Cele mai multe, în zona Portului Tomis Unde sunt situate terenurile din Dosarul Retrocedărilor care vor reveni Municipiului Constanţa

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României îşi vor motiva în perioada următoare decizia prin intermediul căreia au dictat 117 ani de închisoare în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, cauză în care DNA a calculat un prejudiciu de 114 milioane de euro. Prin decizia de condamnare a inculpaţilor, Curtea Supremă a dispus confiscarea contravalorii în lei, la cursul B.N.R. de la data punerii în executare, de la câţiva inculpaţi, a puţin peste trei milioane de euro şi a 873.000 de dolari.
 
Spre exemplu, de la Paraschiva Barbu statul trebuie să primească 817.248 euro şi 79.927 USD, de la Daniel Ene 210.000 euro şi 384.683 USD, de la Bogdan Gabriel Sandu 306.983 euro şi 408.410 USD, de la Valentin Ionescu 228.482 euro, de la Cristian Borcea 957.107 euro, de la Mihai Camboianu 207.357 euro, de la Georgică Giurgiucanu 143.695 euro iar de la Carmen Puşcaşi şi Marius Puşcaşi câte 104.268 de euro.
 
În prezentul dosar, Radu Mazăre, fostul primar a luat cea mai mare pedeapsă, respectiv 9 ani de închisoare.
 
117 ani de închisoare pentru un prejudiciu de 114 milioane de euro Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, judecata pas cu pas (documente)

 

Terenurile

 
În luna octombrie 2008, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au anunţat trimiterea în judecată a 37 de inculpaţi în legătură cu restituirea şi atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleza, fapte prin care a fost cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane de euro (dintre care 77,77 de milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro prejudiciu în dauna municipiului Constanţa).
 
Acum, Înalta Curte, printr-o decizie definitivă, a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor, în sensul revenirii a 80 de terenuri în domeniul public al statului sau, după caz, în domeniul public ori privat al Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul Constanţa.
 
Din numărul total, 21 de terenuri sunt situate în zona Portului Tomis, şapte în staţiunea Mamaia, alte şapte în zona străzii Bucovinei, două pe malul lacului Siutghiol şi unul în zona lacului Tăbăcărie.
 
În acest context, redăm integral lista terenurilor vizate de decizia Înaltei Curţi, cu menţiunea că Ministerul Finanţelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, şi Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Constanţa au fost însărcinaţi să întreprindă, în condiţiile legii civile, demersurile necesare pentru a intra în posesia bunurilor în privinţa cărora s-a restabilit situaţia anterioară:

 
- teren intravilan, în suprafaţă de 412,21 mp, situat în Constanţa, Zona Compozitorilor-Baba Novac;
- teren intravilan, în suprafaţă de 440,12 mp, lot 3, situat în Constanţa, Zona Hotel Metropol;

