Ciudăţeniile administraţiei „Mazăre“ Familia Chinalis s-a chinuit zece ani să-şi recapete casa confiscată de comunişti (I) (galerie foto)



Casa de pe strada Olteniei nr. 1 din Constanţa a servit drept adăpost pentru mai multe persoane până acum câteva luni, când locatarii au fost evacuaţi. O „casă naţionalizată“, aşa cum cunoaştem noi termenul, a reintrat, după multe încercări şi refuzuri, în proprietatea moştenitorului de drept. În vremea odioasei dictaturi, din cauză că familia Chinalis nu a predat statului 22,5 grame de aur constând în trei monede din metalul preţios, comuniştii au decis condamnarea la zece ani de carceră a tatălui - Dumitru Chinalis, dar şi a celei care, în 2011, a reuşit să intre din nou în posesia imobilului - Vasilichia Popeea. Este, după cum vă veţi putea da seama, povestea unei retrocedări… cu cântec.

Un deceniu de luptă zadarnică

Aşa cum precizam mai sus, în 2011, după zece ani de demersuri juridice, prin sentinţa civilă nr. 2757, Tribunalul Constanţa a hotărât, în numele legii, să admită acţiunea reclamantei Vasilichia Popeea împotriva Primăriei municipiului Constanţa şi a primarului municipiului Constanţa, anulând Dispoziţia de primar nr. 6654/07.12.2010 şi obligând municipalitatea să restituie imobilul-teren în suprafaţă de 424,20 mp şi construcţiile edificate pe acesta, din strada Olteniei nr. 1, aşa cum au fost identificate de expertul Eugen Brumă, precum şi la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 2.100 de lei.
 
Deşi a obţinut victoria în 2011, până atunci, Vasilichia Popeea a intentat mai multe procese Primăriei Constanţa, având acelaşi obiectiv: redobândirea unor proprietăţi în baza Legii nr. 10/2001, fiind reprezentată de mai mulţi avocaţi cu renume din Constanţa. Doar avocatul Marius Mocanu a avut succesul garantat poate tocmai pentru este avocatul de casă al trioului Mazăre-Constantinescu-Strutinsky.

Avocatul de casă al vârfurilor Constanţei

Înainte de a câştiga procesul în care a fost reprezentată de avocatul Marius Mocanu, Vasilichia Popeea a făcut nenumărate demersuri pentru recuperarea imobilelor, prevalându-se de prevederile Legii 10/2001. Toate celelalte demersuri s-au dovedit însă fără succes, instanţa respingându-i, rând pe rând, cererile.
 
În anul 2001, Vasilichia Popeea, prin notificarea înregistrată sub nr. 1758/01.08.2001 la Birou Executor Judecătoresc Stoica Constantin Adrian, a formulat o primă cerere de restituire a imobilului preluat în mod abuziv - teren în suprafaţă de 410 mp şi construcţiile edificate -, din municipiul Constanţa, strada Olteniei nr. 1. După mai bine de nouă ani, Primăria a catadicsit să răspundă cererii. Radu Mazăre, pe atunci primar al Constanţei, a semnat Dispoziţia nr. 6654/07.12.2010, prin care s-a respins cererea de restituire, cu motivarea că „preluarea în proprietatea statului a acestui imobil nu constituie preluare abuzivă şi deci nu face obiectul Legii 10/2010“.

BNR îi returnează monedele de aur

Deşi, în 2010, municipalitatea a emis dispoziţia pe această motivare, în 2004, Judecătoria Constanţa a emis sentinţa civilă nr. 11250/02.11.2004, prin care Statul Român, prin BNR, a fost obligat la plata către Vasilichia Popeea a contravalorii a 22,35 de grame de aur fin conţinut în trei monede din aur confiscate abuziv.
 
Instanţa a decis că, în cauză, confiscarea monedelor de aur şi a imobilului proprietate a autorului reclamantei de către stat a fost justificată şi că  atunci familia a încălcat Legea nr. 284/1947, ce prevedea obligativitatea predării către stat, într-un anumit termen, contra unui preţ stabilit de lege şi inferior valorii reale a bunurilor, a obiectelor din metale preţioase, faptă ce constituia o infracţiune la acea vreme.

