Cei patru pentru Universitatea OvidiusLupta pentru rectorat (Documente)

montaj.jpgScrutinul pentru alegerea noului rector al Universităţii Ovidius are loc astăzi. O nouă eră va începe pentru cea mai mare instituţie de învăţământ superior de la malul mării.

ZIUA de Constanţa vă prezintă candidaţii la funcţia de rector al Universităţii Ovidius. În ordine alfabetică, ei sunt: prof. univ. dr Marian Cojoc, prof. univ. dr. ing. Mamut Eden, prof. univ. dr. Dănuţ Tiberius Epure şi prof. univ. dr. Mihai Gîrţu. Pe www.ziuadeconstanta.ro puteţi vedea activitatea ştiinţifică şi CV-urile celor patru candidaţi, dar şi planurile pe care le au pentru Universitatea Ovidius.

Prof. univ. dr. Marian Cojoc

Ovidius1MarianCojoc2.jpgNăscut în 1960 în Petroşani, judeţul Constanţa, Cojoc a fost, până acum, prorector pentru probleme de învăţământ al universităţii, funcţie pe care o deţinea din martie 2008. Candidatul este profesor universitar titular la Facultatea de Istorie, Catedra de Istorie modernă şi contemporană, disciplinele „Istoria contemporană a României", „Istoriografia generală şi a României", confirmat prin Ordinul Ministrului Educaţiei şi Cercetării Nr. 3955 din 25 aprilie 2005. A absolvit Liceul de Ştiinţe ale Naturii „Mihai Eminescu" Constanţa, secţia Filologie - Istorie. A urmat studiile superioare la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie şi Filosofie, secţia Istorie - Filozofie. De-a lungul vremii, a avut o intensă activitate ştiinţifică, fiind autor, coautor, coordonator al mai multor cărţi, studii şi articole. Pe lista de propuneri pentru mandatul de rector se află continuarea măsurilor de implementare a Procesului Bologna prin realizarea unei curricule academice moderne în perioada 2012 - 2016 la toate cele trei cicluri ale învăţământului universitar, conform legislaţiei europene şi naţionale. Urmăreşte compatibilizarea tuturor programelor academice ale UOC cu cele naţionale şi europene şi aplicarea politicii Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului pentru învăţământul superior în general şi a celei promovate de Universitatea Ovidius în particular, de îmbinare a tradiţiei cu inovaţia educaţională.

Într-un interviu acordat cotidianului nostru, prof. univ. dr. Marian Cojoc a vorbit despre punctele sale forte, dar şi despre cele slabe. „Puncte forte: experienţa, echilibrul, tenacitatea, capacitatea de a recunoaşte greşelile. Puncte slabe: mi-aş permite o comparaţie extrasă din memoriile celebrului Constantin Argetoianu, acesta descriindu-l pe regele Ferdinand, despre care spune că avea o slăbiciune majoră, anume spunea prea multe oricui, uneori prea mult oricui. Altfel spus, în ce mă priveşte, punctul meu slab a fost, este şi din păcate va fi credinţa prea mare în oameni..., mai ales în cei cărora le-am făcut un bine".

