Campioana de la Constanţa Povestea Cătălinei Ponor, gimnasta care a depăşit-o pe Nadia Comăneci la numărul de medalii europene (galerie foto)

Campioană continentală pentru a cincea oară la bârnă (record absolut), Cătălina Ponor, sportivă a CS Farul Constanţa, iubeşte nespus gimnastica, astfel că şi la 29 de ani ea concurează la cel mai înalt nivel
 

Născută la Constanţa, pe 20 august 1987, Cătălina a început gimnastica la vârsta de patru ani şi zece zile, iar la 17 ani a devenit triplă campioană olimpică! Are cinci medalii la Jocurile Olimpice, 13 la Campionatele Europene şi cinci la cele mondiale. În 2004, după evoluţia de mare succes de la Atena, încununată de cele trei medalii olimpice de aur, i-a fost decernat titlul de cetăţean de onoare al municipiului Constanţa. Retrasă din activitate în 2007, a revenit la antrenamente şi în competiţii patru ani mai târziu şi iat-o şi acum, la aproape 30 de ani, tot în vârful ierarhiei, campioană europeană!
 
Cătălina Ponor a început gimnastica la CS Farul Constanţa, cu antrenorul Matei Stănei (care a pregătit-o mulţi ani), iar pe plan local au lucrat cu gimnasta şi Gabriela Dosoftei, şi Camelia Voinea. Ulterior, Cătălina a plecat la lotul naţional, cu care a cunoscut mari succese. La Jocurile Olimpice de la Atena, din 2004, a cucerit trei medalii de aur, la echipe, bârnă şi sol, iar la JO de la Londra, opt ani mai târziu, a luat argint la sol şi bronz la echipe. Cătălina nu a ratat podiumul nici la Campionatele Mondiale, unde a avut rezultatele: în 2003 (la Anaheim) - argint la echipe, bârnă şi sol; în 2005 (la Melbourne) - bronz la bârnă; în 2007 (la Stuttgart) - bronz la echipe. În afara antrenorilor de la lotul naţional, Cătălina s-a pregătit cu Matei Stănei şi pentru participarea la mai multe întreceri internaţionale de top, inclusiv acum, la Europenele din România.

Record de titluri europene la bârnă

Medalia de aur la bârnă obţinută, duminică, la Cluj, este a 13-a a Cătălinei la întrecerile continentale, gimnasta constănţeană devenind astfel cea mai medaliată gimnastă din România la Campionatele Europene, capitol la care a întrecut-o pe Nadia Comăneci, care, între 1975 şi 1979, a obţinut 12 medalii (nouă de aur, două de argint şi una de bronz)! Totodată, strălucitoarea distincţie de la Cluj a fost al 11-lea aur din cariera Cătălinei la Jocuri Olimpice şi Campionate Europene. Recolta continentală a super-campioanei constănţene este şi ea impresionantă (opt medalii de aur, două de argint şi trei de bronz): 2004 (Amsterdam) - aur la echipe, bârnă şi sol; 2005 (Debrecen) - aur la bârnă; 2006 (Volos) - aur la bârnă, argint la echipe, bronz la sol; 2012 (Bruxelles) - aur la echipe şi bârnă, argint la sol; 2016 (Berna) - bronz la bârnă şi sol; 2017 (Cluj) - aur la bârnă. În afara Cătălinei, nicio altă gimnastă de pe bătrânul continent n-a cucerit atâtea titluri europene, cinci, la bârnă!

