Bătălie la Administraţia Canalelor Navigabile Directorul Portului Constanţa şi fostul director al ACN se luptă să-i ia locul lui Daniel Georgescu

Pricewaterhouse Coopers, consultantul Administraţiei Canalelor Navigabile (ACN), a selectat patru nume pentru funcţia de director general al companiei. Potrivit unor surse, este vorba despre Valentin Zeicu, fostul director al ACN, Dumitru Nancu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului Internaţional „Mihail Kogălniceanu“, Răzvan Filipescu, fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT), şi, mai mult sau mai puţin surprinzător, Valeriu Ionescu, directorul general al Portului Constanţa. Selectarea celor patru nu îl scoate însă din cărţi pe Daniel Georgescu, actualul director al companiei, astfel că, la momentul actual, pentru fotoliul de CEO (director general) al ACN se „duelează“ cinci persoane.
 
Daniel Georgescu a fost numit la conducerea ACN la scurt timp după debutul Guvernului Ponta. Georgescu este, de asemenea, consilier PSD în Consiliul Local Municipal Constanţa şi, recent, a pierdut un proces cu Agenţia Naţională de Integritate. Amintim, în acest sens, că, în 2013, ANI dădea publicităţii un comunicat de presă în care se preciza: „În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat faptul că Georgescu Daniel s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada exercitării mandatelor de consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului Constanța, judeţul Constanța, a încheiat cu Primăria municipiului Constanța, precum și cu alte instituții subordonate primăriei diverse contracte în valoare totală de 297.441 de lei (aproximativ 67.600 de euro), prin intermediul SC Expertissa Constanţa SRL (societate în cadrul căreia deține calitatea și funcția de asociat și administrator), încălcând, astfel, dispoziţiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei“. Expertissa Constanţa SRL este cunoscută ca una dintre firmele „de casă“ ale administraţiei publice locale şi judeţene atunci când vine vorba despre derularea unor contracte plătite din bani publici.
 
Răzvan Filipescu a demisionat, la jumătatea lunii septembrie a anului trecut, de la conducerea ANT, gest survenit la finalul unei perioade în care s-au vehiculat constant divergenţe de opinie între el şi Florin Jianu, fostul ministru pentru IMM şi Turism. Ulterior demisiei, s-a vorbit despre o posibilă numire a acestuia într-o funcţie de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, numire care nu s-a concretizat până astăzi. La momentul de faţă, Filipescu este director general adjunct al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.
 
Numele lui Valentin Zeicu, unul dintre pedeliştii (foşti) din garda veche, este strâns legat de ACN. A fost director al companiei în vremurile de glorie ale fostului PDL, numit la conducere de către fostul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu. În ultimii ani, Zeicu a fost extrem de discret din punct de vedere politic, nefiind văzut la niciunul dintre evenimentele fostului PDL, din 2012 şi până astăzi.
 
În ceea ce-l priveşte pe Dumitru Nancu, acesta a fost vicepreşedintele Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor pentru IMM-uri şi, de asemenea, director al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. În prezent, este preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului Internaţional „Mihail Kogălniceanu“ şi, totodată, de câteva luni, director general al RADIONAV. Înainte de a fi numit la RADIONAV, a ţintit şi conducerea Oil Terminal, pentru care fusese selectat.
 
Un nume a cărui selectare de către Pricewaterhouse Coopers poate părea surprinzătoare este cel al actualului director general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CN APMC), Valeriu Ionescu. Acesta se află la conducerea Portului Constanţa de la 1 septembrie 2013, după renunţarea, la cerere, la contractul de mandat al fostului director Lucian Băluţ. Surprinzătoare, pentru că Valeriu Ionescu nu a dat semne cum că ar vrea să renunţe la funcţia de conducere a Portului Constanţa, în pofida faptului că operatorii şi sindicaliştii portuari îi cer demiterea, în stradă, de mai bine de un an. Mai mult decât atât, aceştia au organizat un protest şi în faţa Ministerului Transporturilor, mişcare rămasă, şi ea, fără rezultat. Nu mai puţin important, protestatarii au adresat un memorandul referitor la scandalul-monstru din Portul Constanţa ministrului Transporturilor, Ioan Rus (PSD), preşedintelui Klaus Iohannis, dar şi premierului Victor Ponta. De la declanşarea scandalului, ministrul Rus nu a făcut nici măcar o declaraţie pe marginea acestui subiect şi nu a avut nicio luare de poziţie. Cumva, Valentin Ionescu pare un protejat al ministrului Transporturilor. Nu trebuie omis nici faptul că directorul general al Portului Constanţa a acţionat în instanţă administraţia Mazăre, pentru că aceasta a emis autorizaţia necesară derulării protestelor din faţa Gării Maritime, ceea ce, fără îndoială, reprezintă o sfidare la adresa primarului suspendat al Constanţei, Radu Mazăre, dar mai ales a PSD Constanţa, căci, să nu uităm, acest Valeriu Ionescu a fost numit la conducerea CN APMC cu susţinerea PSD.

Selectarea, de către consultantul ACN, a acestor nume nu reprezintă însă decât o etapă preliminară. CEO-ul companiei va fi desemnat atunci când Consiliul de Administraţie al ACN va semna contractul de mandat pentru unul dintre cei cinci menţionaţi.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Florin Goidea, numit director interimar al Administrației Canalelor Navigabile

08 Sep 2023 1464

Știri Constanța Daniel Georgescu și-a dat demisia din fruntea Administrației Canalelor Navigabile

07 Sep 2023 4303

Știri din Constanța Numiri în CA-ul Administrației Canalelor Navigabile! Ce indemnizație primesc?

16 Aug 2023 1696

Situația proiectelor finanțate prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, derulate de Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile S.A.

26 Apr 2023 894

UPDATE Conferință de presă la CN ACN. Printre subiectele de discuție, finanțarea proiectelor de îmbunătățire și modernizare a infrastructurii (FOTO+VIDEO)

26 Apr 2023 1386

CN ACN Constanța, undă verde de la Mediu pentru modernizarea frontului de așteptare Basarabi

16 Mar 2023 1287

#Dobrogea144 Daniel Georgescu, director general al CN ACN SA, mesaj de Ziua Dobrogei

15 Nov 2022 1588

Averea și interesele directorului CN Administrația Canalelor Navigabile, Daniel Georgescu (DOCUMENTE)

02 Sep 2022 2515

ZIUA LIVE Daniel Georgescu, șeful ACN, despre lucrările derulate pentru consolidarea malului surpat din localitatea Cumpăna (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Aug 2022 1624

ZIUA LIVE Daniel Georgescu, șeful ACN, consilier PSD- „Îmi doresc să fiu primarul Constanței și de mâine“ (VIDEO)

25 Aug 2022 2309

ZIUA LIVE. Daniel Georgescu a revenit în Consiliul Local Constanța. Ce planuri are pentru 2024?

24 Aug 2022 3005

Daniel Georgescu, șeful ACN intră în Consiliul Local Municipal Constanța

09 Jun 2022 3099

Au fost revocați doi administratori ai Companiei Naționale de Investiții

18 Feb 2021 1889

Directorul Administrației Canelelor Navigabile a demisionat din PSD. Soția acestuia este funcționar public în Consiliul Județean Constanța

20 Oct 2020 5034

Modificări în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Investiții. Cine a plecat și cine a venit

13 Mar 2020 1939