- teren intravilan, în suprafaţă de 441,74 mp, lot 6, situat în Constanţa, Zona Hotel Metropol;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 4.406,58 mp, situat în Staţiunea Mamaia, zona „Căpitănie - Vila Marina", pe malul Lacului Sutghiol;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 3.901,20 mp, situat în Staţiunea Mamaia, zona „Căpitănie - Vila Marina", pe malul Lacului Sutghiol;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 500 mp, situat în Constanţa, zona Ion Raţiu;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 500 mp, situat în Constanţa, zona Ion Raţiu;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 332,5 mp, situat în Constanţa, str. Mihai Eminescu;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 13.480 mp, situat în Constanţa, DN3A lot 1;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 200 mp, situat în Constanţa, Hotel Dobrogea-parcare;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 827,28 mp, situat în Constanţa, str. Traian - lângă locul de joacă;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 256,53 mp, situat în Constanţa, str. Griviţei;
- terenul intravilan, situat în Constanţa, str. Cumpenei cu Bd. IC Brătianu, cu excepţia suprafeţei de 1200 mp aparţinând Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR” S.A. - Sucursala Regionalei de Căi Ferate Constanţa, conform Sentinţei civile nr. 9620 din 24 septembrie 2014 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin decizia civila nr. 545 din 05 mai 2016 a Tribunalului Constanţa - Secţia I-a Civilă;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 145,95 mp, situat în Constanţa, Staţiunea Mamaia, lângă Ceainăria Japoneză;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 717,36 mp, situat în Constanţa, zona Spitalul Judeţean;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 938,21 mp, situat în Constanţa, zona Port Tomis, tronson 2, lot 3;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 507,72 mp, situat în Constanţa, zona Port Tomis, tronson 2, lot 2
- terenul intravilan, în suprafaţă de 6472,61 mp, situat în Constanţa, zona Port Tomis, tronson 6, lot 2;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 3651,19 mp, situat în Constanţa, zona Port Tomis, tronson 3, lot 3;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 1658,88 mp, situat în Constanţa, zona Port Tomis, tronson 2, lot 7;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 4413,32 mp, situat în Constanţa, zona Port Tomis, tronson 3, lot 1;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 2985,69 mp, situat în Constanţa, zona Port Tomis, tronson 4, lot 4;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 6920,98 mp, situat în Constanţa, zona Port Tomis, tronson 5, lot 6;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 5372,81 mp, situat în Constanţa, Zona Port Tomis, tronson 3, lot 5;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 1694,17 mp, situat în Constanţa, zona Port Tomis,
- terenul intravilan, în suprafaţă de 759,72 mp, situat în Constanţa, zona Port Tomis, tronson 3, lot 4;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 2255,67 mp, situat în Constanţa, zona Port Tomis, tronson 2, lot 8;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 1587 mp, situat în Constanţa, zona Port Tomis, tronson 2, lot 10;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 4224,39 mp, situat în Constanţa, zona Port Tomis, tronson 4, lot 1;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 1104,86 mp, situat în Constanţa, zona Port Tomis, tronson 3, lot 2;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 1182,92 mp, situat în Constanţa, zona Port Tomis, tronson 3 lot 6;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 500 mp, situat în Constanţa; lotizare PA5 - lot 13
- terenul intravilan, în suprafaţă de 135,65 mp, situat în Constanţa, zona M. Aureliu cu Karatzali;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 290 mp, situat în Constanţa, str. Revoluţiei cu Crângului;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 688,72 mp, situat în Constanţa, zona str. Bucovinei;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 350 mp, situat în Constanţa, str. Cişmelei lângă bloc ID;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 1890 mp, situat în Constanţa, Tomis III;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 478,79 mp, situat în Constanţa, Bucovinei, lot 2; terenul intravilan, în suprafaţă de 495,99 mp, situat în Constanţa, Bucovinei, lot 3;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 617,70 mp, situat în Constanţa, Bucovinei, lot 4; terenul intravilan, în suprafaţă de 551,04 mp, situat în Constanţa, Bucovinei, lot 5;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 496,66 mp, situat în Constanţa, Bucovinei, lot 6; terenul intravilan, în suprafaţă de 464,77 mp, situat în Constanţa, Bucovinei, lot 7;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 611,54, situat în Constanţa, zona Grădiniţa Tomis - SI;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 330,97 mp, situat în Constanţa, zona Grădiniţa Tomis-S2;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 2000 mp, situat în Constanţa, Restaurant Dorna; - terenul intravilan, în suprafaţă de 2426 mp, situat în Constanţa, zona Hotel Olt - S1;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 955 mp, situat în Constanţa, zona Hotel Olt-S2; - terenul intravilan, în suprafaţă de 250 mp, situat în Constanţa, zona Ovidiu - Victoria - Flora lot 3;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 250 mp, situat în Constanţa, zona Ovidiu - Victoria - Flora lot 5;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 490,52 mp, situat în Constanţa, zona Hotel Mercur - Minerva, lot 1;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 2219,13 mp, situat în Constanţa, zona Hotel Mercur - Minerva, lot 2;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 200 mp, situat în Constanţa, zona Hotel Tomis;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 12.129 mp, situat în Constanţa, zona Lac Tăbăcărie;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 30.951 mp, situat în Constanţa", Baza de producţie Electrică-zona Oierie;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 1703,90 mp, situat în Constanţa, Staţiunea Mamaia, zona terenuri de tenis - parcare;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 764,69 mp, situat în Constanţa, Piaţa Ovidiu;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 2356,88 mp, situat în Constanţa, zona Port Tomis, tronson 1, lot 1;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 1.371,80 mp, situat în Constanţa, zona Port Tomis, tronson 1, lot 3;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 1550,13 mp, situat în Constanţa, zona Port Tomis, tronson 1, lot 4;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 579,86 mp, situat în Constanţa, zona Port Tomis, tronson 1, lot 5;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 1000 mp, situat în Constanţa, B-dul Al. Lăpuşneanu - Intersecţie Bulevard;
- terenul în suprafaţă de 1956,35 mp, situat în Constanţa, Bd. I C Brătianu nr. 61 (Antrepriza de Drumuri şi Poduri),
- terenul intravilan, în suprafaţă de 320 mp, situat în Constanţa, zona Oficiu PTTR;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 1397,49 mp, situat în Constanţa, zona Port Tomis, tronson 2, lot 9;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 28.489,72 mp, situat în Mamaia Nord;
- teren intravilan, în suprafaţă de 267,15 mp, situat în Constanţa, Strada Spiru Haret colţ cu Cumpenei;
- teren intravilan, în suprafaţă de 1100,10 mp, situat Constanţa, Str. Spiru Haret nr. 2, zona Meconst;
- teren intravilan, în suprafaţă de 3566 mp, situat Constanţa, Staţiunea Mamaia, zona Hotel Rex;
- teren intravilan, în suprafaţă de 4.211,45 mp, situat în Constanţa, Staţiunea Mamaia, Staţie taxare, Sat Vacanţa,
- teren intravilan, în suprafaţă de 606 mp, situat în Constanţa, str. Caşin, intabulat în CF nr. 49939, cu nr. cadastral 193/3;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 2518,10 mp, situat în Constanţă, C4;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 2660,50 mp, situat în Constanţa, C3-lotuI 24;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 2308,81 mp, situat în Constanţa, C3-lotul 27;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 1960,65 mp, ituat în Constanţa, C3-lotul 30;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 2374,55 mp, situat în Constanţa, C3-lotul 31;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 1168,59 mp, situat în Constanţa, C1 - lotul 3;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 1532,93 mp, situat în Constanţa, C1-lotul 6;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 1267,23 mp, situat în Constanţa, CI-lotul 13;
- terenul intravilan, în suprafaţă de 1267,23 mp, situat în Constanţa, C1-lotul 14.
 