A fost portdrapelul României la Rio

Marea sportivă a Constanţei a avut puterea să revină în gimnastică, după ce, iniţial, renunţase la activitatea competiţională. Prima dată, în 2012, reîntoarcerea sa, la vârsta de 25 de ani, a avut ca fericit rezultat obţinerea a cinci medalii (la Europene şi la Jocurile Olimpice). Anul trecut, la o vârstă când alte gimnaste din România s-au retras de mult din activitate şi au alte preocupări, Cătălina a arătat în continuare dragoste de sport, ambiţie şi foame de performanţă. A renunţat la o viaţă liniştită pentru a simţi din nou atmosfera de concurs şi uralele spectatorilor. După trei ani în care a stat departe de gimnastică, a revenit. Multe i s-au ridicat în cale, intervenţii chirurgicale, perioade de recuperare, însă nu a cedat. A strâns din dinţi şi a mers înainte. A urcat pe podium la Europene, iar la Jocurile Olimpice din Brazilia, a fost finalistă la bârnă. Performanţele sale, seriozitatea, dăruirea şi sacrificiu-i, în cel mai pur spirit olimpic, i-au fost răsplătite cu onoarea de a fi portdrapelul României la Rio.

Bârna şi solul, aparatele favorite

Cătălina Ponor a fost întotdeauna foarte bună la bârnă şi la sol, aparatele sale favorite. De-a lungul carierei, la sol a evoluat pe melodii precum „Bronx Machine“, „Gia“ (Despina Vandi), „Harem“, soundtrack-ul din „The Truman Show“, „Dark Angel“ (Edvin Marton), „Rise“ (Safri Duo) sau „Fever“. Pe 29 septembrie 2004, a devenit cetăţean de onoare al municipiului Constanţa, titlu pe care l-au primit şi Matei Stănei, dar şi antrenorii de la lotul naţional Octavian Belu şi Mariana Bitang. Absolventă a Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, deţinând şi un master în domeniu, Cătălinei îi place foarte mult să lucreze cu copiii şi a mărturisit că, într-o zi, vrea să fie antrenoare. După ce a încheiat studiile de masterat, ca să prindă oarecare experienţă, a activat în SUA, ca antrenoare, timp de şase luni, la Academia de gimnastică a fostei gimnaste Teodora Ungureanu.

Tatăl ei joacă rugby la Rechinii Constanţa

„Am muncit foarte mult pentru această medalie (n.r. aurul de la Cluj), pe care le-o dedic tuturor românilor şi în mod special părinţilor mei, care mi-au acordat toată susţinerea! Încă nu mă retrag din activitatea competiţională, drumul meu în gimnastică nu s-a încheiat“, a declarat Cătălina Ponor, duminică, după ce a coborât de pe cea mai înaltă treaptă a podiumului european.
 
Emoţiile de pe chipul ei s-au citit din plin şi în tribună, pe feţele părinţilor performerei, Carmen şi Florin Bărbăscu, ambii agitând, plini de fericire, tricolorul şi un banner pe care scria „Hai România! Hai Cătălina!“. În vârstă de 49 de ani, Florin Bărbăscu a făcut rugby de performanţă în tinereţe, începând acest sport la clubul Rulmentul Bârlad. La Constanţa a jucat la echipe precum ITC, Cleopatra, CS Năvodari, RC Farul (în Divizia A), iar de mai mulţi ani este component al echipei Rechinii Constanţa, cu care se pregăteşte şi participă la diferite turnee.

A refuzat oferta PSD Constanţa

În toamna anului trecut, organizaţia judeţeană PSD Constanţa i-a făcut Cătălinei propunerea de a candida la alegerile parlamentare din 2016 pe un loc eligibil pentru Camera Deputaţilor. Cătălina a refuzat însă, alegând să meargă pe drumul gimnasticii, unul care îi oferă, în continuare, satisfacţii, medalii şi aprecierea unei ţări întregi. Iar capătul acestui drum însă nu se vede, Cătălina simţind că poate să mai obţină medalii pentru Constanţa şi pentru România. Următorul prilej care i se oferă e Campionatul Mondial din Canada, care se va desfăşura în toamna acestui an, la Montreal.

Pasărea Phoenix, logo-ul sălii familiei

În Constanţa, Cătălina Ponor a deschis, în iarna acestui an, o sală de fitness, dar în care se practică şi alte sporturi, administrator fiind mama gimnastei. „E o sală de tip familial, unde atât copiii, cât şi adulţii îşi găsesc un loc. Avem pachete părinte - copil. Se practică fitness, dar şi aerobic, body-building sau karate, plus alte programe de întreţinere corporală. Copiii pot face şi gimnastică de iniţiere, având în acest sens câteva aparate pe măsura lor. Logo-ul sălii e pasărea Phoenix. Adică vii într-un fel şi renaşti, te regăseşti în alt fel după o activitate, pleci în alt fel. Am vrut un logo mai deosebit, plus că o simbolizează şi pe Cătălina“, a spus mama campioanei.

