Cine vine, cine pleaca din deconcentrate

deschidere.jpgConducerile de la DGFP, DSJ şi ITM Constanţa au intrat în perioada de 30 de zile de preaviz # Alţi directori îşi aşteaptă „sentinţa"

În ultimele 48 de ore, faxurile serviciilor deconcentrate din întreaga ţară s-au înroşit. Punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 37, aprobată, recent, de Cabinetul Boc, a dus la emiterea a sute de decizii de demitere, unele vizând directorii şi directorii adjuncţi din deconcentratele constănţene.

La nivelul judeţului Constanţa, unii directori executivi şi adjuncţii lor au primit deja decizia prin care li se întrerupe relaţia contractuală. În următoarele 30 de zile, aceştia vor fi, potrivit Codului Muncii, în preaviz, perioadă în care se vor desfăşura şi concursurile pentru desemnarea noilor şefi. La expirarea termenului, serviciile publice deconcentrate vor fi conduse de un director coordonator, ajutat de unul sau mai mulţi adjuncţi. Ei vor fi numiţi prin act administrativ al ordonatorului principal de credite în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea căruia funcţionează serviciul.

Dacă în unele cazuri această ordonanţă a venit în sprijinul reprezentanţilor coaliţiei de guvernare, în sensul eliberării posturilor râvnite de social-democraţi sau de democrat-liberali, în altele s-a ajuns în situaţia de a fi demişi oameni ce tocmai fuseseră numiţi, la propunerea PSD sau PD-L, la conducerea unor instituţii.

Indiferent de situaţia în care se regăsesc, cei demişi au varianta de a opta pentru funcţiile vacante afişate pe site-urile ministerelor sau agenţiilor în subordinea cărora sunt instituţiile pe care, până de curând, le-au coordonat.

Temporar, revine la prima „dragoste"

Directorul executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa, Bogdan Huţucă, a „ratat" un drum până în Capitală, pentru a fi informat că a rămas fără funcţie. „Nu am fost chemat pentru că am primit prin fax decizia", ne-a declarat Huţucă. Actul oficial îl înştiinţa: „În 30 de zile veţi fi eliberat din funcţia de director executiv şi aveţi posibilitatea de a opta pentru o funcţie vacantă din cele afişate pe site-ul Agenţiei". Aşadar, deşi s-a numărat printre directorii pe care PSD Constanţa a dorit să-i menţină, OUG nr. 37/2009 l-a adus pe Bogdan Huţucă în ipostaza de a fi în preaviz. Sigur pe el, proaspătul director demis a subliniat că nu are de ce să dispere, având destule variante. „Voi opta, întâi, pentru şefia Administraţiei Judeţene Financiare, post pe care l-am ocupat înainte de a fi vicepreşedinte al ANAF", ne-a declarat Huţucă. Odată asigurat un loc de muncă, acesta este decis să-şi depună candidatura şi toată documentaţia necesară pentru a participa la concursul pentru obţinerea postului de director coordonator al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa. „Dacă mă vor considera că sunt apt, voi fi numit. Totodată, voi fi suspendat din funcţia pentru care am optat pe perioada contractului de management pe care-l voi semna", a conchis Bogdan Huţucă.

itm_tiberiu_plesu_marian_becheanu2.jpgTrei „lovituri" simultane

La ora actuală, activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă este coordonată de o conducere aflată în preaviz. Directorul Eugen Bola şi adjuncţii săi - Marian Becheanu şi Tiberiu Pleşu - au fost deja puşi în temă. „Joi, după programul de lucru, a venit tiptil-tiptil pe fax decizia de demitere. Eu am aflat a doua zi", ne-a declarat ex-şeful ITM Constanţa, Eugen Bola. De profesie avocat, acesta nu exasperează, cu atât mai mult cu cât, sub o forma sau alta, se aştepta să fie înlăturat. „Nu mă simt foarte apăsat, chiar dacă nu avem funcţii vacante. Rămâne să mă edific asupra situaţiei. S-ar putea să fac cerere să revin în Baroul de avocaţi sau, e posibil, să depun un proiect de management şi să concurez pentru postul de director coordonator al ITM Constanţa. Prefer să menţin suspansul", a afirmat Eugen Bola.

În aşteptarea notificării

Învestită în funcţia de director executiv al Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială în urmă cu 16 zile, Valentina Munteanu ne-a confirmat că aşteaptă apariţia deciziei de demitere ca urmare a intrării în vigoare a OUG nr. 37/2009. Propusă şi numită ca urmare a intervenţiei conducerii PSD Constanţa, Munteanu este decisă să-şi vadă în continuare de treabă. „În perioada preavizului voi face proiectul de management şi voi susţine concursul pentru ocuparea postului de director coordonator al DMPS Constanţa. ...Până atunci îmi voi continua activitatea, cu atât mai mult cu cât nu există un director adjunct şi, chiar dacă ar fi fost, ar fi ajuns în aceeaşi situaţie", a adăugat Valentina Munteanu.

