Bărbat găsit mort într-un jeep, lângă 23 August Cu cine făcea afaceri Viorel Vălimăreanu (document)

Tragedie aproape de localitatea 23 August! Ieri dimineaţă, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea au fost chemaţi să lichideze un incendiu izbucnit la o maşina. Ajunşi la faţa locului, automobilul a fost găsit la ieşirea din comuna 23 August, pe drumul spre staţiunea Olimp. Surse apropiate anchetatorilor susţin că maşina îi aparţine lui Viorel Vălimăreanu, de circa 60 de ani, şeful Clubului 23 Cherhana. Mai mult decât atât, în maşină s-ar fi aflat chiar omul de afaceri mai sus precizat, însă până la închiderea ediţiei print anchetatorii nu stabiliseră identitatea celui decedat. În maşina afaceristului au fost găsite patru butelii. Anchetatorii nu exclud varianta unei sinucideri. În continuare, ZIUA de Constanţa îi prezintă pe partenerii de afaceri ai lui Viorel Vălimăreanu, unul dintre ei fiind directorul general adjunct al Administraţiei Canalelor Navigabile şi preşedintele unei organizaţii PNL Constanţa.
 
Conform datelor oficiale, Viorel Vălimăreanu este un afacerist cu state vechi. El deţine, împreună cu Luigi Cioranu, cu Dan Pelcinschi - director general adjunct al Administraţiei Canalelor Navigabile şi preşedinte al unei organizaţii PNL Constanţa, dar şi cu Constantin Chicheanu, cunoscut afacerist constănţean, firma Super Bonus L.V. SRL. Numele lui Viorel Vălimăreanu apare în SC No Trick SRL, firmă aflat în faliment, dar şi în Star Game Impex SRL, unitate radiată. Vălimăreanu mai apare în SC Esox International SRL, unitate cu sediul în hotelul Olimpus şi cu obiect de activitate „piscicultura”. Asociaţi în firmă îi găsim pe Luigi Cioranu, de 51 de ani, din Constanţa, (administrator) şi pe Viorel Vălimăreanu.

Firma deţine lacul de la 23 August în baza unui contract de concesiune încheiat la data de 6 decembrie 2000, perioada de valabilitate fiind de 49 de ani. În 2005, unitatea a avut o cifră de afaceri de 53.140 de lei şi cinci salariaţi. SC Super Bonus L.V. SRL are sediul pe strada Miron Costin şi obiect de activitate „restaurante”. Asociaţii sunt, după cum arătam şi mai sus, Luigi Cioranu (administrator), Viorel Valimăreanu, Dan Pelcinschi, de 54 de ani (administrator), din Constanţa, şi Constantin Chicheanu, tot de 54 de ani, din Constanţa. Conform datelor de bilanţ, în 2004 firma a avut o cifră de afaceri de 271.295 de lei şi 6 salariaţi. În 2003, firma a avut o cifră de afaceri de 3.199.420 de lei, având 19 salariaţi.

După cum arătam şi în ediţiile trecute, numele afaceristului constănţean Constantin Chicheanu a fost vehiculat în dosarul „Ţigareta”. Dan Pelcinschi nu apare doar în SC Super Bonus L.V. SRL. Conform propriilor consemnări făcute într-o declaraţie de interese, directorul general adjunct al Administraţiei Canalelor Navigabile şi preşedintele unei organizaţii PNL Constanţa este administratorul SC Diart Trade SRL. Menţionăm că atât declaraţia de avere, cât şi cea de interese, documente completate de Dan Pelcinschi, pot fi citite în ediţia online a cotidianului nostru.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Au îndoliat Constanţa. Ce a împins la sinucidere oameni de afaceri, scriitori şi sportivi cunoscuţi. Poveşti de viaţă tulburătoare. Cei mai mulţi au preferat funia (galerie foto)

16 Mar 2017 35805

Defunctul Viorel Vălimăreanu a fost asociat cu Constantin Chicheanu în firmă. Super Bonus LV, refuzată de Primăria Constanţa

24 Oct 2015 2957

Fiul defunctului Viorel Vălimăreanu a cesionat părţile sociale pe care tatăl său le deţinea în societatea Super Bonus LV SRL

26 Oct 2014 3005

La peste o lună de la deces Cine i-a luat locul lui Viorel Vălimăreanu în Cherhana Olimpus SRL

13 Aug 2014 2699

Nu-i deloc rău să fii manager la ACN! Dan Pelcinschi, proprietar de tablouri în valoare de sute de mii de euro (document)

17 Jul 2014 7431