Închisoare corecţională pentru că au ascuns aurul

Povestea casei familiei Chinalis, care a deţinut imobilul de pe Olteniei nr. 1 până la preluarea abuzivă de către comunişti, începe în anul 1925, atunci când Cristalia şi Dumitru Chinalis, părinţii Vasilichiei Popeea (născută Chinalis), cumpără imobilul de la Eftimie Constantin în baza actului de vânzare transcris sub nr. 3085/31.10.1925.
 
În anul 1960, prin sentinţa penală nr. 488/19.05.1960, pronunţată de Tribunalul Popular al oraşului Constanţa, s-a dispus condamnarea tatălui reclamantei - Chinalis Dumitru - la zece ani de închisoare corecţională pentru săvârşirea unor infracţiuni prevăzute de Legea 284/1947 privind refuzul cedării către Banca Naţională a României a aurului, a valutelor efective şi a altor mijloace de plată străine. În baza aceleiaşi hotărâri judecătoreşti din anul 1960, s-a dispus condamnarea Vasilichiei Popeea la cinci ani de închisoare corecţională pentru aceleaşi infracţiuni: refuzul de a preda către BNR aurul, valutele efective şi alte mijloace de plată străine.
 
Vasilichia Popeea (sau Popia), născută Chinalis, fiica lui Dumitru şi a Cristaliei, a văzut lumina zilei la 5 noiembrie 1922, având deci mai puţin de trei ani când părinţii săi au cumpărat casa de pe Olteniei nr. 1. Când a reintrat în posesia imobilului preluat abuziv de comunişti, ea avea 89 de ani.
 

În vederea executării hotărârii penale, prin Decizia nr. 1466/31.12.1960 a Sfatului Popular al Oraşului Constanţa, imobilul, proprietate a reclamantei şi a tatălui acesteia, situat pe strada Olteniei nr. 1, a fost preluat de stat, fiind transmis în administrarea şi evidenţa ILL (Întreprinderea Locativă Locală) Constanţa. În urma condamnării, s-a dispus şi confiscarea imobilului în litigiu, ca măsură complementară. Ulterior, imobilul a intrat în proprietatea privată a Municipiului Constanţa, spaţiile locative fiind ocupate de chiriaşi ai RAEDPP Constanţa.

Refuzul de a preda aurul - „protest împotriva dictaturii“

Articolul 2 din Legea 10/2001 statuează că imobilele preluate în mod abuziv sunt acele  „imobile preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru infracţiuni de natură politică, prevăzute de legislaţia penală, săvârşite ca manifestare a opoziţiei faţă de sistemul totalitar comunist“. Potrivit Legii 221/2009, „constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârşite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată şi care au avut drept scop împotrivirea faţă de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945“.
 
Instanţa notează în această situaţie că refuzul de a preda monedele de aur reprezintă o manifestare a opoziţiei faţă de sistemul totalitar comunist, un protest împotriva dictaturii, precum şi a abuzului de putere din partea celor care au deţinut puterea politică. Cele două condiţii fiind aşadar îndeplinite, preşedintele completului de judecată, judecătoarea Veronica Tudor, decide să admită cererea Vasilichiei Popeea (cu domiciliul procesual ales la avocat Marius Mocanu), semnând Sentinţa civilă 2757/10 mai 2011. Astfel, instanţa a anulat Dispoziţia nr. 6654/07.12.2010 emisă de primarul municipiului Constanţa, obligând municipalitatea să restituie în natură imobilul de pe strada Olteniei.


Avocatul lui Mazăre şi al lui Constantinescu, învingător la puncte

Deşi decizia nu era definitivă, ea putând fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, Primăria Constanţa (cea care respinsese cu câteva luni în urmă ultima încercare a Vasilichiei Popeea de a recupera imobilul) nu a mai făcut apel. Mai mult decât atât, împotriva Primăriei şi a Prefecturii Constanţa Vasilichia Popescu a avut nenumărate acţiuni având ca obiect Legea 10/2001. Două dintre ele, înregistrate în 2005, au fost respinse ca nefondate. Vasilichia Popeea era reprezentată atunci de SCPA Popescu - Mirăuţă - Mitroi.
 