Prof. univ. dr. ing Mamut Eden

Ovidius2Eden2.jpgNăscut pe 3 octombrie 1960 în satul Tătaru, comuna Comana, judeţul Constanţa, Eden este profesor universitar pentru disciplinele de Termodinamică Tehnică la Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă. De asemenea, ocupă funcţia de director al Centrului pentru Ştiinţe Inginereşti Avansate. A absolvit Universitatea Politehnică Bucureşti şi a urmat cursurile de masterat la Universitatea Dunărea de Jos Galaţi. De-a lungul anilor a colaborat, printre alţii, cu laboratorul de Energetică şi Mecanică Tehnică Aplicată, Universitatea Henry Poincarre din Nancy, Franţa, JRC - Institute Energy, Petten, Olanda, UNIDO România, Aristotle University of Thessaloniki, Argonne National Laboratory, Chicago, SUA, Istituto Mottoti, Napoli, Italia sau Institutul de Fizica Solidului, Academia Chineză, Hefei, China. Este doctor inginer în ramură de ştiinţe tehnice, specializarea mecanica tehnică şi vibraţii mecanice cu teza de doctorat „Contribuţii privind influenţa proceselor termomecanice asupra performanţelor elementelor antivibratile din cauciuc". Candidatul Mamut Eden şi-a prezentat, într-un interviu acordat ZIUA de Constanţa, atuurile şi defectele: „Încep cu punctele slabe, am o problemă de fond. Universitatea Ovidius se află într-o situaţie extrem de dificilă, cu o situaţie economică fragilă (peste 60% din buget reprezintă cheltuieli de salarii) şi într-un context economic sumbru. O persoană responsabilă nu poate veni în faţa colegilor spunând că va rezolva toate aceste probleme, prin relaţiile şi conexiunile sale, fără niciun efort din partea colegilor. Puncte tari: experienţa managerială solidă, cu activităţi de cercetare ştiinţifică şi educaţie la standarde internaţionale, ceea ce îmi va permite să ofer o direcţie durabilă de dezvoltare universităţii. Pe de altă parte, despre Eden Mamut în UOC veţi putea auzi poate că este o persoană rigidă, în anumite cazuri exagerat de exigentă sau alocând foarte puţin timp pentru a relaţiona cu colegii, dar nu veţi putea găsi o persoană credincioasă care să jure pe cartea sa spunând că Eden Mamut este corupt sau că a primit şpagă sau că a fost influenţat în actul de examinare. Ţin la demnitatea mea de cadru didactic şi în acelaşi timp consider că este fundamental să avem o conduită de integritate morală în tot ceea ce facem şi în primul rând în actul didactic".

Prof. univ. dr. Dănuţ Tiberius Epure

Ovidius3Epure2.jpgS-a născut pe 27 februarie 1971 în Constanţa şi ocupă funcţia de decan al facultăţii de Ştiinţe Economice. Este îndrumător în programe doctorale individuale la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi, la Facultatea de Ştiinţe Economice. În perioada 2008 - 2009 a fost prodecan - management universitar al universităţii pe care acum doreşte să o conducă din fotoliul de rector. Este profesor universitar din 2007, dar cariera sa didactică a început în 1995. De atunci, a trecut prin toate gradele didactice, de la preparator la asistent universitar, la lector şi conferenţiar. A absolvit master-ul în Administraţie şi Guvernare şi este doctor în Economie. Epure a fost elev al Liceului Teoretic „Mircea cel Bătrân". În CV-ul său, spune că are spirit de echipa, adaptare la medii multiculturale, simţ practic, putere de convingere, iniţiativă, calităţi de lider, este un bun negociator şi comunicativ. A participat la evenimente ştiinţifice naţionale şi internaţionale şi a fost numit Profesorul Anului 2009 de Asociaţia Facultăţilor de Economie din România, în semn de apreciere a contribuţiei deosebite la afirmarea învăţământului superior economic şi

cercetării ştiinţifice din ţara noastră. De asemenea, în cadrul Conferinţei Jubiliare „OMUL - o perpetuă provocare, Dimensiuni psihologice, pedagogice şi sociale", organizată în perioada 21-23 mai 2010 de Universitatea Ovidius, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, a primit Diploma Jubiliară pentru activitatea didactică şi ştiinţifică desfăşurată în slujba promovării spiritului academic.

Şi prof. univ. dr. Dănuţ Tiberius Epure şi-a prezentat pentru cotidianul nostru punctele tari, dar şi pe cele slabe. „Puncte tari: sunt un manager prin formaţia mea profesională. Sunt un om al cifrelor şi al realităţilor. Ştiu exact cum şi când trebuie să acţionez pentru a rezolva o situaţie nefavorabilă. De asemenea, sunt un om al echipei, evaluez ceea ce îmi spun cei din jur şi reuşesc, dincolo de divergenţe, să găsesc o soluţie comună. Puncte slabe: niciodată nu mă mulţumesc cu ceea ce obţin. Întotdeauna ţintesc mai sus. Acest lucru impune un efort permanent şi suplimentar din partea colaboratorilor mei."