Cea mai mare pedeapsă a primit-o Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, respectiv nouă ani de închisoare. Daniela Ramona Dospinescu, fosta directoare a Direcţiei de Patrimoniu din cadrul Primăriei Constanţa, a luat şapte ani şi şase luni de închisoare. Asta în timp ce Constantin Racu, fost director al Direcţiei Administraţie Publică, din Constanţa, a luat şase ani şi zece luni de închisoare. Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, a fost condamnat la cinci ani de închisoare.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Apele Române revendică 500 mp în Faleză Nord, pe strada Ion Rațiu! Curtea de Apel, așteptată să modifice decizia Tribunalului

01 Nov 2023 1023

Înalta Curte explică de ce nu se pot recupera prejudiciile din Dosarul Retrocedărilor! (DOCUMENT)

27 Jul 2023 6587

Insolvența Habitat și Ambient SA, amânată pentru octombrie 2023

22 Jul 2023 1288

Proces pentru parcarea de lângă Gara Constanța, la Tribunal. Instanța a amânat dosarul

14 Jul 2023 1767

Retrocedarea momentului la Constanța! Cât din oraș vor primi urmașii marelui antreprenor Francisc Lescovar (MINUTA)

30 May 2023 13801

Holland Development Group a pierdut procesul pentru anularea HCL de recuperare a terenurilor din Dosarul Retrocedărilor (MINUTA)

23 May 2023 1580

Dosarul deschis la Constanța de descendenții prințului Cantacuzino, amânat de judecători

05 May 2023 1189

Dosarul Retrocedărilor – încurcătura imobiliară! Lupta pentru proprietăți! Compania Holland Development Group, proces contra Consiliului Local și Municipiului Constanța

29 Apr 2023 2483

Curtea Supremă, anunț important pentru Primarul Municipiului Constanța! La mijloc sunt sume impresionante

20 Apr 2023 10753

Avantech Cont trebuie să facă PUD dacă vrea să construiască un imobil de patru etaje în Tomis Nord

08 Jan 2023 1373

Urmașii unui fost ministru al Industriilor din perioada interbelică, procese la Constanța pentru moștenirea răpită de regimul comunist

06 Oct 2022 1334

„Cuantum inexplicabil de mic“ pentru despăgubiri pe retrocedări din Constanța Veche! Ce a făcut Tribunalul

01 Aug 2022 2016

Legături cu o retrocedare de răsunet din Constanța! Omul de afaceri Horia Simu și fostul deputat UDMR Marko Attila Gabor, achitați definitiv

21 Jul 2022 1676

Sume impresionante Decizia care l-ar putea face pe Mazăre să plătească pentru Retrocedările din Constanța! Avem motivarea

19 Jul 2022 4473

Tribunalul București, undă verde pentru începerea judecății într-un dosar DNA. Este vizat un teren din Constanța

11 Jun 2022 1278