Centenar la Constanța. Străzi, școli, muzee. Ce ne aduce aminte de însemnătatea Marii Uniri din 1918

100 de ani de la Marea Unire, pe lângă statuile inaugurate una după alta în toată țara, simbolizează, în mod special, personalitățile care au contribuit direct sau indirect la înfăptuirea ei. Dacă facem un arc peste timp, vedem o casă regală în fruntea României, politicieni care puneau patriotismul înaintea orgoliului și artiști - scriitori, poeți, pictori, sculptori etc. - care își dedicau creația către patrie.
 
România de acum 100 de ani este vizibilă în prezent prin acești oameni care au dat nume de școli, străzi, muzee, monumente. Municipiul Constanța are aceste amintiri peste tot. Că vorbim de strada Iuliu Maniu, de bulevardul I.C. Brătianu sau de Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I“, toate acestea ne reamintesc de ceea ce a fost, în urmă cu un secol, o Românie unită.
 
Mari personalități au dat numele arterelor orașelor din România. Municipiul Constanța este strâns legat de evenimentul Marii Uniri. Numele bulevardului 1 Decembrie 1918 face o trimitere directă la evenimentul care a dus la reîntregirea teritoriului românesc. Bulevardul I.C. Brătianu a primit această denumire după numele tatălui lui Ion I.C. Brătianu, care a jucat un rol important în Unirea din 1918, la fel de mult cât înseamnă și bulevardul Ferdinand din Constanța pentru monarhiști. De asemenea, un muzeu îi poartă numele - Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I“.
 
Regina Maria a dat numele unui liceu de arte din Constanța. O personalitate care a avut un impact major asupra sculpturii românești este Constantin Brâncuși, o stradă din Constanța purtându-i numele. Toate creațiile sale le-a realizat cu pasiune pentru țară. O altă figură a Anului Centenar a fost și Peneș Curcanul, cu numele real Constantin Țurcanu, Constanța atribuind unei străzi numele său. Lumea nu ar mai fi aceeași fără cercetările științifice ale lui Ioan Cantacuzino, care a trăit Unirea din 1918, în prezent o stradă din municipiu purtându-i numele. Același lucru putem spune și de dr. Victor Babeș sau de Emil Racoviță. Generalul Eremia Grigorescu, decedat în 1919, a fost un om de bază în luptele de la Oituz sau Mărăsești, iar azi o stradă îi poartă numele.
 
George Coșbuc a murit cu câteva luni înainte de Marea Unire, dar este unul dintre poeții naționali de seamă. În 1918, George Enescu dirija la Iași, dar a făcut un lucru măreț în acel an: a susținut trei concerte în Chișinău, în 24, 25 și 28 martie 1918, insuflând spiritul patriotic și după un secol.
 
O altă personalitate de maximă importanță pentru România, dar mai ales pentru Dobrogea, este Ioan N. Roman, căruia i-am dedicat o stradă, o unitate școlară, o bibliotecă, o statuie și tot respectul nostru. Alături de prof. Constantin Brătescu, se află la originea fondării „Societății culturale dobrogene“, ce își propunea studiul trecutului și prezentului Dobrogei, răspândirea în cercuri largi a acestor cunoștințe, precum și fondarea unui muzeu regional, înființarea de biblioteci și reviste culturale.
 
Ion Gheorghe Duca a fost un politician de seamă, care a asistat la Marea Unire, dar a fost asasinat în 1933. Scriitorul și jurnalistul Ioan Slavici, care a făcut închisoare din pricina patriotismului, are dedicată o stradă în municipiul Constanța. Krikor Zambaccian a colecționat artă pentru români, donând-o cu tot cu muzeu, către dăinuirea veșnică a operelor de interes național.
 
Anul 1918 a fost unul greu și pentru Liviu Rebreanu. Între 12 și 13 mai 1917, fratele său Emil Rebreanu, ofițer în armata austro-ungară, este acuzat de dezertare și spionaj, fiind condamnat la moarte (ecouri în lumea romanului Pădurea spânzuraților). În primăvara anului 1918 a fost arestat și anchetat de autoritățile de ocupație, dar Liviu a reușit în cele din urmă să fugă. În luna mai, ajutat de socialiști, a trecut în Moldova și a locuit o vreme la Iași. În luna noiembrie a revenit în București. În vacanța din vara anului 1918 a călătorit cu soția în Transilvania, Rebreanu documentându-se atent în legătură cu sfârșitul tragic al lui Emil. Reîntors la București, prozatorul a încercat să scrie la „Pădurea spânzuraților“, fără să reușească să finalizeze romanul.
 
La Marea Adunare de la 1 decembrie 1918 a fost și Lucian Blaga, care a mărturisit următoarele: „Era o dimineață rece, de iarnă. Pe o parte a șoselei se duceau spre Alba Iulia, scârțâind prin făgașele zăpezii, căruțele românești. Buchete de chiote și bucurie, alcătuind un singur tir, iar pe cealaltă parte se retrăgea în aceeași direcție, armata germană ce venea din România, tun după tun, ca niște pumni strânși ai tăcerii. La Alba Iulia, nu mi-am putut face loc în sala Adunării. Aveam în schimb avantajul de a putea colinda din loc în loc, toată ziua, pe câmpul unde se aduna poporul. Era o roire de necrezut. Pe câmp se înălțau, ici-colo, tribunele de unde oratorii vorbeau nației. Pe vremea aceea nu erau microfoane, încât oratorii, cu glas prea mic pentru atâta lume, treceau de la o tribună la alta. În ziua aceea am cunoscut ce înseamnă entuziasmul național, sincer, spontan, irezistibil, organic, masiv, al oratorilor de la tribună”. Astăzi, un liceu și o stradă îi poartă numele.
 
Nicolae Iorga a consolidat conștiința națională, înainte de Primul Război Mondial, pregătindu-i pe români pentru marea jertfă din timpul acestuia, jertfă care a făcut posibilă Unirea din 1918.
 
În vara anului 1918, Nicolae Titulescu împreună cu alte personalități române (Take Ionescu, Octavian Goga, Traian Vuia, Constantin Mille) înființează la Paris Comitetul Național Român, cu scopul de a propaga în opinia publică internațională dreptul poporului român la unitatea națională, comitet recunoscut oficial de guvernele puterilor aliate ca organ plenipotențiar al națiunii române. Toți au câte o stradă în municipiu. Nicolae Tonitza a fost un pictor care a suferit enorm pentru țară. Astăzi, o stradă din Constanța îi poartă numele.
 
Constănțenii au la orice colț un strop de istorie, pentru a nu uita identitatea națională și jertfa depusă de oamenii care în urmă cu un secol au crezut în România.