Cât încasează un medic primar de la ATI din martie Cătălin Grasa, managerul Spitalului Judeţean Constanţa, declaraţii privind salariile angajaţilor

De la 1 martie, medicii şi asistenţii beneficiază de mărirea salariilor, o decizie menită să stopeze exodul acestora în zona privată sau peste graniţă.
 
Dacă în alte zone din ţară şi în mai multe unităţi medicale din capitală angajaţii au protestat, fiind nemulţumiţi de tăierea sporurilor, în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa nu sunt probleme. Cel puţin asta susţine managerul unităţii medicale, dr. Cătălin Grasa.
 
„Din fericire, SCJU şi Spitalul TBC sunt singurele unităţi medicale din judeţ şi nu a fost o problemă să ne încadrăm în nivelul maxim al sporurilor acordate în sistemul sanitar şi de asistenţă socială, de 30% din suma salariilor de bază la nivelul ordonatorilor principali de credite, adică al Consiliului Judeţean. Noi am luat în calcul acest aspect şi când am făcut bugetul pentru anul acesta. Din ce ştiu, nu avem angajaţi cărora să le fi scăzut salariul. Săptămâna viitoare vom publica şi salariile nete ale angajaţilor, pentru fiecare post în parte, aferente lunii martie. Angajaţii spitalului şi-au încasat leafa pe 13 aprilie a.c.“, a precizat dr. Cătălin Grasa.
 
Vă reamintim că Guvernul a aprobat, în urmă cu o săptămână, regulamentul-cadru al sporurilor acordate angajaţilor din sistemul sanitar, care stabileşte procente diferenţiate în funcţie de specificul fiecărui loc de muncă, în condiţiile în care Legea 153/2017 prevede un nivel maxim al sporurilor acordate în sistemul sanitar şi de asistenţă socială la 30% din suma salariilor de bază la nivelul ordonatorilor principali de credite. Ca urmare a deciziei Guvernului, acest nivel poate ajunge şi până la 85%.
 
În alte judeţe şi în Bucureşti, măsura este contestată de sindicaliştii din sănătate, care spun că pragul de 30% pe ordonator principal de credite nu permite aplicarea unui regulament de sporuri echitabil pentru toate categoriile de salariaţi din sistem, fapt care va duce la dezbinarea echipei medicale, că prevederi ale Legii 153/2017 discriminează, în continuare, o parte importantă a lucrătorilor din sistemul sanitar (biologi, biochimişti, farmacişti, moaşe, infirmieri, personal TESA) şi de asistenţă socială, că Legea 153/2017 în forma publicată de Ministerul Sănătăţii aduce inclusiv pierderi de venituri pentru unii angajaţi din domeniu şi că singurul argument invocat de guvernanţi pentru blocarea solicitărilor SANITAS este lipsa resursei financiare.
 

Oare o să dispară şi şpaga?

 
De zeci de ani, pentru toate problemele din spitale s-a dat vina pe subfinanţarea sistemului. Chiar dacă salariile au crescut, nu există nicio garanţie că partea de servicii şi cea hotelieră din spitale nu va rămâne la fel. Managerul Grasa spune însă că noua lege a salarizării a fost gândită astfel încât să stimuleze performanţa şi calitatea actului medical, iar „de acum pretenţiile vor creşte“.
 
Ce vrea să spună mai exact managerul Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei“? „Acum nu mai există scuze pentru nimic. Programul trebuie respectat, iar calitatea actului medical trebuie să se îmbunătăţească. Voi transmite acest lucru la raportul de gardă şi apoi vom trece şi să verificăm dacă se întâmplă acest lucru“, a afirmat managerul SCJU. Despre „şpagă“ nici nu se pune problema, a conchis Grasa.
 

