Deschidere editie

Condamnarea momentului în Primăria Constanţa! Sentinţa este definitivă

Ionuţ Corneliu Pripişi, fostul şef al Corpului de Control al Primăriei Municipiului Constanţa, a fost condamnat definitiv, ieri, la şase luni de închisoare cu suspendare în dosarul în care a fost trimis în judecată de către procurorii DNA Constanţa. Decizia finală a fost luată de judecătoarele Maria Uzună şi Eleni Cristina Marcu, din Curtea de Apel Constanţa.
 
Conform datelor oficiale, ieri, Curtea de Apel Constanţa a dispus schimbarea încadrărilor juridice şi a decis condamnarea lui Pripişi la pedeapsa de şase luni de închisoare.
 
Instanţa i-a aplicat fostului şef al Corpului de Control al Primăriei Municipiului Constanţa „pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b Cod penal (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), g (dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia, de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii) şi k (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept) pe o durată de un an“.
 
Pe durata termenului de supraveghere (calculat la doi ani), Ionuţ Corneliu Pripişi trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile, precum şi întoarcerea, să comunice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă, să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Bibliotecii Judeţene „Ioan N. Roman“ Constanţa sau la Centrul Cultural Judeţean „Theodor Burada“.
 
Amintim că, în primă instanţă, Cornelia Dumitra, judecător al Tribunalului Constanţa, l-a condamnat pe Pripişi la şapte luni de închisoare cu suspendare, pentru sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri şi favorizarea făptuitorului.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA Constanţa arată că, „în perioada noiembrie 2015 - aprilie 2016, inculpatul Pripişi Ionuţ Corneliu, în calitate de şef al Corpului de Control al Primăriei Municipiului Constanţa, a reţinut fără niciun temei legal o sesizare întocmită de subordonaţii săi, cu privire la comiterea unei infracţiuni la regimul disciplinei în construcţii, destinată Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa“. „În acelaşi context, după obţinerea autorizaţiei de construcţie de către persoana vizată de sesizarea menţionată mai sus, în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală a acesteia, inculpatul a distrus documentul respectiv“, conform DNA.
 
În motivare, Cornelia Dumitra, judecător al Tribunalului Constanţa, magistrat învestit cu soluţionarea cauzei, arată, printre altele, că Ionuţ Corneliu Pripişi, fostul şef al Corpului de Control al Primăriei Municipiului Constanţa, „se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, astfel că se va dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii (…) pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere au distrugere de probe ori de înscrisuri şi (…) pentru favorizarea făptuitorului“.
 
La individualizarea pedepsei, Tribunalul Constanţa a avut în vedere împrejurările şi „modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, conduita după săvârşirea şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială“, conform motivării.
 
„Astfel, se va avea în vedere şi faptul că inculpatul, în calitate de şef al Corpului de Control al Primăriei Municipiului Constanţa, a săvârşit două infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, producând o stare de pericol pentru înfăptuirea justiţiei penale, a acţionat cu intenţie directă urmărind să împiedice organul de urmărire penală să constituie şi să soluţioneze o cauză penală având ca obiect o potenţială infracţiune la regimul disciplinei în construcţii. Ţinând seama de valoarea socială lezată prin săvârşirea infracţiunilor, de asemenea, având în vedere persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale, vârsta de 47 de ani, căsătorit, studii superioare, a mai arătat că este integrat social, are o familie întemeiată, în prezent îşi caută loc de muncă, iar din referatul de evaluare rezultă că există şanse garantate că inculpatul nu va mai reitera acelaşi tip de comportament, fiind un act izolat“, potrivit motivării.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ionuţ Pripişi Fostul şef al Corpului de Control din Primăria Constanţa, muncă în folosul comunităţii la RAJDP ori în Spitalul Judeţean

27 Oct 2018 1259

Cererea de recurs în casaţie, admisă în principiu Procurorii DNA, nemulţumiţi de condamnarea primită de Ionuţ Pripişi, fost director din Primăria Constanţa

23 Oct 2018 416

Un fost director din Primăria Constanţa a fost condamnat definitiv. Procurorii DNA sunt nemulţumiţi

06 Oct 2018 2233

Condamnat în primă instanţă Fostul şef al Corpului de Control al Primăriei Constanţa, azi, în faţa judecătorilor

14 Jun 2018 960

Ionuţ Pripişi, fostul şef al Corpului de Control al Primăriei Constanţa, condamnat în primă instanţă. S-a stabilit data apelului

30 May 2018 1731

DNA, percheziţie la Poliţia Locală! Cum a fost condamnat Ionuţ Pripişi, fostul şef al Corpului de Control al Primăriei Constanţa (foto + video)

03 May 2018 5504

Ionuţ Pripişi, fostul şef al Corpului de Control al Primăriei Constanţa, prima reacţie după condamnare

13 Mar 2018 1751

Unul dintre cei mai puternici oameni din Primăria Constanţa a fost condamnat (MINUTĂ)

07 Mar 2018 3887

Achitat ori condamnat! Ziua Z pentru Ionuţ Pripişi, fostul şef al Corpului de Control din Primăria Constanţa

28 Feb 2018 2116

A fost unul dintre cei mai puternici oameni din Primăria Constanţa! Ce au decis judecătorii în cazul lui Ionuţ Pripişi (rechizitoriu)

16 Jan 2018 3557

Începe judecata lui Ionuţ Pripişi, fostul şef al Corpului de Control din Primăria Constanţa

07 Nov 2017 1231

Ionuţ Pripişi, şeful Corpului de Control al Primăriei Constanţa, trimis în judecată de Andrei Bodean. Când va avea loc primul termen (rechizitoriu)

08 Sep 2017 2383

Iată pentru ce a fost trimis în judecată şeful Corpului de Control din Primăria Constanța (rechizitoriu)

07 Sep 2017 1573

Ionuț Pripiși, șeful Corpului de Control din Primăria Constanța, suspendat din funcţie

07 Sep 2017 1610

UPDATE 2. Ionuț Pripiși, șeful Corpului de Control din Primăria Constanța, trimis în judecată. E acuzat de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri şi de favorizarea făptuitorului

05 Sep 2017 4529