locul de desfăşurare a Revelionului 2019.

Euro-Audit Service şi-a adjudecat două loturi. Lot 3 - iluminat zona peninsulară, Piaţa Ovidiu (Revelion 2019) - 533.928,93 lei fără TVA şi Lot 1 - iluminat festiv al străzilor din municipiu - 1.198.719,45 lei fără TVA. Euro-Audit Service încasează din bugetul local 1.732.648 de lei fără TVA. Euro-Audit Service SRL are sediul social în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa.
 
Societatea, care are declaraţi 35 de angajaţi, mai are un punct de lucru şi în Bucureşti.
Cifra de afaceri a firmei este de 10.022.987 de lei, iar anul trecut, potrivit Registrului Comerţului, a înregistrat un profit de 541.230 de lei. Asociaţii firmei sunt Maria Gabriela Horga, membru PNL, care deţine 99,99% dintre acţiuni, şi Floarea Secară, cu 0,1%. Administratorul firmei este Alexandru Cârlig, soţul Mariei Horga şi fiul unuia dintre foştii şefi ai Poliţiei Judeţene.

Luxten Lighting Company şi-a adjudecat, la rândul său, celelalte două loturi: lotul 2 - iluminat tradiţional românesc al străzilor din municipiu - 2.103.733,36 lei şi lotul 4 - iluminat festiv în parcul Tăbăcărie, zona „Ţara Piticilor“ (Orăşelul Copiilor) - 970.221,54 fără TVA. Luxten Lighting Company a câştigat nu mai puţin 3.073.955 lei fără TVA din aceste contracte.

Despre Luxten Lighting Company SA


Potrivit Registrului Comerţului, acţionarii Luxten Lighting Company SA sunt Olimpia Moica, Ionel Pepenică, Claudiu Nicolae Rădulescu şi Listă Persoane Fizice şi Juridice. Persoane împuternicite sunt Dumitru Sorescu, membru în directorat, Olimpia Moica, membru în consiliul de supraveghere şi vicepreşedinte, Claudiu Nicolae Rădulescu, membru în consiliul de supraveghere şi preşedinte al consiliului de supraveghere, Maria Monica Bucur, membru în directorat şi preşedinte al directoratului, Silvian Şerbănescu, vicepreşedinte al directoratului, şi Andrei Vlad Rădulescu, membru în consiliul de supraveghere. Obiectul de activitate al firmei vizează „lucrări de instalaţii electrice“.

Citeşte şi:
 
Euro-Audit Service şi Luxten Lighting Company şi-au împărţit contractul iluminatului de sărbători - 1,3 milioane de euro (documente)

Şi anul acesta, ornamentele de Crăciun vor fi închiriate. Cât alocă Primăria Constanţa în acest scop

Iluminatul festiv în perioada sărbătorilor de iarnă goleşte conturile municipalităţii cu aproape 4 milioane de lei

Primăria caută electricieni pentru luminiţele de Crăciun Municipalitatea oferă peste un milion de lei pentru montarea instalaţiilor ornamentale (document)

Ghirlande şi în Poarta 6, şi în Viile Noi Constanţa, mai luminată, de Crăciun şi de Revelion (document)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Consiliul Concurenţei analizează preluarea grupului OTP din România de către Banca Transilvania

02 Apr 2024 433

Consiliul Concurenței Preluarea magazinelor Profi de către Mega Image, în analiză

26 Mar 2024 808

Consiliul concurenței analizează preluarea CEZ Vânzare SA de către Premier Energy PLC, Cipru

12 Feb 2024 557

Consiliul Concurenţei a amendat E-mag, Altex și Flanco! Au făcut o înțelegere anticoncurențială pe piața televizoarelor și a telefoanelor mobile

08 Feb 2024 1053

Studiu Consiliul Concurenței Modernizarea infrastructurii maritime, vitală pentru cele mai importante porturi româneşti din reţeaua TEN-T- Constanţa şi Galaţi

15 Jan 2024 734

Consiliul concurenței analizează preluarea First Bank de către Intesa Sanpaolo Bank

05 Jan 2024 605

Tranzacția prin care Keesing Media Group B.V. intenționează să preia Infopress Group S.A. și, indirect, IPG Technic SRL, autorizată de Consiliul Concurenței

18 Dec 2023 907

Consiliul Concurenței analizează barierele în calea digitalizării întreprinderilor mici și mijlocii

27 Nov 2023 556

Consiliul Concurenței a finalizat studiul privind procesul de autorizare a noilor capacități de producere a energiei din surse regenerabile

16 Nov 2023 657

Consiliul Concurenței, poziție oficială despre plafonarea plăților cash. „Cei care încalcă legea plătesc cash de obicei“

06 Nov 2023 1069

Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care grupul Carrefour va prelua hipermarketurile Cora

31 Oct 2023 1555

Averea și interesele lui George Șișcu, deputat de Tulcea (DOCUMENT)

22 Sep 2023 1453

Știri Constanța azi Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la Enel România SA. Printre operatorii de distribuție electrice se află și E-Distribuție Dobrogea

20 Sep 2023 1145

Consiliul Concurenței a finalizat inspecțiile inopinate în sectorul bancar!

11 Sep 2023 861

Consiliul Concurenței Gratuitatea racordării clienţilor casnici la reţelele de distribuţie a energiei electrice a generat beneficii

05 Sep 2023 689