Rezultate finale. Ce sperau PSD şi PNL Constanţa Prognosticuri electorale vs. votul alegătorilor (document)



Nici acest scrutin electoral nu a fost unul lipsit de emoţii pentru principalii protagonişti ai scenei politice autohtone, PSD şi PNL. În pofida semnalelor primite din teren şi a sondajelor de opinie, surprizele au existat, ia în unele cazuri, au fost chiar de proporţie.
 
În următorii patru ani, soarta comunităţilor locale a fost decisă duminică, prin vot. Dacă în consiliile locale situaţia este incertă, având în vedere negocierile pe care partidele reprezentate le vor purta pentru a obţine majorităţi şi, implicit, funcţii de viceprimar, în privinţa edililor-şefi, totul a fost decis de către electorat.
 
Chiar în ziua alegerilor locale, liderii PSD Constanţa îşi făceau deja calculele. Mai mult, unii dintre ei aveau certitudini în privinţa mandatelor de primar pe care şi le vor trece în palmares.
 
Preşedintele PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, afirma, pentru ZIUA de Constanţa: „La nivel de judeţ, PNL va obţine mai mulţi primari faţă de acum patru ani, jumătate din primării, cel puţin“.
 
La alegerile din iunie 2008, PNL Constanţa câştiga următoarele localităţi: Istria (Ioan Herdean), Săcele (Ion Oprea), Corbu (Marian Gălbinaşu), Mihai Viteazu (Gheorghe Grameni), Techirghiol (Adrian Stan), Oltina (Gheorghe Chirciu), Comana (Ion Adam), Mereni (Gheorghe Chiriac), Limanu (Iustin Nicolae Urdea), Seimeni (Lucian Blaj) şi Medgidia (Marian Iordache). După scrutinul din iunie 2012, PNL Constanţa îşi adăuga în palmares alte 11 primării: Cernavodă (Gheorghe Hânsă), Cogealac (Gheorghe Alexa), Fântânele (Gheorghe Popescu), Nicolae Bălcescu (Viorel Bălan), Mihail Kogălniceanu (Ancuţa Daniela Belu), Valu lui Traian (Florin Mitroi), 23 August (Mugur Mitrana), Costineşti (Traian Cristea), Pecineaga (Lili Pîslaru), Băneasa (Ion Marin) şi Albeşti (Gheorghe Moldovan). Pe această listă poate fi adăugat şi municipiul Mangalia, unde Cristian Radu câştiga ca independent, dar susţinut de PNL. Aşadar, de două ori mai multe primării decât la alegerile din 2008.
 
Evident, PNL Constanţa spera ca, la scrutinul de duminică, 5 iunie 2016, aceste administraţii locale să le păstreze şi să adauge alte 13, dacă voiau să ia jumătate din primăriile judeţului. Sau… măcar să rămână cu cele „cucerite“ acum patru ani. PNL Constanţa a obţinut mandatele de primar în 28 de localităţi, are cinci oraşe, 22 de comune şi un municipiu. Spre nemulţumirea liberalilor, au existat localităţi unde mandatul de primar le-a scăpat printre degete, candidatul PNL pierzând la diferenţă de sub 100 de voturi în faţa altor contracandidaţi.

Certitudini social-democrate 

La rândul său, Cristinel Dragomir, secretarul executiv al PSD Constanţa, a avut mai mult „tupeu“ şi a nominalizat primăriile pe care candidaţii social-democraţi nu aveau cum să le piardă. Potrivit acestuia, 38 de primării aveau să îmbrace, în următorii patru ani, mantia roşie. Astfel, conform prognosticului dat de Dragomir, PSD urma să aibă edili-şefi în localităţile: Constanţa, Medgidia, Cernavodă, Hârşova (peste 50% dintre voturi ar fi ajuns la candidatul PSD), Murfatlar, Năvodari, Adamclisi, Agigea, Amzacea, Bărăganu, Cerchezu, Chirnogeni, Ciobanu, Ciocârlia, Cobadin, Crucea, Cumpăna, Deleni („la limită“, a zis Dragomir), Dobromir, Dumbrăveni, Gârliciu, Grădina, Horia, Independenţa, Istria, Limanu (50%), Lipniţa, Lumina, Mircea Vodă, Ostrov, Pantelimon, Rasova, Saligny, Siliştea, Topalu, Topraisar şi Vulturu.
 

Pentru celelalte localităţi din judeţ, secretarul executiv al PSD Constanţa, Cristinel Dragomir, a formulat un „NU“ categoric, cu excepţia oraşului Negru Vodă, unde în proporţie de 35% avea speranţă că l-ar putea cuceri.     

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cine sunt social-democrații măsurați în sondaje? PSD Constanța nu a luat încă nicio decizie în privința candidaților pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța!

13 Mar 2024 1268

Fostul senator Marian Vasiliev îi cere daune lui Constantin Nițe. Procesul, pe rolul Curții de Apel Constanța

18 Feb 2021 3082

Fostul viceprimar, Lumința Vlădescu a demisionat din funcția de președinte al PSD Medgidia

30 Sep 2020 3676

#alegerilocale2020Primarul PNL Dorina-Cicilia Șerbănescu schimbă în bine Casa lui Adam

22 Sep 2020 2896

#alegerilocale2020 Pariul lui Viorel Ionescu, candidat PNL, pentru un nou mandat de primar este aducerea gazelor și obținerea statutului de stațiune de interes local pentru Hârșova

15 Sep 2020 3515

#alegerilocale2020 Interviu cu Claudia Dobre, candidat PSD pentru CLM Constanța - „În 2016, s-a realizat un pas important în apropierea mediului universitar de administraţia locală“

14 Sep 2020 1680

Stradă cu stradă, schimbăm Constanța Stelian Ion, candidat USR-PLUS

03 Aug 2020 3428

Patru ani de la alegerile locale. Situație fără precedent. Din 21 iunie, România rămâne fără primari și președinți de CJ

10 Jun 2020 4350

Editorial Votul constănţenilor s-a schimbat! PSD nu mai trece de 20% în municipiul condus de Făgădău

16 Nov 2019 4893

Ce spune primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău despre contracandidații de la viitoarele alegeri locale

31 Jul 2018 3679

A trecut un an de la alegerile locale. Vă mai amintiţi rezultatul voturilor constănţenilor?

05 Jun 2017 2663

De ce au pierdut liberalii alegerile locale şi parlamentare în 2016?

05 Jan 2017 2618

Anunț AEP privind obligația partidelor politice de a restitui sumele necheltuite pentru alegerile locale

22 Dec 2016 2786

Constanţa – alegeri parlamentare 2016 Mircea Titus Dobre - „Așteptăm rezultatul final” (audio + video)

11 Dec 2016 3012

George Vişan - „Toate măsurile PSD sunt menite să inducă o dinamică de business mai ales în zona clasei de mijloc”

28 Nov 2016 6210