În 2007, Vasilichia Popeea, reprezentată de avocatul Popescu (?), înregistrează la Tribunalul Constanţa două noi încercări, tot pe Legea 10, îndreptându-se împotriva primarului municipiului Constanţa şi a Comisiei pentru Stabilirea Despăgubirilor. Instanţa a constatat perimarea cauzei. Tot în 2007, fiind reprezentată de SCA Haşotti şi Asociaţii, Vasilichia Popeea înregistrează o nouă încercare având ca obiect aceeaşi Lege 10/2001, părţile dosarului fiind Primarul Municipiului Constanţa, Consiliul Local Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar. Şi de această dată, cauza nu a găsit soluţionare. În 2011, după ce avocatul Marius Mocanu „a intrat pe fir“, parcă toate uşile au fost deschise pentru preluarea acestui imobil.

Cântecul din povestea retrocedării abia acum începe

Traseul imobilului începând cu luna mai 2011, când Vasilichia Popeea îşi redobândeşte bunul preluat abuziv, este şi mai interesant. Cum a ajuns casa de pe Olteniei nr. 1 de la nonagenara Vasilichia Popeea în posesia unor apropiaţi ai fostului primar Radu Mazăre veţi putea citi în ediţia de mâine a cotidianului ZIUA de Constanţa.

CITEŞTE aici continuarea poveştii:
"Imobilul retrocedat Vasilichiei Popeea, ajuns în "palmaresul" lui Husein Ozghen (II) (galerie foto)


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța și CLC vor terenul de la Cazino Sud, vândut Mehmetoglu SRL! Judecătorii spun că pe suprafața respectivă se găsește „nisip“, deci terenul este plajă - bun inalienabil (MOTIVARE)

17 Apr 2024 3702

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3736

Teren în Piața Ovidiu Judecătorii din București explică de ce UAT Constanța prin primar Vergil Chițac a pierdut procesul deschis de Banca Națională a României (MOTIVARE+DOCUMENT)

07 Apr 2024 3653

Urmările Dosarului Retrocedărilor Mii de metri pătrați în Mamaia, disputați de Primăria Constanța și Habitat și Ambient SA! S-a stabilit data verdictului

06 Apr 2024 670

ANAR, victorie uriașă la Tribunalul Constanța! Apele Române recâștigă un teren din Faleză Nord, intabulat de Primăria Constanța! Judecătorii radiază dreptul de proprietate al municipalității (MINUTA)

03 Apr 2024 3224

Primarul din Constanța, obligat să emită un nou certificat de urbanism pentru un teren de 8.000 de metri pătrați, din Mamaia. Fără mențiuni despre Dosarul Retrocedărilor! (MINUTA)

27 Mar 2024 723

Dosarul Retrocedărilor, recuperarea prejudiciilor! Primăria Constanța, demers de 4,5 milioane de dolari la Curtea Supremă

24 Mar 2024 775

Tribunalul Constanța, despăgubiri dublate pe Legea 10 pentru o prăvălie cu beci de pe Șoseaua Mangaliei, preluată abuziv de comuniști!

24 Mar 2024 835

Dosarul Retrocedărilor Giurgiucanu pierde în fața municipalității un teren din Mamaia, zona Cazino! Nu a dat în judecată instituția potrivită, conform instanței (MINUTA+DOCUMENTE)

13 Mar 2024 864

Dosarul Retrocedărilor Teren din Mamaia, zona Ceainăria Japoneză, pe masa Tribunalului Constanța! Când se pronunță instanța

12 Mar 2024 606

Administrația Chițac, „pastilă amară“ la Curtea de Apel Constanța! Miza, 4,38 de milioane de dolari!

05 Mar 2024 639

Teren din Dosarul Retrocedărilor Curtea de Apel explică de ce Apele Române nu pot revendica 500 mp din cartierul Faleză Nord! (MOTIVARE)

29 Feb 2024 1020

Administrația Chițac vrea să recupereze 4,38 de milioane de dolari din Dosarul Retrocedărilor! Curtea de Apel s-a retras pentru deliberări

26 Feb 2024 538

Habitat și Ambient SA Cea mai importantă companie din Dosarul Retrocedărilor din Constanța a intrat în faliment! Averea sigilată (DOCUMENTE)

25 Feb 2024 1435

Dosarul Retrocedărilor Beneficiar de top al retrocedărilor din Constanța, proces contra municipalității! S-a fixat primul termen

23 Feb 2024 965