Un medic primar de la ATI încasează, din martie, 17.000 de lei

 
Potrivit noii grile de salarizare, un medic primar care acum câştigă 6.010 lei brut va avea un salariu de bază de 13.338 de lei, iar un medic specialist care acum are 4.675 de lei va primi un salariu de 10.563 de lei. La anatomie patologică şi medicină legală, un medic primar va avea o creştere salarială de la 9.481 de lei la 16.250 de lei, iar un autopsier debutant, care acum are un salariu de 2.600 de lei, va avea un salariu brut de 4.693 de lei. 
Un medic rezident anul I, care acum are un salariu brut de 2.769 de lei, va primi 5.700 de lei. Un medic rezident anul II, care acum are 3.089 de lei, va avea 6.100 de lei. Un medic rezident anul III va avea 6.700 de lei, de la 3.431, cât primeşte acum, iar un medic rezident an IV, al cărui salariu este acum de 3.524 de lei, va câştiga un salariu brut de 7.300 de lei. 

 
Salariile au crescut şi pentru personalul medical auxiliar. O infirmieră va avea salariul dublu - de la 1.725 de lei, cât câştigă în prezent, la 3.550 de lei, în timp ce un brancardier sau o spălătoreasă, care acum au un salariu brut de 1.700 de lei, vor avea 2.950 de lei. La medicină legală, o spălătoreasă va avea un salariu lunar brut de 3.835 de lei, faţă de 2.594 de lei, cât are acum.
 
Menţionăm că am încercat să solicităm un punct de vedere în legătură cu situaţia „roz“ din Spitalul Judeţean Constanţa, aşa cum ne-a fost înfăţişată de managerul Cătălin Grasa, şi de la conducerea Sanitas. Liderul sindicatului, Nicolae Manea, nu a putut fi însă contactat, fiind veşnic în şedinţe. Vom reveni cu punctul său de vedere atunci când va binevoi să răspundă la telefon.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tulcea Peste 80 de angajați ai combinatului de alumină, fără locuri de muncă

01 Apr 2024 700

A cerut eșalonarea contribuțiilor restante aferente lefurilor pentru 2023 Primarul Cristian Radu jonglează iar cu salariile angajaților din administrația locală de la Mangalia! (DOCUMENT)

26 Mar 2024 1012

Decizie de ultimă oră în dosarul dintre Carmen Răducu și ITM Constanța. Iată ce au decis magistrații constănțeni

22 Mar 2024 880

Vești bune pentru militari! Guvernul majorează salariile personalului din MApN

21 Mar 2024 5845

Declarații de avere Constanța Camelia Dumitrache, șef serviciu în Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, avere și interese (DOCUMENTE)

20 Mar 2024 696

Municipalitatea trebuie să achite dr. Halichidis, fostul manager SCBI Constanța, salariile restante! Răspunsul Judecătoriei la contestarea executării (MINUTA)

13 Mar 2024 1091

Averea și interesele Adelei Mihalcea, director economic la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (DOCUMENTE)

05 Mar 2024 830

Primarul Radu Cristian spune că jumătate dintre aceștia nu au ce căuta în administrație Angajații Primăriei Mangalia nu și-au primit salariile de aproape două săptămâni

25 Feb 2024 4695

Declarații de avere Teodora Pintilie, director general adjunct la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)

14 Feb 2024 850

Birourile permanente au decis veniturile angajaților senatorilor și deputaților Cât câștigă un consilier parlamentar?

07 Feb 2024 797

Una dintre cele mai mari bănci din România a fost pusă la vânzare. Iată care este aceasta

01 Feb 2024 1580

Dr. Laurențiu Bădescu, fostul manager SAJ Constanța, pierde definitiv procesul deschis Agenției Naționale de Integritate! (MINUTA)

01 Feb 2024 1396

Procurorii DNA Constanța, sesizați pentru banii de pensii, de la Liceul Dimitrie Cantemir, din Babadag! Curtea de Conturi estimează un prejudiciu de aproape 2,15 milioane de lei (DOCUMENT)

31 Jan 2024 1148

Decizie aprobată în ședința Guvernului! Ce salarii vor avea directorii din învățământul preuniversitar

18 Jan 2024 938

Raluca Turcan, anunț de ultim moment despre majorarea de salarii pe partea de muzee şi biblioteci

18 Jan 2024 1097