După patru ani de aşteptare şi cu un ordin de numire emis în 25 martie, Ion Bogdan - directorul Direcţiei Silvice Constanţa - se aşteaptă şi el să primească notificarea privind desfiinţarea funcţiei pe care o recăpătase. În aceeaşi situaţie se află şi directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Constanţa, Boris Parpală. „Salvarea" lor temporară pare a fi absenţa din ţară a ministrului de resort, Ilie Sârbu. „De luni mă aştept să se întâmple, pentru că trebuie să se întoarcă ministrul Sârbu de la Bruxelles", ne-a declarat Ion Bogdan.

Chiar dacă nu a intrat, încă, în preaviz, directorul Direcţiei pentru Tineret, liberalul Claudiu Teliceanu, spune: „Sunt capabil să primesc orice solicitare". „În cadrul instituţiei nu este o funcţie vacantă pe care să o agreez. Oricum, viaţa mea nu a început aici şi nici nu e posibil să se meargă pe celebra replică „dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau"... aşa că voi vedea ce voi face... e posibil să merg în mediul privat", a declarat Claudiu Teliceanu.

Beneş s-a pensionat

Contactat telefonic, Oscar Beneş, directorul Casei Judeţene de Pensii Constanţa, a declarat, ieri, că nu i-a ajuns preavizul. Cu toate acestea, fostul colonel, avansat de preşedintele României la gradul de general de brigadă în retragere, pare să nu fie afectat de noua ordonanţă a guvernului lui Boc. Cu ceva vreme în urmă, el a făcut cerere de pensionare şi din surse din cadrul Casei de Pensii, am aflat că i-a şi ajuns decizia. Locul urmează să-i fie luat de Cristina Samoilă, propunerea partidului democrat-liberal.

Mergeani încotro?!

Nici la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Constanţa preavizul nu sosise, dar directorii fuseseră înştiinţaţi că vor fi demişi printr-o videoconferinţă. Aurel Şuşman, proaspăt numit şef al APIA Constanţa, prin decizia nr. 461 din 2.04.2009, are termen 32 de zile să-şi pregătească un proiect de management care să dea pe spate comisia care-l va evalua. Directorul spune că oricum fusese numit pe funcţie temporar şi ar fi trebuit să susţină un concurs. Spre deosebite de Şuşman, Dumitru Mergeani, director adjunct al agenţiei, are de ales între a pleca definitiv din instituţie sau a alege o funcţie inferioară celei deţinute până acum. „Aştept să vină acel document, şi după aceea voi avea probabil o soluţie. Deocamdată stau aici şi-mi fac treaba", a spus Mergeani.

La marele fix, pentru DSP

Elena Frîncu, director executiv al Direcţiei de Sport Judeţene din 2003, a primit, ieri, preavizul. Cu o experienţă de 13 ani în echipa de conducere a instituţiei, Frîncu nu are cum să-şi facă griji că nu va trece cu brio de comisie. În schimb, şefa Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa nu ştia dacă documentul sosise sau nu la sediul instituţiei, dat fiind faptul că era plecată pe teren. Cu toate acestea, dr. Camelia Ciobotaru a declarat că se va conforma, iar ordonanţa o va ajuta să se „reorganizeze". Directoarea DSP a vrut să conducă instituţia cu propria echipă, dar nu a reuşit să-şi ducă planul la bun sfârşit pentru că cele două directoare adjuncte ale instituţiei au refuzat să-şi dea demisia. Este vorba despre Tanţa Culeţu şi Klara Junc.

Director pentru câteva zile


Nicoleta Marin, numită în urmă cu numai câteva zile pe funcţia de director adjunct pe siguranţa alimentelor la Direcţia Sanitar-Veterinară, a fost şi ea demisă în baza OUG 37/2009. Potrivit lui Gheorghe Dincă, director adjunct pe sănătate animală şi purtător de cuvânt al instituţiei, ordinul de eliberare din funcţie a fost primit şi a decis să opteze pentru un post vacant în cadrul Direcţiei.

CJAS nu se încadrează

Dr. Liviu Mocanu, preşedinte-director general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanţa, ar fi trebuit să susţină cel de-al patrulea examen în cei patru ani de când se află la conducerea instituţiei, dar nu este afectat de prevederile ordonanţei. CJAS are un statut diferit şi nu intră în categoria deconcentratelor vizate de PUG 37/2009.  Nici inspectorul şcolar general Petrică Miu, numit la şefia Inspectoratului Şcolar Judeţean la mijlocul lunii martie, nu a primit preavizul şi nici nu îl va primi pentru că, prin ordinul Ministrului Educaţiei, a fost detaşat în interesul învăţământului şi nu ocupă funcţia de conducere prin contract de management. Cu toate acestea, profesorul de istorie va trebui să susţină un concurs. „Sunt obişnuit cu astfel de schimbări. Când eram director la Liceul din Cobadin, am dat concurs de trei ori pentru a rămâne pe funcţie", a declarat acesta.