Prof. univ. dr. Mihai Gîrţu

Ovidius4Gartu2.jpgAre o vastă experienţă profesională internaţională. Din mai 2009 este decan al facultăţii de Fizică, Chimie, Electronică şi Tehnologia Petrolului. În perioada 2004 - 2009 a fost prodecan al aceleiaşi facultăţi. A urmat un doctorat în activităţi de predare şi cercetare ştiinţifică la Department of Physics, The Ohio University, Columbus, SUA. Este absolvent al Universităţii Bucureşti şi coautor al unor numeroase publicaţii. Aşa cum a declarat în mai multe rânduri, Mihai Gîrţu vede Universitatea Ovidius pe viitor ca Universitatea Europeană a Mării Negre. Care-i sunt atuurile şi dezavantajele? „Puncte tari sunt legate de capacitatea de a asculta şi înţelege problemele colegilor şi de a căuta soluţii în sprijinul acestora, capacitatea de a rezolva conflicte prin mediere. Polarizarea care s-a remarcat în ultima perioadă va necesita o lungă perioadă pentru revenirea la normalitate, pentru a putea reclădi o încredere şi o colaborare între colegi. Puncte slabe: din fericire, rectorul nu este singur, lucrează într-o echipa care poate fi concepută în mod complementar. Fiind fizician, nu am experienţa pe care o are managerul unei firme private, am alături de mine în echipă un coleg care este atât un cadru didactic de excepţie, cât şi un antreprenor de succes, atât prin ceea ce a realizat în domeniul investiţiilor la bursă, cât şi în domeniul turismului. Astfel de oameni sunt o garanţie că şi din punct de vedere economic echipa este solida şi va asigura o dezvoltare antreprenorială sustenabilă a universităţii", a declarat pentru ZIUA de Constanţa candidatul la funcţia de rector al Universităţii Ovidius.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interviu online cu Erik Began, de la CSM Constanța „Atât antrenorii, cât și părinții mi-au spus să perseverez și să am încredere că voi reuși“

25 Mar 2024 1730

Fost director în Primăria Constanța, Emil Mereuță candidează pentru funcția de director executiv la DGASPC (DOCUMENT)

25 Mar 2024 1855

ZIUA LIVE Aurelia Lăpuşan - „Sunt convinsă că cel puțin femeile își vor da seama că au trecut și ele prin situații ca eroina mea“(VIDEO)

20 Mar 2024 766

Interviu online cu Sorin Mihai, inspector şcolar general „Cele două simulări organizate la nivelul județului Constanța au arătat că elevii sunt mai buni decât cei din țară“

11 Mar 2024 1443

Consiliul Județean Constanța organizează concurs pentru conducerea executivă a DGASPC. Până când se pot depune dosarele?

10 Mar 2024 3815

ZIUA LIVE Mariana Gâju (PSD) – „Nu sunt adepta compromisurilor pentru a promova. O femeie trebuie să se gândească la demnitatea ei”! (VIDEO)

08 Mar 2024 754

Primăria Nicolae Bălcescu, județul Constanța, scoate la concurs un post vacant. Detalii

07 Mar 2024 888

ZIUA LIVE Senatorul Septimiu Bourceanu (PNL) - „Într-un calendar destul de scurt, vom anunța candidatul la CJ Constanța”!

29 Feb 2024 873

ZIUA LIVE Septimiu Bourceanu (PNL Constanța) despre despre comasarea alegerilor europarlamentare cu localele (VIDEO)

29 Feb 2024 560

ZIUA LIVE Interviu cu Gabriel-Octavian Nicolae, președinte al Asociației Societatea Culturală „Magrin 1878”, despre proiecte și noutăți pentru pasionații de fotografie

27 Feb 2024 729

Directorul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia conduce Comisia de evaluare anuală a lui Aurel Mototolea, managerul MINAC (DOCUMENT)

25 Feb 2024 761

Când are loc și cine face parte din comisia de evaluare anuală a Leliei Rus Pîrvan, managerul Muzeului de Artă Constanţa? (DOCUMENT)

24 Feb 2024 1251

ZIUA LIVE Alegeri comasate. Cum va aborda Alianța Dreapta Unită alegerile din 9 iunie?

22 Feb 2024 1099

ZIUA LIVE Alegeri comasate. Cum va aborda Alianța Dreapta Unită alegerile din 9 iunie?

21 Feb 2024 946

Interviu online cu voleibalistul Eric Petcu, de la CSM Constanța „Inițial, a fost doar o joacă, iar în timp a devenit o pasiune“

15 Feb 2024 1663