Concurs de creaţie Se caută slogan pentru Farul Constanţa. Suporterii, invitaţi să vină cu propuneri. Câştigătorul va fi premiat!

După ce au lansat noul logo al clubului, iar pe stadionul „Gheorghe Hagi“ din Constanţa au fost înălţate steaguri cu imagini ale gloriilor grupării, cei de la SSC Farul Constanţa au o nouă iniţiativă în direcţia consolidării identităţii clubului de pe litoral. Se caută un slogan!

În acest sens, pe pagina de Facebook a Farului a fost lansat un concurs cu premii, la care suporterii sunt invitaţi să vină cu idei pentru sloganul clubului, iar fanul care va da sloganul câştigător va fi premiat cu o minge semnată de toţi jucătorii şi cu un tricou al echipei.
 
„Liverpool are «You never walk alone», Barcelona are «Mes que un club», dar Farul Constanţa? Aşa că îţi cerem ajutorul şi te răsplătim. Toţi suporterii Farului sunt invitaţi la un concurs unde trebuie să găsim un slogan pentru echipa noastră. Fanul care va da sloganul câştigător va fi premiat cu o minge semnată de toţi jucătorii şi un tricou al echipei. Regulamentul concursului: laşi un comentariu cu sloganul; concursul ţine o lună, până pe 30 noiembrie; cele mai apreciate trei comentarii vor intra în marea finală; cele trei comentarii vor mai putea fi votate încă două săptămâni, iar dintre cele trei va fi ales sloganul câştigător. Multă baftă tuturor!”, se arată pe pagina de Facebook a Farului Constanţa.
 
Iată şi câteva dintre sloganurile propuse de suporteri:

- Când spui Constanţa, spui Farul, când spui Farul, spui dăruire
- În cel mai puternic întuneric, Farul va străluci mereu
- A noastră, a tuturor
- Împreună către lumină
- Pe mare mingea pluteşte, iar Farul o păzeşte
- Farul, o echipă de vis
- Un fascicul de lumină lângă o mare albastră, e echipa noastră, Farul Constanţa
- Lumina, speranţa / Farul Constanţa

- Farul a reaprins lumina în fotbalul românesc
- Jucăm, câştigăm, pe Farul o aplaudăm
- Viaţa înseamnă Farul

- Farul, lumina fotbalului românesc
- Farul este ca o casă, dar cu mult mai mare
- Farul, strălucire şi dăruire de la malul mării
- Cu Farul speranţa nu moare speranţa
- Împreună mai puternici
- Farul Constanţa nouă ne dă speranţa! Şi mereu va fi aşa, Farul e echipa mea
- Farul Constanţa, lumina care ne aduce acasă
- Împreună navigăm spre succes
- O dragoste veşnică alb-albastră
- FC Farul Constanţa a fost un vis, este o realitate
- Farul nu se stinge niciodată
- Cu Farul până la moarte şi dincolo de ea
- FC Farul Constanţa, luptând reaprind speranţa
- Albastru e cerul, albastră e marea, Alb-albastru-i Farul, ca şi litoralul
- Ce mult te iubesc, Farule!
- Lumina Farului ce ne uneşte
- Doar cu Farul în gând pe acest pământ
- La noi la Constanţa Farul e speranţa.
 
Sâmbătă, 3 noiembrie, în etapa a 15-a a Ligii a 2-a, SSC Farul Constanţa întâlneşte la Constanţa CS Mioveni. Meciul se joacă se la ora 14.00.

Etapa a început ieri, cu partida Ripensia Timişoara - FC Argeş 1-1. În afară de confruntarea de la Constanţa se mai joacă: sâmbătă, 3 noiembrie - Daco Getica Bucureşti - Luceafărul Oradea, CS Baloteşti - Chindia Târgovişte, Sportul Snagov - ACS Energeticianul, Academica Clinceni - ASU Poli Timişoara, ACS Poli Timişoara - Aerostar Bacău, Pandurii Tg. Jiu - Metaloglobus (de la ora 11.00), Dacia Unirea Brăila - Petrolul Ploieşti (ora 12.00); duminică, 4 noiembrie - UTA - U Cluj (ora 12.00).
 
Clasament: 1. Chindia - 32p, 2. Clinceni - 30p, 3. Snagov - 30p, 4. Petrolul - 29p, 5. FC Argeş - 29p, 6. U Cluj - 27p, 7. Mioveni - 26p, 8. UTA - 23p, 9. Pandurii - 21p, 10. Energeticianul - 21p, 11. ASU Poli - 20p, 12. Metaloglobus - 17p, 13. Daco-Getica - 15p, 14. Luceafărul - 15p, 15. Ripensia - 14p, 16. SSC Farul - 13p, 17. Aerostar - 12p, 18. Baloteşti - 11p, 19. ACS Poli - 5p, 20. Dacia Unirea - 5p.

În urma egalului din meciul de la Timișoara, Ripensia a făcut schimb de locuri în clasament cu SSC Farul, echipa de pe litoral coborând o poziție, de pe 15 pe 16, în zona nisipurilor mișcătoare.
 
La finele sezonului 2018/2019, vor promova în Liga 1 primele două clasate, iar echipa de pe locul trei va disputa baraj de promovare / menţinere cu locul 6 din turneul play-out al primei divizii. În Liga a 3-a vor retrograda ultimele cinci clasate.

Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

ACADEMIA DE FOTBAL.....GHICI ???

03 Nov, 2018 21:13

Farul este VIITORUL

Articole asemanatoare

CS Farul Constanța Halterofilii au urcat pe podium la Naționalele de juniori 2 (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 254

Superliga 2023/2024 Farul Constanța – Rapid 3 – 1. „Marinarii” urcă pe locul 2. Două goluri în două minute au decis soarta partidei (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Apr 2024 956

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 595

Au trecut 23 de ani de la meciul de retragere al lui Gheorghe Hagi (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 402

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 2838

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Rapid Hagi - „Sperăm să prindem iar o zi bună și, cu ajutorul publicului, să câștigăm“ (VIDEO)

23 Apr 2024 1687

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 638

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1322

Farul Constanța Fotbalistele, pe drumul către titlul de campioană. Victorie în deplasare cu Poli Timișoara

21 Apr 2024 799

Farul Constanța Louis Munteanu și Ionuț Cojocaru, gemenii golului. „Se înțeleg foarte bine, sunt fericiți că joacă împreună“ (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 905

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 773

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1477

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 CFR Cluj a deraiat la Ovidiu! Farul Constanța a învins cu 5-1 și urcă pe locul doi în play-off! (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1138

Farul Constanța Revelația Ionuț Cojocaru - „Peste cinci ani, mi-aș dori să fiu la AC Milan și să joc cu România la un turneu final“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 966

Editorial „Revenirea la origini“, o strategie care își arată din plin roadele la Farul Constanța în play-off

19 Apr 2024 684