{mos_ri:deconcentrate}

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Mihai

26 Apr, 2009 18:40

Bai doctore (Mocanu Liviu) , pleaca si tu decit sa te plimbe SUBINGINERUL Moga cu autobuzul ala , ca pe un handicapat , sa te arate oamenilor la sate !!!

politistu cu ochii pe voi

26 Apr, 2009 08:41

cel mai tare o sa te planga aurelian pavel ca l-ai scos din rahatul irish pub, si poate prietenul de la garda cu care blatuiti toate evaziunile din oras..

Sile this Millennium

25 Apr, 2009 15:29

1-"PSD si PD-L ar trebui sa mai reflecteze asupra Ordonantei de Urgenta privind demiterea sefilor din serviciilor deconcentrate, este apelul facut de presedintele Traian Basecu, sambata, la cel de-al noulea congres al UDMR" Sursă:ziare.com 2-"In replica, premierul Emil Boc a declarat ca Guvernul este interesat de performanta manageriala in toate institutiile si pentru toate etniile. "Le spun tuturor din Romania ca manageri performanti, oameni capabili sa indeplineasca criteriile de performanta sunt in toate judetele tarii, in toate comunitatiile. Sunt romani de orice etnie care pot sa ocupe aceste pozitii, deci, din acest punct de vedere pe noi ne intereseaza performanta manageriala, respectarea indicatorilor de performanta, mai ales in conditiile aceastea dificile de criza cand trebuie sa avem o cooperare foarte buna intre centru si serviciile deconcentrate ale ministerelor", a declarat Boc, citat de NewsIn. " PS . Curaj fraţilor ziarişti de la ZIUA DE CONSTANŢA noi citiorii profesionişti vă citim cotidian online chiar dacă uneori nu postăm ,munca voastră şi mai dorită doar aveţi SVOAREA FRUCTULUI INTERZIS !

goguta

25 Apr, 2009 07:00

PA, HUTUCA, SA STII CA NU TE VREM NICI LA AFPM CONSTANTA, OF, CE O SA TE MAI PLANGA CONSTANTINESCU, BRAILOIU SI DOICA, a uitasem si MISA SI ALTI MICI ACOLITI DE-AI TAI. PA, nu o sa ne fie dor de tine. P.S.Poti sa-i ei cu tine si pe Damian si Tinca, ca nici de iei nu o sa ne fie dor. Si bai nea Nicusor Constantinescu pune ba unu calumea sef la fisc, unu dotat sa faca si treaba si sa faca naibi un sediu pt. fiscul din Constanta.

Articole asemanatoare

Spitalul Municipal Mangalia, județul Constanța angajează asistent medical pentru Secția Obstetrică ginecologie

18 Apr 2024 391

Firme Constanța Reînnoirea mandatului membrilor şi al preşedintelui CA, pe ordinea de zi a AGOA societății Proiect SA

18 Apr 2024 393

Un transport agabaritic va circula pe drumuri din județul Constanța

18 Apr 2024 357

Foști șefi ai Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă

18 Apr 2024 565

Compania Mamaia SA și directorul general, Ursu Carmen, trimiși în judecată de procurorii din Constanța!

18 Apr 2024 561

Firme Constanța Acționarii Mamaia SA, convocați în Adunare Generală Ordinară. Pe ordinea de zi, inclusă și propunerea de repartizare a profitului net înregistrat în 2023

18 Apr 2024 296

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 13B

18 Apr 2024 215

IGPR InfotraficTrafic deviat pe A1

18 Apr 2024 213

MAEUnul dintre cele două grupuri de cetățeni români, care și-au semnalat inițial prezența în Aeroportul Internațional Dubai

18 Apr 2024 215

O firmă din Iași va face curățenie în sediile Direcției Generale Asistență Socială Constanța (DOCUMENT)

18 Apr 2024 364

IGPR InfotraficTrafic dirijat pe DN 7

18 Apr 2024 225

IGPR InfotraficTrafic deviat pe A2

18 Apr 2024 223

În această noapte, circulația rutieră va fi închisă pe Autostrada A2 București – Constanța! Iată în ce interval orar

18 Apr 2024 401

Cum va fi vremea în Dobrogea în perioada următoare? Anunțul meteorologilor

18 Apr 2024 587

Din cauza fenomenelor meteo extreme, cetățeni români au rămas blocați în Aeroportul Internațional Dubai. Precizări MAE

17 Apr 2024 521