Conducerea civila a aeroportului si vremea rea au pus piedici aplicatiei Chasseur Accompli

# Pe perioada 12 - 23 septembrie, Fortele Aeriene Romane impreuna cu forte ale Armatei Aerului din Franta, au testat in cadrul "Chasseur Accompli 2005", nivelul de interoperatibilitate intre fortele aeriene ale celor doua state * Pilotii si ofiterii din statul major al exercitiului s-au antrenat in comun si au folosit procedurile specifice NATO * Ambasadorul Frantei la Bucuresti, Herve Bolot si seful Statului Major al Fortelor Aeriene Romane, general locotenent Gheorghe Catrina, au fost primiti vineri la baza aeriana Mihail Kogalniceanu cu ocazia Zilei vipurilor * Bilantul "Chasseur Accompli" este unul multumitor * Singurele probleme cu care s-au confruntat organizatorii romani ai aplicatiei au fost vremea rea din ultima saptamana si conducerea aeroportului de la Mihail Kogalniceanu * Potrivit unor surse, noul director, Corneliu Balan, numit pe functie la jumatatea lunii iulie a acestui an, a cerut ca serviciile facute de aeroportul civil sa fie platite * Conducerea aplicatiei a fost pusa intr-o situatie jenanta de pretentiile directorului Balan care nu cunostea intelegerile bilaterale incheiate de cele doua parti * Pus pe criterii politice la conducerea aeroportului civil, Balan a demonstrat ca nu este deprins cu astfel de activitati si ca nu este pregatit pentru o astfel de functie * Corneliu Balan este un inginer stralucit care nu a prea avut tangente cu avioanele si aerodrumurile

Exercitiul de zbor romano - francez "Chaseeur Accompli" s-a finalizat la sfarsitul saptamanii trecute. Manevrele au avut loc la baza aeriana Mihail Kogalniceanu. Vineri a avut loc "Ziua Distinsilor Vizitatori", ocazie cu care, la baza militara de la Mihail Kogalniceanu au fost prezenti seful Statului Major al Fortelor Aeriene, general locotenent Gheorghe Catrina si ambasadorul Republicii Franceze la Bucuresti, Herve Bolot. Timp de 11 zile, in perioada 12 - 23 septembrie, Fortele Aeriene Romane impreuna cu forte ale Armatei Aerului din Franta, au testat in cadrul "Chasseur Accompli 2005", nivelul de interoperatibilitate intre fortele aeriene ale celor doua state. Pe perioada manevrelor aeriene s-au folosit procedurile specifice NATO. Timp de 11 zile s-au executat misiuni de lupta constand in zboruri cu echipaje si formatii mixte, trageri reale pe timp de zi si de noapte in poligonul Malina de catre echipajele franceze, interceptari, escorta, recunoasteri si sprijin aerian apropiat. Fortele Aeriene Romane au participat la exercitiu cu 130 de persoane, opt aeronave MiG 21 LanceR, un elicopter IAR - 330 PUMA, un elicopter IAR -330 PUMA SOCAT in varianta MEDEVAC si un elicopter IAR - 316 B Alouette. Fortele Aeriene Franceze au dislocat la baza aeriana Mihail Kogalniceanu, 150 de persoane, cinci aeronave Mirage 2000 D si trei aeronave Mirage F1- CT. Cooperarea romano - franceza a debutat in 1998 la Landivisieu in cadrul exercitiului "Strong Resolve" etapa CET A, continuand in vara aceluiasi an la Mihail Kogalniceanu cu Alpha Jet si MiG - 29, in toamna aceluiasi an, un detasament romanesc a participat cu avioane MiG - 21 Lancer la exercitiul Volfac, Reims. Acest tip de pregatire cu aeronavele MiG - 21 Lancer a continuat ulterior la Tours in 1999, la St. Dizier in 2000. In 2001, cele doua forte aeriene s-au intalnit la Colmar, in 2002 revenindu-se la St. Dizier. Exercitiul a continuat in 2003 la Timisoara, iar in 2004 la Colmar. "Chasseur Accompli 2005" a venit in completare cu dezvoltarea unei traditii incepute acum sapte ani. In 2005, exercitiul a debutat pe data de 11 septembrie cu un briefing al partii franceze. Atunci au fost stabilite detaliile de executie a misiunilor reale de trageri si bombardament in poligon, precum si masurile de securitate a zborului, comune pentru ambele parti. Seful delegatiei romane, Comandor Dan Bucium, protagonist al misiunilor de zbor in comun a precizat in cadrul conferintei de presa prilejuita de finalizarea aplicatiilor ca gradul de dificultate a primilor pasi in executarea exercitiului a fost dat de diversitatea aeronavelor participante, dar ca acesta a fost depasit datorita aplicarii unitare a standardelor de pregatire si executare a misiunilor reale de lupta. Misiunile au avut ca arie de desfasurare intreaga zona de sud-est a spatiului aerian roman si s-au executat in baza unui scenariu tactic complex. In aceasta idee a fost exersat procedeul de lupta CAS - urban ( Close Air Support in Town - Sprijin aerian apropiat in mediu urban). Locotent colonel Bruno Foussard, seful delegatiei franceze, a declarat ca fiecare zi de zbor a adus un plus de experienta, benefic pentru pilotii francezi si pentru cei romani prin executarea zborurilor in echipaj mixt cu aeronave MiG 21 Lancer. Pilotii romani au aratat francezilor capabilitatile de zbor in formatie, la mica inaltime si de intrebuintare in lupta a aeronavei MiG - 21 LanceR, zborurile fiind executate atat deasupra uscatului, cat si pe mare.Chasseur Accompli ar fi putut fi amanat din cauza pretentiilor conducerii aeroportuluiSingurele piedici in calea aeronavelor romane si franceze de pe aerodromul Mihail Kogalniceanu au fost conditiile meteorologice nefavorabile care, in ultimele zile, i-au obligat pe aviatori sa ramana la sol. Sefii delegatiilor romane si franceze sustin ca, in ciuda vremii nefavorabile, exercitiul si-a atins scopurile, misiunile reale de trageri si bombardamentul in poligon fiind indeplinite. Potrivit unor surse care doresc sa-si pastreze anonimatul, dupa inceperea exercitiului "Chasseur Accompli 2005", au existat o serie de neintelegeri ce au avut ca protagonisti conducerea civila a aeroportului de la Mihail Kogalniceanu pe de o parte, iar pe de cealalta parte directorul militar al exercitiului. Noul director al Aeroportului International de la Mihail Kogalniceanu, Corneliu Balan, a cerut o serie de taxe specifice desfasurarii operatiunilor aeriene, taxe care, pana in prezent, nu s-au mai perceput partenerilor din NATO. Valoarea acestora, raportat la numarul aeronavelor participante si la numarul de decolari si aterizari planificate, ar fi reprezentat o suma apreciabila care nu fusese alocata pentru acest exercitiu. In cazul in care nu s-ar fi ajuns la o intelegere intre cele doua parti, exercitiul ar fi putut fi chiar anulat. Potrivit declaratiei Sefului Statului Major al Fortelor Aeriene, general locotenent Gheroghe Catrina, bugetul unor astfel de aplicatii comune este stabilit pe baza unor acorduri preliminare, in cadrul acestora discutandu-se problemele de ordin financiar si posibilele servicii reciproce dintre parti. In acest caz, problema unor eventuale plati catre conducerea aeroportului nici macar nu a fost discutata. Dar se pare ca, ulterior, noul director al aeroportului, a ridicat pretentii in acest sens. Corneliu Balan a fost numit pe functie, la jumatatea lunii iulie, prin ordinul numarul 1101 semnat de Gheorghe Dobre, ministrul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, Mircea Dionisie, fiind eliberat atunci din functia de director general si presedinte al Consiliului de Administratie al Societatii Nationale Aeroportul International Constanta SA. Despre noul director general nimeni nu stia nimic la vremea respectiva, culmea, nici chiar la ministerul care l-a propus. Oricum, Balan se pare ca nu prea are de a face cu avioanele si aerodromurile. Pus pe criterii politice, Balan s-a trezit "parasutat" in probleme pe care nu le stapaneste si a pus intr-o situatie jenanta partea romana care s-a ocupat de organizarea exercitiului. Vineri, in jurul orei 12.30, l-am cautat la birou pe directorul Balan pentru a afla punctul sau de vedere insa acesta ne-a transmis ca nu ne poate primi pentru ca se afla intr-o inspectie a pistei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cod galben de vreme rea la Constanța! Vremea se va răci accentuat. Unde se pot semnala eventuale probleme