Vor să înfiinţeze o academie de gimnastică

Familia Cătălinei Ponor are în plan şi un proiect măreţ, o academie de gimnastică la Constanţa. „Vrem să facem ceva frumos pentru Constanţa, numai că, la momentul de faţă, financiar nu putem, doar dacă am fi ajutaţi din mai multe părţi, autorităţi locale sau sponsori. Vrem să înfiinţăm un complex de gimnastică, cu internat, la care să se pregătească şi băieţi, întrucât gimnastica masculină lipseşte la Constanţa. În acelaşi timp, prin acest proiect, vrem să ajutăm foarte mult şi copiii din orfelinate, băieţi şi fete, pe care să-i aducem la sală şi să le dăm o ocupaţie, ca să-şi găsească un drum în viaţă, altul decât cel actual. Este un proiect extrem de complex şi mi-aş dori din tot sufletul să se realizeze“, a mai precizat mama Cătălinei Ponor.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Stana Sandina

24 Apr, 2017 22:54

Fonduri europene pentru academia de gimnastica.

Articole asemanatoare

Constanța. Campioana Cătălina Ponor, mamă pentru a doua oară „Bine ai venit în această lume şi în familia noastră, micuţă rază de soare!“

13 Mar 2024 1635

Decizie definitivă a Curții de Apel Constanța Fosta gimnastă Cătălina Ponor a pierdut procesul cu SPIT și trebue să plătească impozitul pentru sala de fitness deținută în oraș

23 Feb 2024 1159

Veste bună a Cătălinei Ponor! Fosta gimnastă este însărcinată pentru a doua oară

27 Nov 2023 972

#Dobrogea145 Fosta mare gimnastă Cătălina Ponor, multiplă campioană olimpică, europeană și medaliată mondială, mesaj de Ziua Dobrogei

21 Nov 2023 1485

Florin Bărbăscu, tatăl vitreg al gimnastei Cătălina Ponor, condamnat definitiv!

30 Oct 2023 1420

Decor ca în filme. „Miresica noastră!“ Cununia religioasă pentru fosta gimnastă Cătălina Ponor, care și-a și botezat fiul (GALERIE FOTO)

09 Jul 2023 7701

Cătălina Ponor, marea campioană a Constanței, a devenit mămică. „Mica noastră stea“

30 Dec 2022 3666

Cătălina Ponor, marea campioană a Constanței, va deveni în curând mămică „Va fi cea mai strălucitoare medalie, a mea… A noastră!“

01 Dec 2022 2765

#Dobrogea144 Cătălina Ponor, multiplă campioană olimpică la gimnastică, mesaj de Ziua Dobrogei

16 Nov 2022 1541

Cătălina Ponor își serbează ziua de naștere. Acum două luni, marea sportivă s-a căsătorit. „De azi, până la final, mereu împreună!“

20 Aug 2022 4667

Marea sportivă constănțeană Cătălina Ponor s-a căsătorit cu Bogdan Jianu (GALERIE FOTO)

19 Jun 2022 2964

Ziua cea mai fericită Marea campioană Cătălina Ponor se căsătorește. „Ești inima și sufletul acestei familii!“ (GALERIE FOTO)

11 Jun 2022 10107

Cătălina Ponor, marea campioană a Constanței, va fi inclusă în International Gymnastics Hall of Fame

06 Apr 2022 2824

Doi polițiști locali din Constanța ar fi fost ultragiați de Florin Bărbăscu, tatăl vitreg al gimnastei Cătălina Ponor. Procesul, amânat

01 Feb 2022 5042

#Dobrogea143 Fosta mare gimnastă Cătălina Ponor, mesaj de Ziua Dobrogei

18 Nov 2021 1752