17 Apr 2024 710

Cod galben de intensificări ale vântului la Constanța!

28 Mar 2024 596

Cod galben de vânt puternic la Constanța! Numere utile în caz de urgență

24 Mar 2024 778

UPDATE Meteorologii au prelungit codul galben de vânt puternic până la ora 24.00 în Constanța

11 Mar 2024 652

Cod galben de vânt puternic la Constanța! Recomandările primăriei

11 Mar 2024 744

Cod Galben de vânt puternic la Constanța!

05 Feb 2024 682

Vești bune de la meteorologi! Se încălzește vremea în Dobrogea! Prognoza pentru următoarele două săptămâni

29 Jan 2024 727

Ninge la Constanța! După o zi cu temperaturi de primăvară, revine iarna la malul mării (GALERIE FOTO+VIDEO)

20 Jan 2024 1445

Cod Galben de vânt puternic la Constanța! Mâine, vremea se menține rece

09 Jan 2024 980

IGSU, pregătit pentru intervenții, în contextul emiterii prognozelor de vreme severă

08 Jan 2024 568

Cod galben de vreme severă la Constanța cu intensificări ale vântului, polei și viscol!

07 Jan 2024 1760

Cum o să fie vremea de Revelion, Sfântul Vasile și Sfântul Ion. Iată ce spun meteorologii

26 Dec 2023 1156

Meteo Constanța Cod galben de vânt puternic la Constanța!

21 Dec 2023 1515

Coduri Galben și Portocaliu de vreme rea, emise de meteorologi. Recomandări pentru șoferi

21 Dec 2023 1334

Alertă meteo, în România! Furtuna Pia lovește cu forța unui uragan, chiar înainte de Crăciun

20 Dec 2023 1685